Dansul ca integrator pentru pacienții cu Parkinson

ParkinsOn Dance este primul proiect pilot de dans terapie pentru pacienții cu boala Parkinson implementat în România.

Boala Parkinson este o afecțiune degenerativă a creierului care afectează predominant neuronii producători de dopamină, iar prevalența bolii crește odată cu vârsta, boala Parkinson afectând 1% din populația de peste 60 de ani. Din totalul pacienților diagnosticați cu boală Parkinson, aproximativ 10%-20% au sub 50 de ani, iar aproape jumătate dintre aceștia sunt diagnosticați înainte de 40 de ani. Afecțiunea nu este vindecabilă, dar există multe opțiuni de tratament care tratează simptomatologia și îmbunătățesc calitatea vieții.

Studiile clinice recente arată că o oră de dans de două ori pe săptămână îmbunătățește statistic semnificativ echilibrul, postura, fluiditatea mișcărilor, capacitatea de a iniția mișcări și schimba direcții. Nu mai puțin important, ameliorează simptomele non-motorii ale bolii Parkinson (depresia, apatia, aplatizarea emoțională), contribuind la crearea unui sentiment de bucurie, apartenență la comunitate, stare de bine, precum și la creșterea calității vieții, ca nicio altă formă de exercițiu fizic și ca nicio altă terapie în general.

În lume sunt diferite inițiative Dance for PD (Dans pentru boala Parkinson), în Italia, Statele Unite, UK iar anul acesta, prin proiectul ParkinsOn Dance, arta dansului vine și în ajutorul bolnavilor de Parkinson din România. Însoțite de Dr. neurolog Bianca Nițu, coregrafa Irina Marinescu și dans terapeuta și psihoterapeuta experiențială Loredana Larionescu au sustinut ateliere de dans contemporan, respectiv tango argentinian în București și Azuga.

Inițiativa a debutat la începutul lunii aprilie cu un atelier de tehnici de dans-terapie de două zile pentru boala Parkinson, susținute de specialistele Melanie Brierly și Sari Lievonien.  Atelierul a fost adresat persoanelor cu experiență în mișcare și dans sau / și psihoterapie, care doresc să învețe metode de dans terapeutice pentru pacienții cu acest diagnostic.

Centrul Național al Dansului București găzduiește acest proiect pilot la București, unde s-a desfășurat, în lunile aprilie – mai, prima serie de ateliere de dans terapie pentru persoanele diagnosticate cu Parkinson. Tot aici, pe 30 iunie, va avea loc o reprezentație artistică, experiențială, alături de beneficiarii proiectului și adresat publicului larg – „Performing ParkinsOn Dance”.

În luna iunie, demersul ParkinsOn Dance continuă la Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga, sub îndrumarea echipei de la București și a  medicului de Recuperare Medicală, Dr. Andreea Mitulescu, care găzduiește o a doua serie de ateliere, finalizate cu o prezentare artistică.

Participarea, atât la atelierele de dans terapie pentru beneficiari, dar și la atelierele de formare pentru profesioniștii interesați este gratuită.

Loredana Larionescu este psihoterapeută care a trecut de-a lungul timpului prin practici corporale diverse, de la Aikido şi Tai Chi până la dansuri tradiţionale și dans contemporan. Participa la proiecte cultural-terapeutice diverse, în colaborări interdisciplinare cu artiști locali și internaționali.

 

 

 

Medic pasionat cu +10 ani de experiență în diagnosticarea și tratamentul bolii Parkinson și a tulburărilor de mișcare, Dr. Bianca Nițu este axată pe terapie avansată pentru boala Parkinson, reabilitare în boala Parkinson și boli neurodegenerative și este dedicată în a oferi cea mai bună îngrijire posibilă și în a crește calitatea vieții pacienților săi.

 

 

 

Loredana Larionescu

Cum se face că dintre toate orientările psihoterapeutice ai ales… corpul, prin arte marțiale, prin dans? Este un mod de a spune că ceea ce ne lipsește pentru a ne vindeca sufletul este tocmai un trup care să trăiască plenar și să înțeleagă că ceea ce „i se întâmplă” se numește viață?

