Bianca-Georgiana Mihai: în spatele oricărui comportament agresiv există o suferință

Rolul de psihoterapeut este rolul care-mi dăruiește energie pură, stare de bine și, uneori, provocare. Pentru mine este acel loc autentic, fertil, din care pot să generez progres, atât pentru mine, cât și pentru clienții mei.

Psychologies: Ce te-a motivat să mergi pe calea dezvoltării personale și să îți dorești să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Bianca-Georgiana Mihai: Totul a început cu 13 ani în urmă, atunci când cele mai importante persoane din viața mea își doreau pentru mine o carieră în Drept, iar liceul nu venea în întâmpinarea noastră cu mai multe opțiuni pe partea de consiliere vocațională. Treceam printr-o fază de oboseală psihică și, deși intrasem la Drept, nu mă regăseam în acel cadru. Citind o carte de-ale Aurorei Liiceanu, mi-au trecut prin minte toate imaginile divorțului dintre părinții mei și mi-am dat seama că mă interesează cum funcționează mintea umană, cum ajungem să fim în anumite relații, cum găsim resurse pentru a repara o relație după o ruptură atunci când simțim că am ajuns la capătul puterilor. Am realizat că acela era ,,my raw spot”, termen folosit de către Sue Johnson, cu alte cuvinte acela era punctul cel mai vulnerabil al ființei mele și știam că aveam să lucrez mult cu mine pe partea asta de relații. Mulți dintre prietenii mei îmi spuneau că găseau utile sfaturile mele și că-i ascult activ și înțeleg într-un mod distinctiv, chiar și oameni noi pe care-i cunoșteam îmi spuneau cât de confortabil se simțeau în prezența mea și că asta-i ajuta să spună ce aveau pe suflet.

Deși toți în jurul meu erau sceptici cu privire la cariera de psiholog și nu am avut susținere din partea nimănui, m-am hotărât că asta aveam să fac pe viitor. Țin minte că am plecat de-acasă, am înghețat anul la Drept și m-am pregătit timp de o lună pentru admiterea la Facultatea de Psihologie și Știintele Educației. Cu toate că atât eu, cât și mama mea ne-am uitat prima dată pe lista celor respinși, am simțit o mare bucurie când am văzut că am intrat printre primii. Așa am început să am mai multă încredere în mine, familia mea a înțeles ulterior că-mi urmam visul și au revenit asupra deciziei în a mă susține. Pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum, în același mod în care clienții mei îmi spun în prezent că începerea terapiei a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o.

Psychologies: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Bianca-Georgiana Mihai: De obicei, oamenii întâmpină blocaje atunci când vine vorba de schimbare. Motivația sau lipsa de motivație poate fi un blocaj interior, atunci când oamenii sunt prinși în rezistențele interne, ca o stare de apatie continuă, oboseală, nu se pot concentra, intră în îngheț, înghețul fiind un mecanism învățat în trecut pentru a face față unei traume. Din păcate, cum trauma are un singur timp, timpul prezent, înghețul continuă și în prezent.

Am observat în experiența mea că mulți oameni fug de adevărul interior și se mint pe ei și mențin evitarea asta prin raționalizări și chiar prin unele conștientizări avute în terapie. Majoritatea blocajelor vin din trecut, ca un bagaj al unor evenimente dificile, pe care-l cară, greu, pe umeri. Odată dispuși să navigheze și să deblocheze emoțional acele momente, asumându-și că vulnerabilizarea poate veni și cu stări de rău fizic și emoțional pe moment sau o perioadă, doar așa vor reuși să schimbe din interior.

Relația terapeutică este cadrul ideal unde pot învăța atașamentul securizant pentru a avea relații mai hrănitoare. Odată ce înțelegem asta, ne va fi mai ușor să observăm că în spatele oricărui comportament agresiv există o suferință. Nu justificăm comportamentul, înțelegem suferința din spate și devine mai ușor să ne iertăm pe noi și pe cei din jurul nostru, aspect care catalizează și schimbarea. Alianța terapeutică este cea pe care mă bazez cel mai mult, doar construind o relație puternică clienții pot ajunge în profunzimea emoțiilor și pot trece la pasul următor, schimbarea.

