Paranoia
Paranoia se defineste ca delir cronic, bine structurat si organizat, in care bolnavul manifesta un orgoliu excesiv determinat de hipervalorizare, de exces de autoapreciere.
De asemenea, se caracterizeaza prin componenta cu care, in general, este identificata paranoia in limbajul comun: neincredere in ceilalti, suspiciune.
Paranoicul are tendinta de a persevera in propriile judecati si convingeri, fara nicio intentie de a verifica valabilitatea lor.
Ceea ce elimina paranoicul – dintr-o nevoie maladiva de certitudine cu orice pret – sunt nuantele, ambiguitatile, evolutia in timp sentimentelor, ideilor si intereselor celorlalti. Pentru el, lucrurile sunt ori albe, ori negre – mai precis, negre! – si asa raman.
Paranoia este o psihoza care se manifesta predominant pe taram cognitiv. Paranoicul, victima unei mreje de inchipuiri, nu este lipsit de logica. El conexeaza fapte intamplatoare, fara legatura intre ele si creeaza din ele un sistem de argumentatie logice care il conduc spre convingerile sale morbide. Asa se face ca el va vedea mereu altceva in spatele aparentei, va interpreta in maniera sa vorbele celorlalti, va cauta – si va gasi! – in toate imprejurarile tradarea, subminarea autoritatii sale, prejudicierea intentionata, lipsa de consideratie din partea celorlalti.
Delirurile specifice paranoiei sunt grupate de specialisti in doua categorii: megolamania (mania grandorii) si mania persecutiei. Acestea pot coexista.
O alta impartire distinge intre: deliruri depresive (care se desfasoara predominant in forul interior al celui afectat) si deliruri expansive (care produc mult zgomot in jur).
Paranoia nu presupune deficit intelectual.
Paranoicul de tip stenic, revendicativ, luptator, desi da impresia ca este energic si activ, nu poate fi prea eficient in conditiile unei gresite orientari in actiuni si ale risipei de energie in directia autoapararii inutile. Datorita atitudinii sale constant defensive, se va opune schimbarilor, noutatii, deci, progresului.
Exista, insa, si tipul de paranoic interiorizat, marcat de subaprecierea pe care o resimte din partea celorlalti. Acesta va ramane in anonimat si se va multumi doar sa viseze, sa proiecteze maretele iesiri la rampa, revendicarile si revansele pentru prejudiciul moral suferit.
Cum sa ne purtam cu un paranoic
Fie ca este vorba despre o persoana apropiata, de care ne pasa, fie ca ne aflam in asemenea raporturi incat relatia noastra trebuie sa mearga, de exemplu, relatii de munca, putem sa ne descurcam cu un paranoic, astfel incat si lui si noua sa ne fie putin mai bine.
Exprimati-va limpede intentiile si motivatiile. Exprimati-va concis si foarte clar, corect din toate punctele de vedere, asa incat sa nu lasati loc de interpretari gresite.
Mentineti contactul si dialogul. Daca il evitati, paranoicul o sa ia din acest fapt doar ceea ce ii accentueaza suspiciunea. Nu se va gandi ca este vina lui. Va gandi ca il dispretuiti, ca il urati sau ca uneltiti impotriva lui.
Intr-o inevitabila disputa, faceti apel la reguli, la legi, la argumente stiintifice, in orice caz, argumente obiective, consacrate si incontestabile. Paranoicul iubeste logica. In plus, nu se va simti invins in argumente de o persoana ci va recunoaste supramatia legii, de orice natura ar fi ea.
Nu capitulati in mod ostentativ intr-o disputa cu paranoicul. Se va simti jignit, desconsiderat.
Nu atacati frontal imaginea pe care o are despre sine. Daca, la un moment dat, se va dovedi ca s-a inselat intr-o privinta, nu-i spuneti nimic de genul: “Vezi, ti-am zis eu!”, pentru ca asta l-ar putea impinge la decizii irationale numai din nevoia de a se ridica deasupra esecului. Mai degraba luati-o ca pe o imprejurare inevitabila, in care ar fi fost greu ca cineva, in locul lui sa-si fi dat seama cum stau lucruile. Concentrati-va mai mult asupra modalitatii de a remedia impreuna consecintele erorii. Acest lucru este de dorit in relatie cu toti semenii nostri!
Mihaela Serea.