Loredana Larionescu: Da, pentru mine terapia pur verbală nu este o opțiune. Suntem corpuri însuflețite și suflete întrupate. Chiar și când contractul terapeutic nu este în mod explicit pentru dans-terapie, aduc mereu corpul și mișcarea în practica mea terapeutică, fie că este vorba de a atrage atenția persoanei față de ceea ce simte în corp în cursul unei sesiuni majoritar verbale, fie că este vorba despre a prelua în corp și mima spusele clientului, ori a-i recomanda să practice o formă de mișcare între ședințe. Împărtășesc poziția conform căreia separația corp/ minte/ suflet este artificială și adesea sursa suferinței omului privit ca întreg. Ceea ce ni se întâmplă este ceea ce facem să se întâmple și simultan acel lucru la care suntem martori. Suntem simultan agenți și observatori, înăuntru și în afară, iar sănătatea din punctul meu de vedere vine din flexibilitatea de a jongla cu aceste perspective.

Cu ce tulburări ai mai lucrat? Ce provocare a însemnat pentru tine abordarea unor tulburări neurologice atât de grave și de polimorfe cum este Parkinson?

L. L.: Pe lângă acele condiții „comune” orășeanului contemporan (anxietate, depresie, burnout etc.), pe care le tratez în cabinet, în terapiile individuale, sunt prezentă în două spitale de psihiatrie care ne sunt partenere din 2021 (Voila, Câmpina și Eftimie Diamandescu – Bălăceanca). Acolo facilitez grupuri de dans-terapie cu pacienții internați cu patologii din cele mai grave, cum ar fi psihoze, demențe, retard, adicții ori depresii severe. Proiectele la care mă refer sunt operate sub egida Asociației Entuziart, a cărei co-fondatoare sunt, și care se ocupă cu inovarea și promovarea terapiilor expresiv-creative și corporale în România.

Cum te-ai format înainte de a lucra cu bolnavii de Parkinson?

L. L.: Am urmat licența în psihologie la Universitatea Paris 8, Masterul de Psihoterapie Experiențială Unificatoare la Universitatea București și formarea complementară în Psihoterapie prin Dans și Mișcare la Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare. În cadrul acestei formări, am rămas în relații profesionale strânse cu Richard și Mary Coaten. Mary este specializată în lucrul cu psihoze și cu mediul spitalicesc și supervizează proiectele în care activez în spitale de psihiatrie. Richard este specializat în lucrul cu demențe și persoane cu nevoi speciale și, din calitatea lui de supervizor pe această categorie de proiecte, ni le-a recomandat pe Melanie Brierley și Sari Lievonen, care au condus modulul intensiv de formare în dans terapie pentru pacienți cu Parkinson în proiectul ParkinsOn Dance.

Ce ai descoperit pe parcursul acestei formări? Ce ai învățat de la medici, de la pacienți, de la dansatori?

L. L.: Am descoperit că adesea pacienții sunt mai optimiști și mai energici decât aparținătorii lor, de unde preocuparea mea pentru a include mereu atât cât se poate, programe de reabilitare psihologică și pentru cei apropiați pacienților, fie că sunt parteneri de cuplu, frați, părinți vecini, prieteni.

De la medici am învățat cum se întrepătrund simptomele diverselor boli pe care le poartă cu sine pacientul, cum trebuie să veghem în primul rând la a nu face rău. De medici m-am simțit susținută în rigoarea demersului de cercetare, în testarea sistematică și standardizată pe care am avut șansa să o administrăm înainte și după intervenție. Datele obținute vor fi fructificate într-o cercetare pe care intenționăm să o finalizăm înspre toamnă și care sperăm că ne va informa despre efectele holistice ale intervenției de dans terapie, măsurată prin prisma corelațiilor între date medicale, psihologice (scoruri la teste cognitive și de depresie) și rezultate din probe grafice, deci aflate la interferența dintre domeniul psihologic și artistic  (schema corporală, percepția subiectivă asupra bolii).

Dansul – ca mișcare coordonată care ne face plăcere – este atât un organizator pentru motricitate și starea cognitivă a pacienților cât mai ales un reglator emoțional fantastic, o sursă de motivație, un adevărat vindecător al sufletului. Cum ai simțit că au primit pacienții acest proiect – care din start probabil că multora li s-a părut exotic?

