Ema Barbă: Iubesc felul matur în care am ajuns să lucrez azi

În adâncul meu există o ființă idealistă care și-ar dori ca toți oamenii să fie liniștiți, fericiți, împliniți și sănătoși. Din ideea că am contribuit la asta îmi iau multă satisfacție.
Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
Ema Barbă: Lumea meditației, respirației și Yoga a fost, multă vreme, ceva doar al meu, personal, despre care nu prea vorbeam. Practicile mele îmi erau aproape în a mă ajuta să nu mai simt atât de multă anxietate și să mă concentrez mai bine.
Îmi construiam atunci cariera în lumea comunicării și relațiilor publice, în domeniul educației. Încă nu consider că am părăsit de tot acest domeniu, doar m-am reorientat puțin.
Pe măsură ce mă deschideam mai mult spre Yoga și meditație, schimbările se vedeau pe chipul meu, iar oamenii veneau din ce în ce mai mult spre mine. Anxietatea s-a redus semnificativ. Astmul meu a intrat în remisie. Răcelile au dispărut. Eram fascinată.
„Mergi de parcă plutești. Te văd că nu mai plângi în fiecare zi. Spune-ne și nouă ce faci”, mi-a spus Grațiela, colega mea de birou.
Multă vreme am respins chemarea de a ghida oamenii să practice meditația și Yoga, deși ea tot continua să vină spre mine. O respingeam din cauza convingerilor limitative despre mine însămi și pentru că voiam să rămână ca un hobby.
Dar această profesie m-a ales, din nou și din nou.
Oamenii care vedeau schimbările pe care le-am trăit veneau spre mine să mă întrebe și îmi cereau ghidarea. Le spuneam și le arătam ce am făcut, iar apoi veneau din nou.
Nu mi-am propus să fiu ghid, dar cei din jur și-au dorit asta. Am acceptat această misiune timid, la început.
În timp, am descoperit că îmi dădea tot mai multă energie. Observam că începusem să evoluez împreună cu clienții mei.
Mai mult: propria mea viață a devenit mai ușoară, mai plină de bucurie, fără atâtea zbateri și lupte.
Prin această misiune mi-am întâlnit chiar partenerul de viață, alături de care acum creez cursuri și programe de respirație, meditație și Yoga.
La un moment dat am decis să îmbrățișez această chemare cu toată inima.
Psychologies: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?
Ema Barbă: Din ce văd lucrând cu oamenii, o mare provocare apare atunci când cineva își pierde încrederea că se poate face ceva pentru evoluția sa. Când un om nu crede că pentru el se poate, când un om s-a resemnat în starea și situația actuală, devine foarte greu să se mai orienteze către resursele care l-ar putea ajuta, sau să aplice ce vine spre el.
În plus, credințele despre sine, în special: „nu merit”, „trebuie mereu să-i mulțumesc pe ceilalți”, pot și ele duce la o deconectare de sine, de sens, în care dezvoltarea personală devine mai greu de atins.
Psychologies: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
Ema Barbă: Nu toate soluțiile se potrivesc oricui, așa că feedback-ul direct și conversația sunt o parte esențială din proces. Caut să mă asigur că am destule informații despre situația clientului și despre ce a mai încercat înainte sau nu. În sesiunile individuale, m-am antrenat să observ dacă încep să apară gânduri despre ce poate și ce nu poate reuși un client. Perspectiva mea trebuie să-l împuternicească, îmi doresc să-i arăt potențialul său în același timp cu compasiune pentru situația sa emoțională prezentă.
Psychologies: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
Ema Barbă: Indiferent de tehnică, funcționează de minune abordarea blândeții. Cred că liniștea mintală și emoțională poate fi atinsă doar cu blândețe față de sine în proces. În meditație, când îți zboară mintea și o aduci înapoi, poți face asta în două moduri: cu încrâncenare și judecată față de tine, sau cu blândețe.
Partea din tine pe care o cerți nu va mai dori să revină pe salteluța de Yoga, sau să revină la practica de respirație. Pe bună dreptate: de ce aș reveni undeva unde sunt tot biciuit? Doar prin blândețe și prin bucuria procesului putem reuși să nu ne alienăm de ceea ce ne face, într-un final, bine.
Pe lângă blândețea în proces, respirația este o tehnică pe care o aplic în orice sesiune, față de care oamenii au o mare deschidere și interes.
Psychologies: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?
