Legea presupunerii
Legea presupunerii a lui Neville Goddard spune că pentru a avea succes cu toate intențiile noastre, trebuie să începem deja să facem presupunerea că avem acele lucruri.
Niciodată nu primim lucrurile pe care vrem să le avem, ci primim lucrurile în proporție directă cu cine suntem. Tot ce avem în acest moment în viața noastră este o reflecție a lumii noastre interioare, a presupunerilor noastre despre cine suntem noi, cum ne vizualizăm noi înșine.
Manifestarea, vizualizarea, presupunerile – acestea nu vor funcționa dacă noi ne concentrăm pe ce vrem să avem. E necesar să ne schimbăm mentalitatea și să ne concentrăm în schimb pe cine suntem. Dacă începem să ne gândim la intențiile noastre dintr-o perspectivă în care noi deja suntem cine vrem să fim, atunci acțiunile care în cele din urmă ne ajută să avem succes în orice ne propunem vor apărea fără mare efort.
Practic, cheia acestei legi a presupunerii este să te vizualizezi pe tine, identitatea ta, ca fiind deja acolo unde vrei să ajungi (ex.: dacă vreau să devin o persoană atrăgătoare voi vizualiza cum mă port și cum sunt în loc să visez la „cine aș fi”).
Ești ceea ce gândești și mai ales ceea ce simți în urma gândurilor tale. Ești co-creator al vieții tale, fie că alegi să crezi acest lucru, fie că nu. Legea Atracției funcționează în viața ta și tot ceea ce ai acum se datorează faptului că tu le-ai materializat (conștient sau inconștient). E ca și legea gravitației. Poți alege să nu crezi în ea, dar dacă te arunci de la etaj, tot o să cazi.
Ca să faci să se manifeste lucrurile, situațiile și stările de care vrei să te bucuri, trebuie să începi prin a renunța la dorință. Renunțarea este de fapt o eliberare emoțională. Când îți propui să manifești conștient ceva, identifică emoția care stă la baza a ceea ce tu vrei să ți se întâmple. Dorința reprezintă o lipsă, iar legea atracției va face să primești… lipsă!
Principalele dorințe umane vizează controlul, securitatea, aprobarea, separarea și unitatea. Dacă îți dorești de exemplu să te căsătorești, la bază poate sta dorința de aprobare („să intri și tu în rând cu lumea“) sau de securitate (să te simți protejată, sprijinită etc.).
Ia pe rând fiecare dorință și conectează-te la corpul tău: unde anume simți această dorință în corp? Relaxează-te, respiră profund și dă-ți voie să simți. Transmite iubire acelei părți din tine care simte dorința și oferă-i aprobare. Nu o să mai simți acea dorință odată ce i-ai oferit iubirea și aprobarea ta. Acum renunță conștient la dorință (va fi simplu după ce ai urmat pașii de mai sus). Odată ce ai făcut acest lucru, dorința ta se împlinește.
Înlocuiește dorința cu intenția și nu te atașa de cale. Se va îndeplini la timpul potrivit.
Dar dacă până acum ți-ai focalizat atenția doar pe absența unei relații minunate în viața ta, este imposibil să atragi o astfel de relație. Se spune că ea apare când te aștepți mai puțin – asta înseamnă că ai folosit calea renunțării, poate fără să fii conștient de efectele ei. Imaginează-ți cum ar fi să poți să faci de aici înainte conștient totul.
Dorințele care te cuprind sunt părți din tine nevindecate, neintegrate, neacceptate. Cu ajutorul metodei mele Re-Generation te ajut să vindeci părțile și să Fii, să poți materializa în viața ta aliniat fiind cu Dumnezeul tău interior. Ești co-creator, porțile abundenței îți sunt deschise, trebuie doar să știi modul potrivit în care să ceri. Și vei avea!
Atunci când trăim în frică, uităm cine suntem și ne construim sisteme de convingeri bazate pe separare, lipsuri, judecăți și negativism. Toate aceste percepții false neagă forța noastră interioară și ne blochează puterea. Integrează acele părți încărcate cu poverile anilor, acele blocaje guvernate de teamă!
Exercițiu:
Începe cu vizualizarea a ceea ce vrei să ai. De aici ne vom schimba perspectiva, dar e un început foarte bun. Vizualizează ce vrei să ai și câteva acțiuni, ce faci exact. Dacă ai avea tot ce vrei pe lumea asta, ce ai face? Cu cine ai petrece timpul? Cum ți-ai petrece timpul?
Cum te simți când vizualizezi acest lucru? Cum te simți în corpul tău? Acele senzații și emoții sunt cine ești tu și pe ce trebuie să îți concentrezi presupunerea și manifestarea.
O dată ce îți dai seama cine vrei să fii, gândește-te la tine așa de câteva ori pe zi, în fiecare zi. Rămâi în acea mentalitate.
Anca Maftei este psihoterapeut integrativ și sistemic cu 20 de ani de experiență, expert în lucrul cu trauma, hipnoterapeut, facilitator de workshop-uri transformationale de psihoterapie IFS și constelații sistemice ReGeneration, creatoarea propriei metode de lucru terapeutic, unică în lume - ReGeneration, ce reunește mai multe formări terapeutice și fondatoarea Academiei de transformare sistemică ReGeneration. Întotdeauna am fost pasionată de natura umană, de relațiile transgeneraționale în care ne formăm și dezvoltăm, de descoperirea Sinelui, vindecarea în profunzime prin conștientizare, lucrul în profunzime cu inconștientul, responsabilizarea și alegerea asumată a propriului drum în viață. Îmi place să spun despre mine că sunt un căutător care a găsit ce căuta. Sunt un explorator al adevărului și în urma tuturor studiilor și căutărilor mele am realizat cum cunoașterea este doar un prim pas, dar ceea ce vindecă și transformă cu adevărat este experiența directă si iubirea. Iubirea e lipiciul. După zeci de școli, cursuri și formări terapeutice am conturat propria mea metoda terapeutică - ReGeneration ce reușește să pătrundă în profunzime în inconștient și să elibereze părțile din interior împovărate de experiențele traumatice din trecut. În plus, abordarea metodei ReGeneration este una sistemică. Pornim de la rădăcini și de la onorarea strămoșilor, apoi vindecăm relația primordială care este stâlpul vieții noastre sau trunchiul, relația cu părinții. Mai apoi ne conectăm cu emoțiile din corp, le eliberăm și explorăm fiecare fațetă a personalității pentru a face loc Sinelui, soarelui nostru interior să răsară și să ne lumineze întreaga existență. Simt că am găsit adevărul, acel adevăr profund, care există în fiecare dintre noi și care stă la baza modului în care trăim, care face diferența între a fi fericiți și liberi sau încătușați de minte și de poverile trecutului. Este un adevăr pe care îl poți simți și accesa și tu, dacă te conectezi la energia esenței tale profunde, a Sinelui pentru că Sinele există în fiecare dintre noi.