L. L.: A fost o bucurie să observ cum se dizolvă rezistențele inițiale și cum încet încet oameni care evitau mișcarea din cauza jenei sau a durerii, ori pretextând că nu sunt ei cei vizați (și aici mă refer la aparținători), și-au dat voie să experimenteze și am putut zări cum le înflorește surâsul pe chip, uneori poate după mult timp. Din feedback-urile pacienților aș cita: „entuziasm”, „confort psihic”, dar și „provocare”, „interacțiune umană”, „creșterea încrederii în viitor”. „Mă simt mai puternică pe picioarele mele” – spune o pacientă.

Nu am analizat încă statistic datele din cercetare, dar un efect vizibil cu ochiul liber a fost de pildă faptul că o pacientă la testarea de la început a fost complet incapabilă să-și deseneze imaginea corpului, pentru ca la finalul pachetului de ateliere să reușească să deseneze una chiar elaborată, plină de culoare și de vivacitate. Mai mult, la evaluarea finală, aceeași doamnă mi-a vorbit îndelung despre cum vede acum boala ca pe o șansă de a-și recăpăta controlul vieții, de a trăi în prezent și de a se preocupa mai puțin de problemele altora. Pentru mine a fost o imensă satisfacție să-i văd progresul, mai ales știind că acea doamnă chiar a ezitat să se înroleze în program, temându-se că nu ar face față.

Cum ai schimba/ adapta acum programul? Ce idei ai pentru dezvoltarea lui?

L. L.: Așa cum ne-au sugerat și pacienții în formularele lor de feedback, programul pilot dezvoltat în acest proiect se cere permanentizat. E nevoie de consecvență și de asigurarea acestui serviciu în manieră continuă, pentru a oferi un cadru sigur de însoțire pentru pacienți și aparținători pentru întreaga perioadă cât trăiesc cu boala, ca parte din stilul de viață sănătos pe care e necesar să îl adopte. Ne-am bucurat să avem, pentru dezvoltarea acestui program pilot, de sprijinul finanțării AFCN dar și a partenerilor care îl susțin: Centrul Național al Dansului, Spitalul de Traumatologie și Asociația Developing Art – fără această susținere ar fi fost dificil să facem această inițiativă realitate.

Educația publicului e un alt factor important și plănuim să dezvoltăm campanii și în această direcție – e esențial ca cei din jur să fie informați despre manifestările bolii și asistența de urgență în caz că e necesară (tipic este exemplul pacientului care se blochează pe trecerea de pietoni și are nevoie nu de injurii, ci de contact blând și încurajator, de un impuls și poate de ritm). Apoi, în ceea ce privește concret dansul, comunitățile mainstream de dansuri sociale ar putea fi educate despre cerințele de accesibilitate ale pacienților cu Parkinson – dacă de pildă ne decidem să mergem, cu grupul nostru de la atelier, să vizităm o petrecere a comunității de tango (o „milonga”, cum se numește), am vrea să ne putem aștepta la o primire caldă, nediscriminatoare, dar atentă la riscuri, or pentru asta e nevoie de informare.

Dr. Bianca Nițu

Ce ar trebui să știe o persoană care primește diagnosticul de Parkinson? Și ce ar trebui să știe familia acestuia?

Bianca Nițu: În primul rând ca nu sunt singurii și singuri. O să detaliez în cele ce urmează.

Nu sunt singurii.

Boala Parkinson este astăzi a doua cea mai frecventă boală neurodegenerativă. Prevalența bolii crește odată cu vârsta, boala Parkinson afectând 1% din populația de peste 60 de ani. 10%-20% din pacienții diagnosticați cu boala Parkinson au sub 50 de ani, iar aproximativ 50% dintre aceștia sunt diagnosticați înainte de 40 de ani. Aproximativ una din 10 persoane cu boală Parkinson este diagnosticată înainte de vârsta de 50 de ani, bărbații fiind mai afectați decât femeile.

Ce este îngrijorător este că boala Parkinson reprezintă afecțiunea neurodegenerativă cu creșterea cea mai rapidă, potrivit raportului Global Burden of Disease. Din anul 1990 și până în 2015 numărul persoanelor cu boala Parkinson la nivel global a crescut cu 118%. În prezent afectează mai mult de 10 milioane de oameni la nivel mondial, dintre care peste 1,2 milioane în Europa. Estimarea incidenței bolii Parkinson la nivel mondial pentru anul 2040 este de peste 12 milioane de persoane.