Psychologies: Cum te asiguri că rămâi obiectivă și imparțială atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

Bianca-Georgiana Mihai: Eu, ca terapeut, sunt atentă mereu la posibile transferuri și contratransferuri pe care le-am identificat mai ușor cu timpul, e ceva ce vine natural cu experiența. De asemenea, și eu ca terapeut am terapeutul meu, cu care discut deschis ori de câte ori întâmpin situații în care pot avea tendința să proiectez propriile gânduri, emoții, percepții. Supervizările profesionale și intervizările continue mă ajută să-mi păstrez obiectivitatea sau să recunosc momentele când am alunecat spre subiectivitate și să revin în postura de observator.

Psychologies: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta?

Bianca-Georgiana Mihai: De-a lungul experienței mele, am o abordare integrativă. Deseori folosesc tehnici din mai multe școli terapeutice, mai exact terapie cognitiv-comportamentală, terapie focalizată pe emoții, tehnici de relaxare progresivă și hipnoză, meditație, psihogenealogie, traumă. Două dintre cele mai dragi tehnici mie sunt puntea afectivă și genograma. Cele mai bune rezultate cu clienții mei le-am avut atunci când am diagnosticat problema prin intermediul genogramei, așa se observă foarte rapid tiparele repetitive disfuncționale, după care am pornit de la o situație critică din prezent și am făcut puntea afectivă.

Un exemplu ilustrativ poate fi cel al unei persoane care se confruntă cu respingerea în viața de familie. De exemplu, un părinte care observă că, atunci când se întoarce acasă după o zi lungă de muncă, copilul său mic refuză să îl ia în brațe. Acest comportament al copilului pare să reflecte tensiunile din relația cu partenerul de viață, care este nemulțumit de timpul insuficient petrecut împreună în familie. Drept urmare, partenerul reacționează printr-o formă de distanțare emoțională, alimentând astfel un cerc vicios de respingere.

În procesul terapeutic, persoana este invitată să stea cu senzațiile fizice și emoționale declanșate de respingere, identificând tipare sau amintiri similare din trecut. Într-un astfel de caz, persoana ar putea să-și amintească un moment din adolescență târzie, când, după o zi epuizantă, a fost abordată pe stradă de un grup de necunoscuți care au insultat-o și au aruncat cu obiecte spre ea. Acest incident a provocat sentimente intense de respingere și neputință, devenind un punct de referință emoțional pentru reacțiile din prezent. Conștientizarea legăturii dintre experiențele din trecut și cele actuale poate contribui la diminuarea intensității emoțiilor și la adoptarea unor răspunsuri mai echilibrate în situațiile similare care apar în prezent. Suntem răniți în relații, ne vindecăm în relații.

O altă abordare dragă mie este să folosesc metafore. Îmi place pentru că este o provocare și pentru mine să las mintea și sufletul să devină creative, dar și pentru că ajută să fiu aproape de client, să mă poarte cu el ca observator în diverse episoade din viața lui și să văd ce vede și el, să simt ce simte și el.

Un exemplu care evidențiază puterea procesului terapeutic este cel al unei persoane care decide să își marcheze progresul și transformarea interioară printr-un gest simbolic, cum ar fi realizarea unui tatuaj. În timpul sesiunilor, aceasta a lucrat la o metaforă personală, construită împreună cu terapeutul, care reprezenta atât eliberarea de constrângerile și suferințele din trecut, cât și descoperirea unei părți curajoase și neexplorate din sinele autentic. Decizia de a transforma această metaforă într-un tatuaj permanent a fost o expresie a angajamentului față de sine și față de propria evoluție. Tatuajul nu doar că simbolizează vindecarea și creșterea personală, ci devine o amintire a curajului de a-și revendica identitatea și libertatea emoțională.

