Mădălina Isac: Mă împlinește satisfacția de a-mi face vocația
E o satisfacție imensă să vezi că oamenii încep să învețe să se uite în interiorul lor, să înțeleagă că resursele și răspunsurile sunt la ei și că încep să le acceseze.
Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
Mădălina Isac: Cred că o combinație între nevoie și predestinare. Nevoia ne împinge de multe ori să facem lucruri de care poate nu ne credeam capabili, iar pe mine m-a împins să studiez pentru a-mi înțelege emoțiile și a învăța cum să le gestionez în avantajul meu. Iar predestinarea a venit când am fost pregătită să primesc și să integrez tot ce am învățat și schimbat la mine. A venit ca o chemare după mulți ani de muncă intensă cu mine, după ce am îmblânzit toată furia care zăcea în mine și am găsit echilibrul emoțional. Apoi, mi-am dat seama și că pot să îmi folosesc darul de a observa emoțiile oamenilor din jurul meu, felul cum relaționează și că acolo este pasiunea, în discuțiile despre emoții, relații, despre sine și cum putem fi mai puternici pentru noi.
Mi-a plăcut dintotdeauna mai mult să îi ascult pe ceilalți și să vorbesc mai puțin, iar asta e una dintre competențele esențiale ale unui coach. Am constatat că fără să îmi propun asta, îi ajut pe cei din jur să vadă lucrurile din perspectivă și să își descopere valoarea intrinsecă, să înceteze să se mai vadă prin prisma rolului pe care îl au în societate. Să caute mai multă validare internă și mai puțină externă. Așa am ajuns să fiu coach de identitate personală și dezvoltarea sinelui.
Psychologies: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?
Mădălina Isac: Cred că sunt mai multe lucruri la mijloc care se influențează reciproc. În general vorbind, cred că gândirea pe pilot automat, faptul că nu prea suntem învățați ce înseamnă gândirea critică și cum să o folosim ne blochează cel mai mult în evoluție. E drept că avem și o istorie de cenzură și de teamă de a contesta orice, mai ales autoritatea. Cred că lucrul acesta și-a pus destul de mult amprenta pe noi ca popor și societate, de asta creștem incapabili să ne înțelegem emoțiile. Chiar și eu am trăit multă vreme cu ideea că dacă întreb „de ce?”, pun la îndoială competențele persoanei, nu a ceea ce s-a zis.
Stigmatul acesta al sănătății mintale este iarăși un factor. Ne e frică și rușine să spunem ce simțim, nu știm cum să ne exprimăm corect emoțiile, ne gândim că „băieții nu plâng”, dacă plâng sunt „panseluțe” și ei trebuie să fie tot timpul puternici. Ori, tristețea e aceeași pentru toată lumea. OK, poate nu o exprimi neapărat prin lacrimi sau nu dorești să faci public că te încearcă un sentiment de tristețe, dar oamenii au ajuns să reprime emoțiile foarte mult.
Să creadă că nu ar trebui să le simtă, că e ceva în neregulă cu ei dacă simt furie, de exemplu. Și aici este problema. Știm cu toții ce se întâmplă dacă băgăm lucrurile sub preș. Este un dezechilibru imens între rațiune și simțire. Și cred că tot ce se întâmplă cu noi la nivel personal influențează puternic și latura profesională. Din fericire, putem lucra cu noi ca adulți să ajungem la un echilibru și este o călătorie unică și fascinantă pentru fiecare.
Psychologies: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
Mădălina Isac: În fiecare sesiune intru cu mindsetul că nu este despre mine, că eu sunt acolo să mă pun în slujba oamenilor, iar asta mă ajută să rămân detașată. Ascult mai mult decât să vorbesc, dar nu mă feresc să văd calitățile clienților mei și să le spun cu voce tare. Îmi amintesc tot timpul că răspunsurile sunt întotdeauna la client. Mă ghidez după un set de valori ce mă ajută să-mi practic menirea cu integritate și non-judecată. Cred în fiecare client și arăt acest lucru, iar faptul că îi ghidez să privească mai mult spre interior, să-și acceseze resursele mă ajută să rămân obiectivă.
