Dependențele umane: explorarea fundamentelor și consecințelor
Problema esențială în ceea ce privește organismul uman este că orice aplicare cu o anumită regularitate a unei substanțe sau a unui comportament generator de senzații, plăcute sau neplăcute, va genera, datorită legității fundamentale de funcționare a corpului și care este „adaptarea”, o integrare a respectivelor senzații specifice asociate oricărei excitații, indiferent de forma acesteia, sub forma „dependenței”.
Această „dependență” este, de fapt, întărirea unui mecanism natural prezent în corp prin însăși construcția sa implicită și care are la bază ceea ce Pavlov a denumit „reflexul condiționat”, adică asocierea ilegitimă între un „reflex natural” și un alt stimul, de obicei artificial, numai că în cazul dependențelor, fixația mentală și emoțională se face față de însăși procesul de excitație, care reprezintă o stare particulară a neuronilor, necesară transmiterii impulsului neuronal prin sinapse.
Astfel, dependența se instalează față de orice este prezent sau prezentat corpului cu o anumită frecvență și produce o excitație, nu neapărat pozitivă (adică plăcută). Prin urmare oamenii pot deveni dependenți și de efectele generate de anumite substanțe, cum ar fi stupefiantele sau cele din țigări și de anumite comportamente, proprii sau ale altora, care generează stări de „excitație”: atingeri și senzații tactile, gusturi, mirosuri dar și gânduri, imagini mentale, vorbe, care pot lua forma șoaptelor, țipetelor sau chiar a certurilor și altor tipuri de agresiuni.
Însăși agresiunea poate genera excitație și deci dependență, ca și îngrijorarea, anxietatea, dorul sau alte tipuri de emoții.
A Fortunate Man (Per cel norocos 2018)
Un film excepțional despre „influența unei copilării dificile asupra vieții adulte”, după cum spune la sfârșit personajul principal feminin, mai ales atunci când acest „dificil” vine din obtuzitatea, fixismul, absolutismul și intransigența doctrinelor religioase.
Per pleacă din casa părintească pentru a studia la universitate ingineria, întorcând spatele unei tradiții multiseculare de păstori ai oițelor Domnului, susținută cu o fervoare maniacală de tatăl său care îl și plesnește peste față atunci când tânărul începe să „hulească”, arătând că ideile și discursurile flamboiante înțesate de obsesii religioase nu țin nici de foame și nici de cald într-o țară aflată în același stadiu ca acum câteva secole.
În capitală se remarcă la cursuri și cunoaște un tânăr evreu bogat, dintr-o familie liberală, cu viziuni ultra-progresiste, în care femeile au parte de o educație aleasă, aleg cu cine se mărită și moștenesc părți semnificative ale averii tatălui interesat de bunăstarea societății. Cu mult „vino-ncoa”, Per este dorit de cele două surori și deși inițial curtează pe cea mai mică, se reorientează spre cea mai mare, poliglotă și cu vederi universale de armonie socială, pe care nu se sfiește să le facă publice. Aceasta își abandonează logodna pentru a putea fi cu tânărul de condiție modestă dar considerat deja un geniu, poziția sa în cadrul familiei aducându-l mai aproape de împlinirea visului de a introduce electricitate în toată țara folosind energia eoliană și cea marină și de a reforma terenul transformând mlaștinile în teren arabil, proiect ambițios care este însă respins de reprezentantul guvernului.
Deși tatăl fetelor se face luntre și punte pentru a îi obține fondurile, incapacitatea lui Per de a normaliza relația cu cel care îi respinsese proiectul „jignindu-l” de moarte duce la pierderea acelei oportunități, fapt ce antrenează prăbușirea sufletească și psihologică a tânărului, care se desparte de logodnica sa pentru o fetișcană de la țară unde ajunge la moartea mamei sale, care a ținut morțiș să vină să îi spună cum tatăl său a sperat până în ultima clipă ca el să renege știința să reia păstoritul turmei Domnului.
Deși relația cu tânăra sa soție pare mulțumitoare, incapacitatea de a-și găsi de lucru și limitarea pe care i-o impune mediul pauper, pe lângă dificultățile de adaptare la stilul de viață al celor din provincie, îl face să se adâncească într-o neagră depresie, abandonând totul în cele din urmă și să își trăiască ultimele clipe departe „de lumea dezlănțuită”.
Ultima vizită a fostei sale logodnice, care între timp deschisese o școală privată „alternativă” pentru copiii străzii, în care aceștia să primească afecțiune și nu predici și pedepse este încărcată de o emoție aparte, declarația tinerei femei că nu regretă nimic din cele întâmplate și că nu ar schimba nicio fărâmă din cele trăite atunci când Per îi spune că numește școala sa ca beneficiar unic a tot ce avea, ne arată că fiecare atinsese un nivel de maturizare interioară extrem de rar și care transformă personajele într-un simbol al posibilităților de evoluție oferite de această lume.