Psychologies: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor?

Bianca-Georgiana Mihai: De obicei, apelez la resurse. La ceea ce-mi place și mă face să mă simt în siguranță și în confort. Uneori poate să însemne o baie caldă cu săruri și uleiuri aromatice, ascultând ”Where Should We Begin” cu Esther Perrel pe Spotify sau piese de teatru, alteori poate să fie câteva exerciții de yoga, respirație și meditație în camera mea de-acasă. Menționez că știu o grămadă de tehnici de respirație și le ador pe toate! Folosesc respirații calmante și exerciții cu corpul, de liniștire după zilele încărcate la muncă și respirația de foc doar pentru când am nevoie de un extra boost de energie.

Atunci când am săptămâni și mai încărcate și mă simt mai irascibilă, îmi fac bine întâlnirile cu cei mai buni prieteni, clasele de flamenco și meciurile intense de tenis. Întotdeauna mi-a plăcut cultura muzicală a celor din Andaluzia și dansul lor pasional, cu castaniete, flamenco. Sunt dăți în care am chef să mă descarc emoțional dansând la un concert, alteori îmi reaprind toate simțurile la o plimbare în natură, fiind atentă la sinestezii.

Psychologies: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

Bianca-Georgiana Mihai: Din punctul meu de vedere, sunt două componente, una ce ține de motivație și una ce ține de latura financiară. Pentru a deveni psihoterapeut ai nevoie să te dezvolți constant și să investești financiar constant în profesia ta. Am observat că sunt foarte multe persoane care consideră că dacă devin psihologi își vor rezolva automat anumite traume personale, confundând un proces de terapie cu învățarea unor tehnici de terapie pentru a profesa ca terapeut. Nevoia de a mă vindeca pe mine este centrată pe sine și necesită un proces terapeutic separat, iar motivația și valoarea de a-i ajuta pe ceilalți să se vindece este cea care stă cu adevărat la baza vocației terapeutice.

Acest aspect nu exclude că și terapeutul își poate vindeca implicit anumite răni prin intermediul terapiei cu clienții lui, ca rezultat și efect secundar al procesului dintre ei.

Este una dintre profesiile costisitoare, în sensul în care necesită o investiție mare de timp și bani pentru a fi mereu la curent cu noile tendințe și tehnologii în domeniu, dar și pentru a investi constant în tine ca terapeut, pentru a dezvolta prin formări, cursuri, cărți, podcast-uri, programe de dezvoltare personală. Investind în tine, îți crește calitatea ca terapeut, după care drumul nu se oprește aici, urmează să investești în propriul bussines, fie că vorbim de un cabinet individual sau o asociație.

Psychologies: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

Bianca-Georgiana Mihai: Pentru a avea o profesie curată, recomandarea mea este ca cei la început de drum să înceapă cursurile unei facultăți acreditate de profil psihologic, după care, în funcție de ramura pe care doresc să o urmeze, să aleagă un master de aprofundare conform interesului lor. De exemplu, ca psihoterapeut este obligatoriu masterul de psihologie clinică, după care poți completa studiile cu o formare psihoterapeutică.

O serie de cărți pe care le-am găsit utile în dezvoltarea mea au fost Cum să-ți reinventezi viața, Jeffrey Young, deoarece cuprinde majoritatea schemelor emoționale pe care le întâlnim, dar și capcanele în care intrăm și strategii pentru a ieși din ele; Mama și sensul vieții, Fiicele mamelor narcisiste, Stephanie Kriesberg,  Cele patru introspecții, Alberto Villoldo, Darul psihoterapiei și Minciuni pe canapea, Irvin Yalom, Teoria atașamentului în practică, Susan M. Johnson, Antrenează-ți creierul, Joe Dispenza, Curajul de a nu fi pe placul celorlalți, Ichiro Kishimi, Arta de a iubi, Erick Fromm, Cum sa spui NU acasa, la serviciu, prietenilor, in viata de zi cu zi, Marie Haddou, Mă dor strămoșii, Patrice Van Eersel și Catherile Maillard.