Boala Parkinson înseamnă mai mult decât un simplu tremor. Există boală Parkinson fără tremor. De aceea, definitorii pentru boala Parkinson sunt simptomele motorii: bradikinezia (lentoarea în execuția mișcărilor), hipokinezia („sărăcirea mișcărilor”, inabilitatea de a realiza mișcări corespunzătoare) și rigiditatea, iar în stadiile avansate se adaugă instabilitatea posturală, postura în flexie și frezzing-ul (blocajul motor).

Apariția bolii Parkinson se datorează disfuncţiei dopaminergice din sistemul nervos central și periferic, dar și afectării a numeroase structuri non-dopaminergice, ceea ce ne explică simptomele non-motorii prezente. Simptomele non-motorii se pot clasifica în:

• Tulburări de somn (insomnie, coșmaruri, somnolenţa diurnă, tulburări respiratorii de somn, sindromul picioarelor neliniştite etc.)
• Simptome neuropsihiatrice (anxietate, apatie, atacuri de panică, depresie, scăderea atenției, comportament obsesiv sau stereotip, confuzie, halucinaţii, demenţă etc.)
• Simptome gastro-intestinale (tulburare de gust, tulburări de înghițire, reflux alimentar, constipație, hipersație nocturnă etc.)
• Simptome disautonome (hipotensiune arterială ortostatică, micțiuni imperioase și/sau incontinență urinară, hipersudorație, disfuncţii sexuale sau hipersexualitate etc.)
• Alte simptome: hiposmie, dureri, parestezii, oboseală, vedere înceţoşată, seboree excesivă etc.

Boala Parkinson are un impact mare de dizabilitate prin progresia lentă cu invaliditate acumulată pentru persoanele afectate, dar afectează și aparținătorii și reprezentă o povară socio-economică. Fundamentală este diagnosticarea precoce a bolii pentru a putea gestiona corespunzător simptomatologia.

Nu sunt singuri, chiar dacă se află acasă.

Esențială este evaluarea neurologică de către un medic neurolog specializat în tulburări de mișcare pentru o încadrare diagnostică corectă (sunt boli care pot mima o boală Parkinson) și o abordare individualizată si multidisciplinară.

Utilizarea telemedicinei a crescut semnificativ în timpul pandemiei de Covid-19 și a rămas la un nivel ridicat. Cu ajutorul telemedicinei, pacienții pot avea acces la specialiști în tulburări de mișcare pentru monitorizarea semnelor și simptomelor, evoluția acestora, răspunsul la medicație, planificarea și urmărirea terapiei avansate a bolii, crescând astfel semnificativ calitatea vieții pacienților și a familiilor acestora.

Complexitatea simptomelor bolii Parkinson impune abordarea multidisciplinară a pacientului, incluzând psihiatrie, psihologie, recuperare medicală și nutriție iar evaluarea acestuia prin intermediul telemedicinei în cadrul unei clinici specializate în tulburări de mișcare și boli neurodegenerative reprezintă un instrument util și eficient pentru îngrijirea pacienților cu Parkinson, abordând pacientul din toate perspectivele. Accesul la medici se poate face în prezent din confortul locuinței, salvând timp și cu costuri semnificativ mai mici decât cele aferente unei consultații obișnuite.

Cum ar trebui să abordeze aparținătorii boala Parkinson?

B. N.: În calitate de îngrijitor al unei persoane cu boala Parkinson, aveți rolul să contribuiți la menținerea calității vieții persoanei iubite. Cum puteți face acest lucru ?

Să vă informați despre simptome, tratamente și progresia bolii. Însoțiți persoana iubita la vizitele periodice la medicul neurolog, asigurați-vă că respectă modul și orele de administrare a medicației și că face activitate fizică zilnică.

Urmăriți schimbările în simptome, abilități și dispoziții, în special după modificările medicamentelor sau ale terapiei. O persoană cu boala Parkinson poate să facă multe lucruri pe care le-a făcut înainte, cum ar fi să lucreze, să facă lucruri prin casă, să iasă la întâlniri cu prietenii și să desfășoare activități normale. Cu cât se începe tratamentul medicamentos mai repede, cu atât se va controla mai bine boala. În stadiile  avansate la bolii, pacientul cu boală Parkinson poate să prezinte fluctuații ale simptomelor. Acest lucru poate însemna să treacă relativ brusc de la o stare de bine „ON” la o stare de „OFF” care poate însemna blocaj motor, cu imposibilitatea realizării mișcării,  stare de tristețe și irascibilitate .