Psychologies: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
Mădălina Isac: Este vorba de tehnica triada emoțională. O folosim în coaching pentru a crea comportamente pe care ni le dorim, însă până ajungem acolo, ea ajută la a conștientiza ce comportamente, emoții și gânduri avem. Fiziologia, focusul și limbajul sunt cele trei componente ale tehnicii care sigur că se influențează reciproc. Astfel, prin întrebări precum „care e postura ta în x situație?”, „cu ce gânduri intri într-o situație/conversație?”, „pe ce te concentrezi înainte de x discuție?” explorăm aceste trei componente și apoi recadrăm discuția pe ceea ce ne dorim.
De cele mai multe ori, clienții își dau seama că pun focusul pe ceea ce nu pot controla sau pe felul cum reacționează ceilalți. Și asta se vede în felul cum vorbesc, gândesc sau în postura pe care o adoptă. Ori, să ne concentrăm pe ce nu avem control e periculos pentru starea noastră de bine pentru că ne face să rămânem blocați în frustrare. Recadrând discuția pe ce este în controlul nostru ne oferă claritate și acțiune și ne ține departe de mentalitatea de victimă, iar această tehnică este una dintre cele mai potrivite.
Psychologies: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?
Mădălina Isac: De cele mai multe ori, mă duc la o plimbare lungă și mă retrag puțin în solitudine. Sunt norocoasă că am pădurea lângă casă, dar și o cetate în care mă pot reculege. Natura și locurile istorice încărcate cu energie pură și puternică mă ajută cel mai mult să mă regăsesc. Alteori, simt nevoia să fiu înconjurată de cei apropiați și ieșim în oraș sau la o plimbare cu bicicleta. În alte împrejurări, cățelul e ajutorul meu de nădejde. Cred că încărcarea aceasta emoțională uneori e inevitabilă, dar am un dialog interior prin care îmi permit să simt orice emoție vine și o las să treacă.
Psychologies: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
Mădălina Isac: E nevoie de multă încredere în forțele proprii, de răbdare și de acțiune. Ca profesionist în domeniu, nu mi-a fost străin sindromul impostorului, vreau să acumulez cât mai multe cunoștințe, să fiu cât mai pregătită, însă cheia se află în cât de mult credem în propriile forțe. Pentru că un nivel scăzut de încredere va paraliza acțiunea. Cred că una dintre cele mai mari provocări pentru mine a fost trecerea de la mindsetul de angajat la cel de freelancer. E o diferență uriașă, am lucrat mult cu mine să mă disciplinez, să am curaj să mă expun și încă lucrez la asta, dar e o călătorie ce știam că va fi provocatoare. Mă împlinește satisfacția de a-mi face vocația.
Psychologies: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?
Mădălina Isac: De departe, cea mai bună resursă pe care aș putea-o recomanda pentru oricine este cartea “Inteligența emoțională” a lui Daniel Goleman. Este cartea mea de căpătâi, să zic așa. Are o abordare extrem de echilibrată asupra emoțiilor, de la factorul științific – ce se întâmplă fizic în creierul nostru când ne năpădesc emoțiile – la cel social și cât de mult ne influențează societatea în dezvoltarea personala. Goleman spune că „temperamentul nu este destin”, practic că maleabilitatea creierului poate surclasa moștenirea genetică. Sunt mult mai multe informații acolo ce vin ca niște revelații, cartea e ușor de citit și mie personal, mi-a schimbat viața.
În ce privește alte resurse, cred că cel mai important e să le alegem pe cele cu care rezonăm sau cele care față de care simțim intuitiv că ne atrag ori din contră, că ne intrigă. Ce vreau să spun prin asta e că avem nevoie să ne conectăm la noi înșine și la corpul nostru și să ne ascultăm mai mult decât să cumpărăm o carte despre care toată lumea vorbește sau să mergem la un seminar arhicunoscut. Din fericire, avem o abundență de resurse și modalități prin care să testăm sau să verificăm dacă rezonăm cu ceva anume.
Eu, de exemplu, nu funcționez pe o rutină foarte strictă, pe un program făcut pe ore și minute și tot vedeam o reclamă care îmi spunea că trebuie să mă trezesc în fiecare zi la cinci ca să am succes în viață. Nu neg că pentru altcineva asta funcționează, dar e important să avem acest filtru personal și să evaluăm deschis resursele în care vrem să investim.
Psychologies: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?