Psychologies: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

Bianca-Georgiana Mihai: În ceea ce mă privește, pentru a mă dezvolta continuu ca psihoterapeut, m-am înscris la rețeaua Mindvalley și o consider o resursă valoroasă. Aceasta îmi oferă acces la cursuri online pe tematici psihoterapeutice diverse, multe meditații și comunități de suport care mă ajută să învăț și să cresc. De asemenea, particip la workshop-uri profesionale și conferințe anuale, precum cele organizate de Asociația Choice sau cele organizate de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei ISST, citesc constant literatură de specialitate și ascult podcast-urile pe teme relaționale ale lui Esther Perrel pe platforma Spotify, nu obosesc niciodată să le ascult. Reflectarea asupra propriilor tehnici din terapiile cu clienții mei împreună cu mentorul personal și explorarea metodelor complementare îmi îmbogățesc practica, asigurându-mă că rămân la curent cu cele mai recente tendințe și tehnici din domeniu. Supervizările profesionale pe parte de psihoterapie și psihologie clinică fac parte din dezvoltarea mea ca specialist, iar recent am început o nouă formare profesională, Psihoterapia focalizată pe emoții.

Psychologies: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

Bianca-Georgiana Mihai: Un prim moment de ,,aha” a fost pentru mine atunci când am constatat că mulți dintre clienții cu care lucram aveam ca mecanism defensiv disocierea de afect, cu alte cuvinte intrau foarte greu în emoții și stăteau foarte mult în minte, în raționalizări și intelectualizări. Abordarea psihoterapiei cognitiv-comportamentale pe care o aveam la bază mă îngrădea în acest sens și am luat hotărârea să studiez parte de terapie focalizată pe emoții, tocmai pentru a facilita vulnerabilizarea emoțională și pentru a oferi un spațiu de siguraranță în care clienții mei să poată face asta.

Un alt moment de ,,aha” a fost în urmă cu vreo doi ani. Îmi amintesc și acum clipa când clienta mi-a trecut pragul cabinetului, foarte încrezătoare și fermă, deloc timidă, vorbindu-mi despre obiectivul de a depăși o anumită fobie. Obiectivele terapeutice și așteptările ei de la mine în procesul terapeutic au fost foarte clare de la început, iar relația noastră a decurs natural. Inițial m-am gândit în sinea mea că va dura câteva ședințe bune, poate câteva luni, în care realizasem un plan de expunere graduală la factorul stresor. M-am simțit la fel de șocată ca și ea atunci când am rugat-o să-mi descrie o situație din prezent și am întrebat-o când a mai simțit toate stările respective în trecut, căci îi păreau foarte familiare. Imaginile unui episod traumatizant de la vârsta copilăriei mici au venit una după alta, moment în care ea a înghețat de frică. Deblocând impulsul respectiv și ajutând-o să se întoarcă în scena respectivă și să reacționeze diferit, teama ei s-a diminuat extraordinar de mult. Căci oamenii nu se pot vindeca în aceeași manieră în care au învățat să supraviețuiască.

