Inima, un miracol mai presus de cuvinte!
![](https://www.psychologies.ro/wp-content/uploads/2025/02/Untitled-design-8.jpg)
Inima este… un buchet de minunății: în primul rând, un mușchi de mărimea pumnului tău. Este esența a ceea ce ești: și pentru că pune sângele în mișcare – deci ești vie, și pentru că este un centru energetic puternic al ființei tale! Este un miracol, mai presus de cuvinte!
Poate nu știai:
- Are cel mai mare câmp electromagnetic, mai puternic de 60 de ori decât cel al creierului
- Trimite mai multe semnale creierului, decât primește de la acesta și, bineînțeles, îi influențează funcționarea
- Inima are celule similare cu celulele creierului
- Aici există ‘micul tău creier’ care conține aproximativ 40.000 de celule ce formează o rețea neuronală asemănătoare creierului
- Aceste celule ‘gândesc’, ‘simt’ și ‘își amintesc’, generând astfel o memorie de scurtă și lungă durată
- Inima este capabilă să stocheze foarte multe amintiri; ambele ‘creiere’ (adică și cel al inimii) înregistrează și stochează evenimentele traumatice, de aceea este necesar să le avem în vedere pe ambele în procesele de însănătoșire mintală si emoțională
- Cine ești tu este impregnat în inima ta atât fizic, cât și ca energie/ spiritual
- Inima ta ‘ține minte’ și îți știe și propriile dorințe și preferințe.
Acest ultim aspect îl voi detalia în următoarul articol, cu exemple din experiențele celor care au făcut transplanturi de inimă.
Până atunci, îți propun un mic exercițiu prin care poți să ai mai multă grijă de inima ta!
Tehnica Respirației Concentrării în Inimă™ (Heart-Focused Breathing™) este o tehnică eficientă pentru a elimina stresul – sub orice formă s-ar manifesta acesta în fiecare dintre noi – și începerea procesului de trecere într-o stare de reziliență.
Este o tehnică foarte simplă; combinarea actului de a te concentra asupra zonei inimii odată cu un nivel mai profund de respirație ajută la îndepărtarea energiei captive/ nebenefice din gândurile și sentimentele tale.
Întrerupi astfel, răspunsul la stres mecanic al corpului și începi procesul de sincronizare a sistemului nervos, care se reflectă în ritmuri cardiace mai coerente și îți îmbunătățește semnificativ capacitatea mintală.
Tehnica Respirației Concentrării în Inimă™ (Heart-Focused Breathing™) este primul pas pentru a deveni coerenți, dar doar primul pas.
Tehnica Respirației Concentrării în Inimă™ (Heart-Focused Breathing™)
Pasul 1:
Concentrează-ți atenția în zona inimii.
Pasul 2:
Imaginează-ți că respirația curge în și din zona inimii sau a pieptului, respirând puțin mai încet și mai adânc decât de obicei.
Sugestie: Inspiră numărând până la 5, expiră numărând până la 5 (sau orice ritm este confortabil).
După ce ai citit pașii, oprește-te pentru un moment și experimentează cu adevărat timp de un minut întreg.
Respirația centrată pe inimă este o tehnică în mișcare, ceea ce înseamnă că nu trebuie să te oprești din ceea ce faci și să închizi ochii pentru a o face. Exersează și cu ochii deschiși! De asemenea, experimentează respirația centrată pe inimă în momente diferite ale zilei sau când altcineva vorbește și vezi ce observă schimbat la tine.
Până data viitoare, ZÂMBEȘTE DIN INIMĂ!
![dana-burghel](https://www.psychologies.ro/wp-content/uploads/2019/12/dana_burghel-172x172.jpg)
![dana-burghel](https://www.psychologies.ro/wp-content/uploads/2019/12/dana_burghel-172x172.jpg)
Dana Burghel este fostă profesoară de matematică, absolventă de studii economice şi psihologie, cu un Master în Resurse Umane. Este prima femeie coach acreditată în România, cu o experienţă de peste 20 ani în Executive&Team Coaching şi Life Coaching. Are o experienţă în companiile multinaţionale de 10 ani, iar în mediul antreprenorial de peste 20 ani. Dana este Consilier de Dezvoltare Personală şi Teacher al Şcolii de Spiritualitate „The School of the Heart”, cu sediul în Canada. A urmat foarte multe căi spirituale până şi-a stabilit propria cale şi poate spune cu mâna pe inimă că acum este un Holistic Coach, îmbinând diverse metode potrivite persoanei, metode parcurse de ea însăşi înainte. Motto-ul ei este „Dăruiesc din cine sunt!”