Cum identificăm și cum relaționăm cu personalitățile dificile – partea I

În contextul biopsihosocial, datele psihiatriei au fost integrate cu succes în cadrul teoriilor cu privire la psihicul uman. În prezent, descoperirile inovative din domeniul neuroștiinței ne ajută să înțelegem mai bine iar noi, ca și clinicieni, ,,nu trebuie să uităm că mintea umană se poate exprima printr-un lanț de procese moleculare, însă ea nu este doar o problemă de molecule” (Pietrini, 2003).

Relaționarea cu personalitățile dificile ne provoacă pe toți, într-o măsură sau alta, căci fiecare dintre noi întâlnește în viața sa, la un moment dat, un prieten, un șef, un coleg, un partener romantic sau chiar un părinte cu tendințe de personalitate dificilă. Poate prea puțină empatie, stabilitate emoțională, prea multă dependență, impulsivitate, dramă, suspiciozitate, ambivalență, înstrăinare sau prea mult perfecționism, egocentrism, control, o alunecare spre extremele identității aduce cu sine confruntarea directă cu una dintre personalitățile în cauză. În cadrul articolului recent veți găsi acele informații ce vă ajută să identificați natura problemei prin care treceți chiar voi sau să înțelegeți mai bine trecutul și schemele după care funcționează aceste personalități din viața voastră și vă oferă câteva idei de gestionare a situațiilor de criză ce pot apărea, cum îi puteți ajuta și cum vă puteți ajuta. În cele mai multe cazuri, cel mai bine este să vă adresați unui specialist în domeniu și să cereți îndrumare.

De asemenea, este necesar să atribuim atenție sporită asupra faptului că există o distincție clară între stilul de personalitate, definit ca ansamblul trăsăturilor stabile individuale, împreună cu tendințele principale de comportament și tulburarea de personalitate, aceasta din urmă având un caracter patologic din punct de vedere clinic, cu o degradare a sănătății psihice și determinând scăderi semnificative de funcționare în domenii importante ale vieții, precum relația de cuplu, munca, relațiile de prietenie ș.a., fiind un real strigăt de ajutor. Conform DSM-5 (cea mai recentă ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale), o tulburare de personalitate este modalitatea de a gândi, simți și a se comporta în moduri care deviază de la standardele culturale și sociale, cauzează disconfort și probleme în funcționarea de zi cu zi și este de durată. Ca atare, dacă una dintre persoanele apropiate vouă bifează câteva dintre trăsăturile enumerate mai jos, nu implică în mod obligatoriu faptul că are o tulburare de personalitate, ci vorbim despre un stil de personalitate. Important este și faptul că stilul de personalitate suportă modificări în timp.

Tulburarea de personalitatea histrionică

Etimologia cuvântului histrionic pornește de la : histio – uter. În trecut, simptomele erau datorate ciclului menstrual și erau considerate o formă de isterie. Această tulburare a fost cunoscută anterior sub denumirea de personalitate isterică sau personalitate psiho-infantilă.

Theodore Millon a indentificat 6 subtipuri de personalitate histrionică. Aceste sunt: histrionic liniștitor (carateristici de dependență și compulsivitate), histrionic vivace (seducția unui histrionic amestecată cu unele caracteristici narcisiste), histrionic furtunos (include caracteristici negativiste), histrionic necinstit (include caracteristici antisociale), histrionic teatric (varianta a unui model ”pur”), histrionic infantil (include caracteristici de tulburare de personalitate borderline, preponderent sentimentele de vid interior și teama crescută de abandon).

