Când nu (mai) știi cine ești, scrie despre tine!
”Fii tu!” – un îndemn pe care îl auzim atât de des și care ne provoacă, pe mulți dintre noi, să ne punem întrebarea: dar cine este acest „Tu”?
Nu știu cum a fost sau este pentru tine, însă mărturisesc că mie nu mi-a fost deloc ușor să răspund la astfel de… ghicitori: Cum sunt? Ce sunt? De ce sunt (care e scopul meu)?
Abia în jurul vârstei de 30 de ani am început cu seriozitate să îmi pun aceste întrebări și să caut posibile răspunsuri la ele. Am parcurs un proces întortocheat de interogare, auto-analiză, introspecție. Răspunsurile au început să se coaguleze, să se lege, după mult efort și multe bătăi de cap, după multe căderi și ridicări, drumuri rătăcite și îndoieli și după multe, foarte multe pagini scrise, pagini de jurnal, de scriere introspectivă și autobiografică.
Căutând să găsesc propriile răspunsuri, am simțit chemarea să adun într-un mic volum câteva exerciții practice care pe mine m-au ajutat în călătoria de descoperire a unor alei, unele foarte ascunse , din lumea care sunt.
Ca să fac primul exercițiu de acceptare de sine, voi recunoaște (și)aici, că nu sunt o persoană foarte organizată.
Fac adesea lucrurile superficial. Pun pe primul loc importanța de a face ceva și las pe locul doi obiectivul ca acel ceva să fie făcut foarte organizat sau… (aproape) perfect.
Când mi-a venit ideea să scriu cartea cu exerciții practice de facilitare a descoperirii de sine, am auzit o voce interioară care mă sfătuia să aștept până când eu chiar știu, cu subiect și predicat, cât mai complet, cine sunt și abia apoi să împărtășesc propunerile mele de practici, într-o carte care să fie de folos și altor oameni în drumul către ei înșiși. Iar o altă voce, pe cât de îndrăzneață pe atât de vulnerabilă, îmi spunea să merg înainte și să scriu despre atât cât am experimentat eu.
Lăsând ambele ,,voci,, să se exprime, ascultându-le și luându-le în considerare pe amândouă, am realizat asta: cartea fie nu va fi scrisă deloc, fie va fi scrisă ca un puzzle cu piese reprezentate de idei, sugestii, întrebări și propuneri de exerciții practice, pe care cititorul, le va asambla după bunul său plac și după nevoile sale interioare, așa încât să poată (re)compune propria imagine și să se apropie de potrivite răspunsuri la întrebarea: ”cine sunt eu, aici, acum?”.
Cu această confesiune, deschid, cumva, cartea de care spuneam mai sus, alegând, culegând și oferindu-ți din ea un mic exercițiu de introspecție prin scris, care sper să te ducă, măcar cu un sfert de pas, ori de ceas, mai aproape de Centrul Ființei tale.
Te invit să fii doar tu cu tine într-un spațiu unde să nu te deranjeze nimeni preț de aproximativ 15 minute. Ia alături de tine o agendă dragă ție sau o foaie albă de hârtie și un stilou, un pix sau un creion, după preferință. Apoi, îți propun să te așezi într-o poziție confortabilă, să închizi ochii, să respiri adânc, din ce în ce mai adânc, lent și conștient.
Să privești adânc în tine. Atât de adânc cât îți dai voie, atât de adânc cât te duc ochii inimii, atât de adânc cât crezi și simți că ai acum nevoie sau deschidere…
Privește în adâncul care ți se deschide în față, doar privește câteva secunde, sau minute, atât cât simți că este confortabil pentru tine. Apoi, lasă întrebarea asta să plece din tine ca un gând, ca o șoaptă sau poate ca o expresie fermă și blândă totodată, a vocii tale: Acum… Sunt Eu?
Lasă întrebarea să se reverse în spațiul care ești și în spațiul din afara ta. Lasă întrebarea să își producă ecoul și lasă ecoul să nască alte ecouri în tine…
Lasă-ți ochii să se deschidă când vor ei, lasă-ți și inima să se deschidă și lasă-ți cuvintele să iasă din tine și să își găsească, singure, locul, pe hârtie. Doar scrie….
Apoi, când scrisul se oprește de la sine, lasă deoparte stiloul, închide din nou ochii, respiră și întreabă-te, precum un copil curios: ”Sunt Eu… Acum? ” Lasă doar întrebarea și ecoul ei să umple totul, aici, acum. Lasă întrebarea să te umple și să te învelească în același timp. Devino Una cu întrebarea acesta, în ambele ei formulări: ”Acum… Sunt Eu? Sunt Eu… Acum?”
Permite-i minții tale să facă ce vrea, să spună ce vrea, să se revolte de nonsensul întrebării sau poate să se îndrăgostească de nonsensul întrebării sau poate să dea noi și noi sensuri întrebării care reverberează în tine…
Lasă totul să fie și pe tine lasă-te să fii în timp ce te întrebi, cu ochii închiși și respirând profund, lent, profund, lent, încă o dată și încă o dată…
… Acum…
… Sunt…
… eu…
… ?…
Când simți să deschizi ochii, deschide-i, încet, fără grabă, lasă-ți din nou mâna stiloul să lase pe hârtie cuvintele , semnele de punctuație sau spațiile goale, din care se vor zămisli, în modul potrivit și la timpul potrivit, răspunsurile sau întrebările potrivite ție…
Ție, omule pornit într-o frumoasă și transformatoare călătorie interioară.
Poți repeta, oricând ai un răgaz, acest joc de-a scrisul, propus de mine, poți să îi găsești chiar tu, versiuni noi.
În speranța că vreun rând sau vreun cuvânt din cele pe care ai avut răbdarea și deschiderea să le citești, ți-au fost de folos, eu mă opresc cu scrisul aici.
Te invit să scrii cât mai des și cât mai… din adânc, atunci când simți. Și, poate chiar să-mi împărtășești despre pașii pe care îi faci, scriind despre lumea care ești. Sunt aici, dacă, la un anumit pas sau popas în călătoria ta prin scris, ai nevoie de o îndrumare de la mine.
Acum, te las cu bine, pe tine cu… Tine.
Cu drag,
Autor și coach în transformare interioară prin scris