Cereți informații despre boală medicului neurolog curant sau informați-vă din surse sigure și nu uitați să aveți grijă și de dumneavoastră.

Prima grijă în cazul maladiilor degenerative, cum este Parkinson, ar fi cum să ne păstrăm o viață de calitate cât mai mult timp. Aici oamenii cer tratament, probabil rar ar cere dans. Cât de cunoscută era la noi, până la demararea acestui program, terapia prin dans pentru Parkinson?

B. N.: În ultimii ani, progresele tehnologice și digitale au avut un impact semnificativ în tratarea acestei afecțiuni, oferind noi metode de monitorizare, evaluare și gestionare a simptomelor.

Pe lângă medicina clasică, telemedicina are un impact semnificativ în tratamentul bolii Parkinson – de la monitorizarea simptomelor în timp real și personalizarea tratamentelor până la terapii de reabilitare la distanță și terapii non-motorii, tehnologia poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacienților cu Parkinson și economisind astfel timp și bani pentru pacient.

Boala Parkinson nu poate să fie controlată foarte bine doar cu terapia medicamentoasă. Este nevoie ca aceasta să fie însoțită de un stil de viață sănătos și cu activitate fizică zilnică, susținută.

Este crucial în zilele nostre să ținem pas cu tehnologia și să o folosim în practica curentă.  Colaborez de aproximativ un an cu psihoterapeuta Loredana Larionescu în abordarea multidiciplinară a pacienților cu boli neurodegenerative și în special boala Parkinson, oferindu-le pacienților accesul la dans terapie din confortul casei lor, prin intermediul platformei de telemedicină Neuristica.

Un alt proiect comun în ceea ce privește tango terapia a fost „Tango terapie pentru neuroni sănătoși” desfășurat la sfârșitul anului 2022 la Timișoara, feedbackul pacienților și aparținătorilor fiind unul pozitiv. Din câte știu am fost deschizătoare de drum legat de terapia dansului în boala Parkinson în România.

Căror bolnavi li se adresează acest program și ce beneficii le aduce?

B. N.: Toți pacienții cu boală Parkinson pot face terapie prin dans ca și metodă complementară la terapia medicamentoasă.

Ar trebui sa discutați întotdeauna orice plan de exercitii cu medicul dumneavoastra neurolog, specializat în tulburări de mișcare, și cu medicul de recuperare medicală, înainte de a începe efectuarea anumitor exerciții, cu atât mai mult terapie prin dans. De ce?

Utilizarea dans terapiei trebuie să se stabilească în funcție de stadiul bolii dar și de comorbiditățile asociate (afecțiuni cardiovasculare: HTA, insuficiență cardiacă, fibrilație atrială etc.), ortopedice (gonartroza, coxartroză), endocrinologice (osteoporoză), diabet zaharat (polineuropatie) etc. În funcție de aceste aspecte se decide ce tip de exerciții vi se potrivesc, la ce frecvență și intensitate, pentru a avea beneficii maxime și a limita potențialele riscuri.

Pentru a putea cuantifica efectele dans terapiei, am conceput un sistem de evaluare a efectelor acestei terapii ce constă într-o evaluare neurologică complexă la care se adaugă o evaluare psihologică, psihiatrică și de recuperare medicală, înainte și după atelierele de dans terapie.

Sportul este important pentru toată lumea, dar acest lucru este valabil în special dacă aveți boala Parkinson, deoarece mușchii și articulațiile pot deveni rigide și slabe. Cel mai bun mod de a vedea beneficiile este de a face exerciții în mod consecvent.

Când faceți activitate fizică sunt active circuitele motorii care utilizează dopamina iar în cazul bolii Parkinson, chiar dacă nivelul de dopamină este mai scăzut, creierul  răspunde la activitate și uneori găsește noi modalități de a rezolva provocările de învățare motorie, creând noi căi neuronale.

Studiile au evidențiat că dans terapia a redus severitatea simptomelor motorii, fiind utilă în  îmbunătățirea mersului și echilibrului, îmbunătățirea forței și tonusul muscular, flexibilității și posturii. De asemenea, dans terapia stimulează funcționarea cognitivă. Socializarea reduce depresia și crește complianța pacienților pe termen lung la dans terapie.