Trăsăturile unei persoane cu TPH sunt următoarele: se poate simți inconfortabil în situații în care nu este în centrul atenției; interacțiunea cu ceilalți este adesea caracterizată de un comportament cu tentă sexuală, seducător sau provocator; afișează o schimbare rapidă la nivel emoțional și o expresie superficială a acestora; poate să foloseacă în mod constant aspectul fizic pentru a atrage atenția asupra sa; are un stil de vorbire excesiv de impresionist și lipsit de detalii; arată autodramatizare, teatralitate și exprimare exagerată a emoției; este ușor de influențat de alții sau de circumstanțe; suprainvestește în relații și consideră că relațiile sunt mai intime decât sunt de fapt. Joacă un rol de victimă sau de prințesă care îi vine natural în relațiile cu ceilalți, inconștient având nevoie de un furnizor. De multe ori, manipulează  emoțional prin seducție și îi este greu să construiască relații de prietenie cu persoanele de același sex. Își poate îndepărta prietenii, solicitând prea multă atenție.

La nivel fiziologic, poate somatiza prin acele furnicături la nivelul corpului și în ciuda faptului că ceilalți pot crede că se preface, somatizarea este cât se poate de reală. Caută mereu provocări și se plictisește de rutină. Are o compatibilitate mare cu personalitatea de tip rigid, narcisist. Manifestă un hedonism pronunțat, căutând satisfacția imediată. Prezintă anxietate de separare sau de abandon, care pot deveni copleșitoare, prin idealizarea partenerului. V-ați regăsit vreodată în contextul în care să vi se reproșeze că nu i-ați observat outfit-ul, vibe-ul, machiajul? Sau în situația în care să admirați altă persoană de același gen și să se simtă, dintr-o dată, în comparație, în competiție, devalorizată, neapreciată, respinsă, geloasă și să stârnească o dramă furtunoasă? Acesta este un tipar clasic histrionic. În cazurile extreme, rare, în care prezintă un risc crescut de amenințări și comportamente suicidare, ele trebuie privite ca un semnal real de alarmă.

Cât despre stilul cognitiv și mecanismele defensive, Shapiro (1965) a identificat un stil verbal relativ neclar, lipsit de detalii specifice, impresionist, metaforic, hiperbolic. Capacitatea de a distinge realitatea internă de cea externă este compromisă la cei cu TPH și de aici pot interveni sentimente de transfer în alianța terapeutică (Zetzel, 1968). Blocarea emoțiilor excesive este numită frecvent “la belle indifference” – adică se simt vinovați când nu recunosc implicațiile și consecințele experiențelor. Mecanisme lor defensive sunt negarea, disocierea, represia și refularea pentru a scădea intensitatea emoțională. Dacă ceva nu are rezolvare, fie nu este o problemă, fie nu este problema lor. Vor să se simtă speciali. Vor să se simtă favoriții divinității; norocoșii.  Aleg emoționalitatea în detrimentul rațiunii. Au un nivel de autonomie scăzut și un nivel crescut al spiritului ludic.

Din punct de vedere neurologic, instabilitatea afectivă poate fi mediată de reactivitate limbică excesivă în circuitele gabaminergice / glutamatergice / colinergice, rezultând o sensibilitate sau reactivitate crescută la stimulii emoționali din mediu. Persoanele cu TPH au sisteme noradrenergice foarte sensibile, care sunt responsabile pentru stocarea, sinteza și eliberarea neurotransmițătorului norepinefrină. Nivelurile ridicate de norepinefrină duc la predispoziție către anxietate, dependență, sociabilitate crescută.

Pintr-un proces terapeutic personalizat, se urmărește dezvoltarea empatiei, a răbdării și a dezvoltării organizării mintale, dar și identificarea gândurilor automate difuncționale, temperarea impulsivității și dezvoltarea unor aptitudini noi de a-și rezolva problemele, iar pe cei care interacționează cu o persoană cu TPH îi învață cum să-i înțeleagă, cum să-i susțină și cum să pună limite, acolo unde este necesar.

Exemple de personalități histrionice recognoscibile sunt Marilyn Monroe, Anays Nin, Madonna, Courtney Michelle Love, Freddie Mercury.