Ema Barbă: Mă asigur că intru în sesiune cu energia cât mai înaltă, iar după, îmi scutur corpul, îmi fac un duș imaginar de lumină și mă concentrez pe ceva din propria mea viață. Nu absorb din temele sau situațiile lor, ceea ce mă bucură mult, pentru că înseamnă că pot susține fără să compromit ceva din mine. Nu simt că dau din mine, ci că se lucrează prin mine așa cum are nevoie clientul respectiv
Psychologies: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
Ema Barbă: Nu aș începe asta doar pentru că „se caută”. Verifică în interior și, dacă descoperi că iubești oamenii, întreabă-te cum îi poți ajuta fără să consideri că „îi salvezi”. Dacă ți-ai dat seama că asta e direcția, discută cu oamenii din jur, începe să oferi sesiuni gratuite, lasă oamenii să îți dea feedback. Caută mentori, învață și de acolo totul se va așeza natural. Dar insist pe acest lucru: caută în interior să descoperi care este motivația interioară autentică. Când ți-e clar de ce faci asta, îți va fi ușor să te prezinți, să te promovezi și să atragi clienți. Povestește despre tine, povestea ta contează. Povestea ta este motivul pentru care faci asta, așa că las-o să iasă în față.
Psychologies: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?
Ema Barbă: În zona mea, ghidare pentru respirație, meditație și Yoga, le-aș recomanda oamenilor să facă traininguri și cursuri cât mai aproape de sursă. Cu cât mai puține filtre, cu atât mai bine. India este ideală la început pentru vrea să predea respirația sau Yoga. Am fost norocoasă să găsesc o școală cu a cărei filosofie și viziune am rezonat profund.
Aș studia și zona de neuroștiință, pentru a înțelege subiectul din cât mai multe unghiuri. În acest sens îi recomand pe mentorii mei de la NeuroMindfulness Institute.
Psychologies: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?
Ema Barbă: Îmi place mult să învăț, în orice moment sunt parte dintr-un curs, uneori de abia mai țin pasul. E ușor să fii la curent cu tehnici și metode externe, pe care le poți afla în mod faptic.
Unde mă provoc cu adevărat ca profesionist este să fiu ancorată în practici, conectată și inspirată. Pentru ceea ce fac, practicile mele zilnice sunt esențiale. Nu pot să predau ceva ce nu practic. Intuiția mea mă informează constant și am nevoie să evoluez la rândul meu pentru a putea servi.
Psychologies: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?
Ema Barbă: Multă vreme am vrut să îmi cresc impactul și să aduc respirația în viețile mai multor oameni. Cu toate astea, când ajungeam la mai multe persoane, simțeam că mă sufoc, ca și cum căram fiecare persoană pe umerii mei. În timp am realizat că aș putea ajuta mult mai mulți oameni dacă nu aș simți, inconștient, responsabilitatea salvării lor. Acest lucru m-a ajutat să mă maturizez și m-a deschis către a lucra relaxat cu mii de oameni. Am realizat că îmi pot extinde energia pentru a cuprinde mai multe persoane fără a face compromisuri.
Un alt Aha a fost acela al limitelor personale: doar pentru că iubesc ceea ce fac, nu înseamnă că trebuie să fac asta sărind peste somnul meu, sau să citesc mesaje în timp ce mănânc. Iubesc felul matur în care am ajuns să lucrez azi.
Psychologies: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?
Ema Barbă: Îmi dă multă satisfacție din energia, inspirația pe care o primesc, și înțelegerea mai profundă a vieții, dar și să văd cât de mult progresează oamenii, cât de bine se simt prin ceea ce pe mine m-a ajutat la un moment dat. Când văd că viețile lor evoluează. În adâncul meu există o ființă idealistă care și-ar dori ca toți oamenii să fie liniștiți, fericiți, împliniți și sănătoși. Din ideea că am contribuit la asta îmi iau multă satisfacție.
Psychologies: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?
Ema Barbă: Scepticismul este bun. Și eu am fost sceptică la început, demult, la propriile mele metode, înainte să le încerc. Când cineva este sceptic, înseamnă că persoana are gândire critică, înseamnă că va filtra totul prin sine, iar când va primi ceva din ceea ce îi ofer, va primi cu adevărat. Nu caut să conving pe nimeni. Lucrez cu metodele cu care clientul este pregătit, iar când simt că apare pofta de mai mult, merg mai în profunzime. Există o vorbă în Yoga: „întâlnește-ți studentul acolo unde el este.”
Psychologies: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
Ema Barbă: Cu cât experimentăm mai multă incertitudine, cu atât nevoia de a merge în interior pentru a ne cunoaște și a ne auzi pe noi înșine, va fi din ce în ce mai mare. Experiențele autentice, față în față, sau experiențele online care te invită să încetinești vor fi ca o gură de aer proaspăt (în sens propriu și figurat) de la ritmul haotic al societății și tehnologiei. Exercițiile de respirație, Yoga și meditația vor fi tot mai aproape de noi.