Mădălina Isac: Citesc foarte mult, studiez și îmi lărgesc orizonturile cu cărți de psihologie și dezvoltare personală. Asta funcționează cel mai bine pentru mine și așa îmi pot susține practica. Dezvoltarea mea ca om dincolo de meseria mea este iarăși o modalitate prin care contribui la a fi profesionist, în special fiindcă nișa mea e pe identitatea personală și dezvoltarea sinelui. Și coachii au nevoie de coachii sau terapeuții lor, nu avem toate răspunsurile, iar uneori, când e vorba de noi înșine, parcă se pune un văl pe ochi. În prezent, îmi atrage atenția subiectul traumelor transgeneraționale și al constelațiilor familiale, mi se pare fascinant și e ceva ce vreau să aprofundez în următoarea perioadă.
Psychologies: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?
Mădălina Isac: Da. De departe, cel mai revelator a fost momentul când am observat că mulți dintre oamenii cu care lucram spuneau că trebuie să facă x lucru. Încordarea și presiunea pe care și-o puneau singuri când spuneau asta erau vizibile. Și atunci mi-a venit să îi întreb „trebuie sau alegi?” Revelația a fost de ambele părți. Când clienții văd lucrurile din perspectiva alegerii mai degrabă decât a unei îndatoriri, li se luminează fața. Își dau seama că au liber arbitru și astfel, se împuternicesc, lucru care duce la ușurarea procesului decizional și la creșterea stimei de sine.
Psychologies: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?
Mădălina Isac: Cred că cea mai mare recompensă este satisfacția pe care o simt când îi văd că au conștientizări, când se împuternicesc. E o satisfacție imensă să vezi că oamenii încep să învețe să se uite în interiorul lor, să înțeleagă că resursele și răspunsurile sunt la ei și că încep să le acceseze. Cred că starea aceasta de conflict interior e greu de dus și uneori ne obișnuim cu ea atât de mult că nu mai știm cum e altfel. Iar faptul că reușesc să ghidez oamenii să vadă cum e acest altfel, cum e să trăiești în armonie cu sinele tău e fantastic.
Psychologies: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?
Mădălina Isac: Am observat că rezistența apare mai mult după ce trece acel entuziasm al schimbării, când creierul vrea să se întoarcă tot la ce îi e familiar. În astfel de situații, mă concentrez să readuc clientul către sinele său, către valorile sale și de ce-ul său. De ce a decis în primul rând că vrea să facă o schimbare. Îl conectez cu motivația inițială, care de cele mai multe ori, e intrinsecă și nu are nevoie de nimic artificial ca să fie întreținută. De asemenea, am în programul meu tehnici și module dedicate special acestui gen de moment – ce faci atunci când e greu? –
tocmai pentru a crea o desensibilizare la astfel de situații. E normal ca ele să apară și țin să îi fac pe oameni să se aștepte la faptul că evoluția nu e nicidecum liniară și că în acele momente, trebuie să fim cel mai conștienți de cât de dur e dialogul nostru interior, de cât de critici suntem cu noi. Odată ce acceptă că rezistența e naturală și deconstruim acest proces, transformându-l într-unul în avantajul nostru, rezistența scade drastic sau dispare de tot.
Psychologies: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
Mădălina Isac: Cred că suntem mult mai bine decât acum 10-15 ani, pe o pantă ascendentă, însă cred că ele au adus și popularizarea și democratizarea acestui domeniu de dezvoltare personală. Pe de o parte, e foarte bine că oamenii se familiarizează cu concepte din sfera psihologiei și că învățăm despre empatie, gestionarea emoțiilor, etc., însă pe de altă parte, am observat o înțelegere precară a unor concepte și o folosință poate puțin incompletă, în viziunea mea.
Oamenii își însușesc termeni precum „copilul interior” sau „traumă”, însă nu studiază sau înțeleg pe deplin conceptul în sine. Și am observat că tendința este de a folosi aceste concepte ca scuze pentru diverse tipare de comportament și gândire pe care oamenii nu vor să le schimbe. Nu contest gravitatea traumelor și nu neg efectele lor asupra noastră, însă avem nevoie să înțelegem că nu le putem lăsa să ne definească dacă dorim să schimbăm ceva la noi. Cu cât depunem mai multă muncă de autocunoaștere, cu atât ne înțelegem mai bine predispozițiile și reacțiile și suntem dispuși să schimbăm ce nu merge.