Ulterior am făcut o genogramă, adică o schemă grafică a membrilor familiei care m-a ajutat să înțeleg mai bine istoricul ei familial și pe ea a ajutat-o să-și dea seama că divorțul părinților ei și faptul că a rămas cu mama, încă de mică, nu și-a cunoscut tatăl decât prin lentilele mamei ei, iar asta a făcut ca ea să-l îndepărteze. A fost un moment de „aha”, căci a realizat cât de mult își dorea să reia legătura cu tatăl, să-l cunoască prin filtrele și simțurile ei, cu pași mici, a realizat cât de străină de el fusese și cât de tare o durea că l-a ținut la distanță. Tema terapeutică de a iniția o conversație cu tatăl, formulând întrebări pentru completarea genogramei, a devenit un prim pas spre reconectarea lor. Astfel, s-a creat o apropiere firească între cei doi, care a adus o vindecare emoțională profundă. La scurt timp după acest progres, persoana s-a confruntat cu pierderea tatălui, care a decedat pe neașteptate. Aceasta a marcat o schimbare dramatică în procesul terapeutic, transformând obiectivele inițiale într-un nou scop: parcurgerea doliului și integrarea acestei pierderi. Deși dureroasă, reconectarea înainte de moartea tatălui a oferit un sentiment de împăcare și alinare, deoarece și-a creat o mică parte de poveste cu ei doi pe care a purtat-o în inima ei pe mai departe. Atunci mi-am dat seama cât de fragili suntem cu toții în fața acestor angoase existențiale, precum moartea și sensul relațiilor noastre.

Problemele cu care se confruntase tatăl clientei m-a determinat să mă gândesc la tatăl meu, care lua pastile de tensiune de câțiva ani. L-am sunat să-l întreb cum se simte și să-i reamintesc cât de mult îl iubesc și cât de mult îl vreau în viața mea în continuare. De atunci, am avut o relație mult mai apropiată, în care i-am dezvăluit toate lucrurile pentru care-i sunt recunoscătoare. Deși i-am mulțumit și față în față, pe această cale țin să-i mulțumesc din nou clientei mele pentru conștientizările prețioase pe care le-am avut. Este una dintre clientele cu care am trăit multe momente autentice și profunde, atât terapeutul Bianca, cât și omul Bianca, cel din spatele hainelor de terapeut.

Psychologies: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Bianca-Georgiana Mihai: Cea mai mare recompensă pentru mine ca terapeut este să-mi văd clienții că și-au îndeplinit obiectivele propuse și am avut și eu o contribuție mică, dar semnificativă. Nu este despre fericire sau nefericire, despre ce e corect și ce e greșit, despre moral și imoral sau amoral, este despre a-i vedea că ajung mai aproape de sufletul lor, de adevărul lor interior și sunt pe drumul lor în viață, luând decizii dintr-o instanță mai sănătoasă. Cea mai mare recompensă pentru mine ca om este faptul că profesia mea este, totodată, și pasiunea mea dintotdeauna. Iubesc ceea ce fac și, asemenea unui jurământ pe care îl facem persoanei iubite și pe care-l reînnoim la finalul fiecărei zile sub forma unei alegeri conștiente, așa mi-am reînnoit angajamentul față de profesia mea de-a lungul anilor și am luptat să-l păstrez mereu viu, să respect codul deontologic, să mă informez constant și să duc un proces continuu de dezvoltare personală.

Rolul de psihoterapeut este rolul care-mi dăruiește energie pură, stare de bine și, uneori, provocare. Mă ține în priză la realitate și îmi aduce un sentiment de împlinire unic, este ca o oază de vară în mijlocul iernii, ceva ce nu pot compara cu niciun alt sentiment. Ca o cabană călduroasă, cu multe pături pufoase și colorate, un decor primitor, ghirlande luminoase, ceaiuri și ciocolate calde, arome și mirosuri care provoacă sintestezii, toate astea în mijlocul unei ierni foarte reci. Pentru mine este acel loc autentic, fertil, din care pot să generez progres, atât pentru mine, cât și pentru clienții mei.

Psychologies: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

Bianca-Georgiana Mihai: Personal, eu confrunt scepticismul cu ajutorul tehnicilor de tip paradoxal. Spre exemplu, dacă o persoană vine în cabinet cu obiectivul de a ameliora stările depresive și, pe parcurs, identificăm împreună și o problemă legată de consumul excesiv de alcool ca dependență deja instalată, deși acesta pretinde că vrea să scape de problema pe care o are și nu vede nicio legătură între a se lăsa de alcool și ameliorarea stărilor depresive, prin urmare nu vrea să pună capăt dependenței. Eu, ca terapeut, îl provoc să încerce, provocându-i o contradicție. Dacă este așa cum spune el, îi sugerez să se lase de alcool pentru că oricum nu va funcționa și nu are nimic de pierdut.

