Confesiuni din terapie
Ne-am dorit să aflăm experiențele voastre din terapie, gândurile cu care ați mers la psiholog, beneficiile pe care le-ați obținut, clarificările și conștientizările care au venit în urma ședințelor de psihoterapie. Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați scris la redacție și ați ales să împărtășiți cu cititorii revistei PSYCHOLOGIES fragmente din procesele voastre terapeutice. Sunt mărturii valoroase și de un real folos tuturor.
„Când am intrat in cabinet nu știam ce va fi, cum va fi procesul, nu știam nimic despre psihoterapie. Știam că trebuie să fac ceva, să găsesc o modalitate, un mijloc prin care să înceteze această durere continuă a sufletului din ultimii doi ani, care îmi transformase viața într-un coșmar și îmi făcea zilele de nesuportat. Timp de doi ani am încercat din răsputeri să depășesc singură această etapă neagră a vieții mele. Dar mă îndreptam cu pași siguri spre un abis din care nu mai vedeam nicio scăpare decât încheierea socotelilor cu această viață, lucru care poate că s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi avut o viață religioasă, o relație cu Dumnezeu, care are o însemnătate foarte mare în viața mea. Am ajuns singură la concluzia că această stare a mea nu mai poate continua la nesfârșit fără ajutor specializat.
Am ajuns în acea situație din cauza unei duble trădări, conjugate cu infidelitate (soțul m-a trădat cu prietena mea). Degeaba încercam să iert și să uit, că mă învârteam în cerc. Eram incapabilă să înțeleg și să accept realitatea. Aceasta era starea mea psihică și emoțională când am intrat în cabinetul psihologului recomandat de duhovnicul meu.
Am descoperit un om minunat și o profesionistă pe măsură, care, cu răbdare, tact și empatie m-a îndrumat să văd o altă perspectivă a întâmplărilor care au dus la această stare a mea, cum pot, ce pot face să schimb lucrurile care mă fac să sufăr, cum pot să evit aceste situații pe viitor, să mă privesc, cu adevărat, pe mine, să-mi acord o șansă la o nouă viață, să învăț să trăiesc din nou cu mine după 26 de ani în care eu m-am pus deoparte într-un colț, trăind exclusiv pentru ceilalți. Procesul este în derulare, nu pot spune că am realizat aceste obiective pe deplin, dar sunt acolo, pe drumul cel bun. De unde știu? Pentru că nu mai vreau să-mi închei socotelile cu viața, doresc un parcurs diferit, pozitiv al vieții mele și am început să învăț să trăiesc cu mine și prin mine. Consider că cel mai bun lucru pe care-l poate face un om pentru el în momente de dezechilibru, traume, suferință emoțională, de nesiguranță, de confruntare cu multe alte obstacole, care par de netrecut la momentul respectiv, este să apeleze cât mai repede la ajutor specializat, în cazul meu la un psiholog. Cu cât mai curând, cu atât mai rapide sunt șanse de revenire la o viață normală, frumoasă, binecuvântată. Eu am pierdut doi ani în care puteam să fiu bine și să-mi trăiesc viața ca pe un dar al lui Dumnezeu.” B.Z.
Citește continuarea articolului în ediția dublă decembrie 2021 – ianuarie 2022 a revistei Psychologies.