Mesajul cheie este acela că, pe lângă o terapie medicamentoasă personalizată, este esențial un stil de viață sănătos și efectuarea de terapii complementare cum ar fi: dans terapia, terapii ocupaționale, somatice și cognitive, pentru a crește calitatea vieții pacienților cu boala Parkinson.

Cei care au participat la program au deprins tehnici și obiceiuri pe care le pot practica apoi acasă, eventual antrenând membri ai familiei sau alți bolnavi?

B. N.: Pacienții care au fost la atelierele de tango terapie au participat împreună cu un aparținător, în principiu soț/ soție. Participanții la atelierele noastre au primit teme acasă, în sensul de a exersa ceea ce au facut la clase, nu ceva nou care să îi expună la vreun risc.

Nu recomand ca pacienții sau aparținătorii să antreneze alți membri ai familiei și sub nicio formă alți bolnavi de boală Parkinson deoarece pot face mai mult rău decât bine. Există riscul de apariție a senzației de amețeală, dezechilibrare și cădere, forțarea anumitor articulații sau creșterea valorilor tensiunii arteriale, cu risc de AVC. Exercițiile fizice se vor face după o evaluare neurologică și sub supravegherea unei persoane cu experiență în dans terapie pentru ca beneficiul să fie net superior riscurilor.

Cum au acces pacienții la acest program?

B. N.: Pacienții  înrolați în proiect au ajuns prin intermediul clinicii Neuristica și al Asociației Mai Puternici decât boala Parkinson. Aceștia fost evaluați într-o echipă multidisciplinară din care a făcut parte un neurolog, un psiholog cu experiență în tango terapie, un coregraf cu experiență în dans contemporan, un psihiatru și specialist în recuperare medicală. Pacienții care doresc să participe la viitoarele  atelierele de dans terapie este esențial să fie evaluați neurologic, ulterior se va decide în funcție de complexitatea patologiei asociate dacă au indicație pentru dans terapie.

Cum intenționați să îl dezvoltați?

B. N.: Facilitarea accesului unui număr cât mai mare de pacienți la echipa multidisciplinară actuală și  continuarea procesului de învățare prin colaborările internaționale, cât și formarea de traineri care să respecte standardele echipei.

Cine vor fi viitorii traineri?

B. N.: Sunt bucuroasă să am în jurul meu profesioniști cu experiență în dans: un psiholog cu experiență în tango și dans terapie – Loredana Larionescu, dar și profesorul de tango Paolo Profeti, coregrafa Irina Marinescu, cu experiență în dans contemporan, la care ni se alatură echipa de medici a Clinicii Neuristica. Împreună și sub supervizarea experților internaționali în dans terapie pentru pacienții cu boala Parkinson, Melanie Brierley și Sari Lievonen, am creat o echipă multidisciplinară care oferă dans terapie la standarde internaționale.

Este de dorit să fie persoane care sunt psihologi sau au cunoștințe  psihologice și care au o experiență în dans. Pe lângă aceste aspecte, este nevoie să aibă noțiuni despre ce înseamnă boala Parkinson, să poată identifica problemele date de boală dar și de bolile asociate și ulterior să știe ce metodă de dans terapie i se potrivește pacientului, cu ce frecvență și ritm pot face aceste ateliere. Consider că fară o abordare  multidisciplinară, cum e cea descrisă mai sus, dans terapia nu este fezabilă pentru un bolnav cu boala Parkinson. Pe lângă abordarea pacientului, este primordial ca medicul și psihologul din echipa de dans terapie să recunoască și să trateze povara mentală a celui ce îngrijește bolnavul cu boala Parkinson, acesta având de cele mai multe ori anxietate și depresie.

Pot să acționeze în spitale și centre de recuperare obișnuite?

B. N.: Da, cu condiția existenței unei echipe multidisciplinare.

Ce ai învățat din acest program – de la psihoterapeuți, de la dansatori, de la pacienți?

B. N.: În acest proiect am învățat cu toții ca este esențial să avem  o comunicare bună, să ascultăm nevoile pacientului și să acționăm ca o echipă astfel încât pacientul să fie în siguranță și să îi creștem calitatea vieții.

De la pacienți înveți în fiecare zi ceva dar cel mai important lucru învățat este că mulți au ajuns să se bucure de viață după ce a fost diagnosticați cu boala Parkinson. Au conștientizat că viața are sens dacă îi dai o direcție și ești înconjurat de oamenii potriviți.