De asemenea, în cazul dependențelor important e să ajung prin interviul motivațional la punctul în care clientul renunță la obiectul dependenței pentru a căpăta o formă de comparație, înainte și după consum. Abia atunci liberul arbitru este cu adevărat liber și clientul devine mai conștient asupra alegerii.

Specialistul este văzut ca inamicul simptomului prin lentilele clientului, însă odată ce experimentează tehnicile paradoxale, este uimitor cum terapeutul trece de partea cealaltă a baricadei. Astfel, se trece la un nivel logic ca fiind adevărat, prin schimbarea comportamentului.

Psychologies: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

Bianca-Georgiana Mihai: Viitorul terapiei se va afla la intersecția dintre conexiunea umană și inovația tehnologică. Trăim o vreme în care se dezvoltă foarte mult inteligența artificială și computerele cuantice, tehnologia devine parte integrantă a vieților noastre și toate industriile sunt influențate, inclusiv ramurile psihologiei, unde partea experimentală a căpătat cât mai multe valențe. Există o parte pragmatică și riguroasă a psihologiei care va beneficia cu siguranță de această dezvoltare tehnologică prin creșterea capacității de procesare a datelor și prin îmbunătățirea interpretării lor. Astfel, vom vedea din ce în ce mai multe simulări ale comportamentului uman, ca replici fidele ale psihicului uman.

De asemenea, cred că vom vedea o creștere în utilizarea realității virtuale pentru a facilita expunerea controlată în tratarea anxietăților, diverselor fobii sau traumelor, precum și în dezvoltarea de noi tehnici bazate pe neuroștiință. Cu toate acestea, va fi esențial să păstrăm un echilibru sănătos între utilizarea tehnologiei și menținerea empatiei și umanității în actul terapeutic. Viitorul va fi despre a îmbina inovația cu grija profundă pentru binele fiecărei persoane. Prin simularea unor medii controlate, dar extrem de realiste, VR poate ajuta clienții să își confrunte temerile într-un mod sigur și progresiv, sub ghidarea terapeutului. De exemplu, o persoană care suferă de anxietate socială poate exersa interacțiuni în medii simulate înainte de a face acest lucru în viața reală. Sau o persoană care are o formă de claustrofobie și nu se mai poate apropia de metrou se va expune gradual, într-un ritm propiu, la simulări pe această temă.

Pe lângă VR, neuroștiința va contribui la dezvoltarea unor tehnici terapeutice mai eficiente, bazate pe înțelegerea profundă a funcționării creierului. Instrumentele de neurofeedback vor ajuta în cazul vindecării de anumite dependențe, cum este cea de fumat, iar terapiile care vizează reglarea activității neuronale prin stimulare transcraniană ar putea deveni mai frecvente, permițând intervenții mai precise și mai adaptate nevoilor individuale.

Din punct de vedere al profesiei mele ca terapeut, consider cu tărie că noi, oamenii, avem nevoie de conectare umană și de emoții. Chiar dacă există roboți care imită comportamentului uman, ei nu pot oferi o experiență autentică și totală a interacțiunii cu omul prin faptul că nu au conștiință de sine și nici grimasele nu sunt fidele experienței terapeutice între doi oameni. Pot spune din experiența mea că oamenii preferă ca ședințele terapeutice să se desfășoare fizic, în detrimentul celor online. Tehnologia poate facilita procesul terapeutic, dar nu poate înlocui empatia, autenticitatea și conexiunea dintre terapeut și client. Relația terapeutică rămâne fundamentul schimbării și vindecării, iar aceasta nu poate fi replicată de un algoritm sau de un dispozitiv.