Tulburarea de personalitate narcisistă

Oamenii cu tulburare de personalitate narcisistă îi pot folosi pe ceilalți pentru a-și satisface propriile dorințe, au un nivel al empatiei scăzut, au sentimente grandioase de autoimportanță și îndreptățire sau supunere automată la nevoile lor, sunt interesați de fantezii legate de putere, amor ideal, strălucire, faimă, au o nevoie exacerbată de admirație, atitudini sfidătoare, se asociază doar cu oameni cu statut înalt, simt invidie sau cred că ceilalți sunt invidioși pe el. Fațada distantă în relații oglindește în mod direct teama de contopire de care se apără constant.

Există mai multe tipuri incluse în acest stil de personalitate, cum este cel hipervigilent sau hipersensibil la critici. Timid, evită să fie în centrul atenției, dar simte rușine pentru dorința ascunsă de a fi sub lumina reflectoarelor. Acesta este narcisistul sub acoperire. Alt tipar este cel neatent, sau cel care comunică spre oameni, dar nu cu ei, saturând destinatarul mesajului cu laude legate de propriile realizări. De asemenea, se așteaptă ca tu să permiți absențele emoționale și chiar fizice, indiferent de costuri. Poate fi dependent de autoliniștire prin muncă excesivă, alcool excesiv , sexualitate promiscuă sau cheltuieli excesive. Alt tipar este narcisistul clasic, dur, tranșant, intolerant, care te critică exagerat de des, te controlează, îți pătrunde cu bocancii în spațiul intim și se asigură că te simți prost, inferior, neputincios, din propriul sentiment de inadecvare și din propria teamă că poate fi controlat, manipulat sau batjocorit de alții, neavând încredere în oameni. Al patrulea tipar narcisic este cel căruia i se cuvine totul, are propriul set de reguli, nu primește ,,Nu” ca răspuns, se simte superior și nu simte remușcări atunci când îi lezează pe ceilalți, chiar dacă asta implică, de pildă, întârziatul excesiv și sistematic, la toate evenimentele și cu toți oamenii din jurul lor.

Personalitățile narcisiste din viața ta pare că au o capacitate înnăscută uimitoare de a atinge punctele sensibile ale celor din jurul lor. Oare de ce pici în plasa celui care te tratează cu o blândă și magică afecțiune, după care aștepți următorul episod trist? Atât de predictibil, prințul fermecător se transformă, de fapt, într-un broscoi. Ca în exemplul acela în care mama te pupa în somn și atât de rar îți oferea afecțiunea ei, încât, în rest, tot ce cunoșteai ca făcând parte din realitatea ta erau critici, răceală emoțională, reproșuri despre cum regretă decizia de a te naște sau câte pierderi a avut de pe urma existenței și creșterii tale.

Cum îți dai seama de manevra ,,avocatul diavolului” din viața ta? Te ține treaz toată noaptea pentru a-și spune punctul de vedere în continuu sau te trezești, brusc, că faci parte dintr-un monolog și nu este al tău? Poate din cauza propriilor temeri de abandon și respingere continui să accepți abuzurile? Cu toate că îl rogi, taci sau îl confrunți verbal, nu încetează? Pentru a vă familiariza cu termenul de rană narcisistă, vă invit să vă gândiți la acei oameni care nu spun niciodată ,,Îmi pare rău”, ,,Iartă-mă”,,Știu că te-am rănit” deoarece pentru ei ar însemna să afirme că sunt cele mai ignorante ființe de pe pământ. Chiar dacă ajung și ei să se simtă răniți, ignorați, deprivați de atenție și afecțiune, fix în acele momente de vulnerabilitate vă veți trezi că se laudă din nou sau că aruncă, intempestiv, cu cele mai dure și înjositoare vorbe.

Exemple în acest sens sunt Frank Sinatra, Sigmund Freud, fostul președinte american Trump, Albus Dumbledore din Harry Potter, Peter Pan sau Charlie Sheen, din serialul ,,Two and a half men”.

Restul articolului va apărea în curând, în partea a II-a.