Now Reading
Cinci mituri despre vise și cât de adevărate sunt

Cinci mituri despre vise și cât de adevărate sunt

stefania-gubavu
cinci-mituri-despre-vise -si-cat-de-adevarate-sunt

Visul, această creație atât de personală a inconștientului nostru, reprezintă un fenomen care a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei. De-a lungul timpului au existat o multitudine de credințe legate de vise, în încercarea de a desluși ce vor să ne spună, dacă au să ne spună ceva. Fiecare dintre noi purtăm mituri despre vise, avem un mod propriu de raportare la acestea, multe transmise de-a lungul generațiilor, din experiențele celor dinaintea noastră cu propriile vise.

În continuare vom explora cinci mituri pe care știința le-a infirmat:

  1. ,,Nu toată lumea visează.

S-a dovedit faptul că toți visăm, chiar și patru – șapte vise într-o noapte. Faptul că nu ni le mai amintim nu înseamnă că nu am visat. S-a observat experimental faptul că deprivarea de somn și vis duce la tulburări psihice temporare similare episoadelor psihotice. Asta deoarece visul are un rol important în autoreglarea psihică.

  1. ,,Dacă visăm în culori nu este bine.

Această credință este încă foarte prezentă. Studiind visele multor oameni, s-a putut observa că visele alb-negru apar de obicei la persoane depresive sau care traversează o perioadă dificilă din viață, de tristețe prelungită, de confruntare cu o pierdere. Culorile reflectă tonalitatea emoțională pe care noi o trăim. De asemenea, realitatea pe care noi o percepem nu este una bicoloră și cum visele folosesc drept material experiența noastră diurnă, este cât se poate de întemeiat să visăm în culori.

  1. ,,Suntem paralizați când visăm.

Trebuie să diferențiem un fenomen care apare la unele persoane sau în anumite momente ale vieții la fiecare dintre noi, acela de sleep paralysis. Acesta apare la trecerea dintre starea de veghe către cea de somn și invers, la trezire, atunci când persoana este conștientă de faptul că este în pat, însă are senzația că nu se poate mișca și în același timp nu poate ieși din vis. O invadează imaginile din vis, iar ea simte că nu se poate mișca pentru a se trezi complet. Nu se cunoaște încă motivul apariției acestei stări, însă s-a observat că tinde să apară cu precădere la persoanele care în viața de zi cu zi încearcă să se controleze excesiv.

Ce-i drept, când dormim are loc o diminuare a funcționării fizice a corpului. Când dormim nu suntem conștienți de noi ca în starea de veghe, însă există receptivitate față de stimulii din mediu sau față de modificările fiziologice. De exemplu, ne trezim atunci când auzim un zgomot puternic sau avem o durere. Și visul este conectat cu aceșt stimuli, fiind deseori integrați în vise. Așadar nu suntem atât de vulnerabili în timpul visului, ci dincontră.

  1. ,,Nu e bine să ai coșmaruri.

În mod sigur nu e plăcut pentru nimeni să aibă un coșmar. Toți ne trezim ușurati la gândul că a fost doar un vis. Însă coșmarurile sunt foarte des trăite de copii până la vârsta de 6-7 ani. Din punct de vedere psihologic, ele reflectă intensitatea afectivă cu care aceștia trăiesc experiențele de viață. A fi copil nu înseamnă a fi lipsit de griji, ci tocmai a depinde de un adult care îți mediază relația cu viața. De aceea, pe măsură ce copilul crește și dobândește din ce în ce mai multă autonomie și control, și trăirile afective se mai îmblânzesc”.

Atât pentru copii cât și pentru adulți, coșmarurile ne pun în contact cu emoții profunde, poate chiar reprimate și au un rol important și în diminuarea tensiunii psihice dintre viața noastră exterioară și cea interioară, am putea spune. De asemenea, s-a observat faptul că noi avem vise preponderent cu un conținut negativ.

  1. ,,Visele sunt mesaje premonitorii.

Tendința noastră este de a încerca să anticipăm ceea ce ni se va întâmpla în viață pornind și de la ceea ce visăm: ,,dacă visez un copil mic e de rău?…” Visele rareori sunt premonitorii. De fapt cele mai multe reflectă situația psihică cu care noi ne confruntăm în momentul respectiv al vieții, deseori compensativ față de atitudinea noastră conștientă. De exemplu, persoanele care au o abordare a vieții foarte rațională, intelectuală pot avea vise în care fie sunt atacați de animale sau în care acestea suferă. Animalele reprezintă un mod de viață instinctiv, la polul opus celui rațional. Simbolic, prin intermediul visului putem observa cum aspectul instinctiv al vieții noastre suferă, ajungând să se revolte, asemeni unui câine ținut numai în lanț.

De asemenea, deseori încercăm să generalizăm semnificația unui simbol din vis. Oricât de tentant ar fi să apelăm la un dicționar de vise sau la cineva pentru a ne spune ce înseamnă visul nostru, noi suntem cei mai în măsură să ne înțelegem visele. Ele se nasc din experiența noastră individuală și sunt o creație cât se poate de personală. Există teme comune umanității care apar în vise, arhetipale (de exemplu: nașterea, moartea, căderea în gol etc.). Putem privi visele și din această perspectivă, însă este de văzut de fiecare dată și cum trăiește personal visătorul tema aceea.

Află mai multe despre vise şi semnficaţia acestora la cursul Semnificaţia viselor în viaţa noastră psihică (26 iunie şi 3 iulie), susţinut de Ştefania Gubavu, la Fundaţia Calea Victoriei.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top