Nordul şi sudul temperamentului

[…] Mi-am imaginat-o dintotdeauna pe Rosa Parks ca pe o femeie înaltă, cu un temperament îndrăzneț, cineva care să poată ține piept cu ușurință unui autobuz plin cu pasageri amenințători. Dar în 2005, când a decedat la vârsta de 92 de ani, numeroasele necrologuri au descris-o ca pe o persoană dulce, cu vorba blândă și mică de statură. Se spunea că era „timidă și sfioasă“, dar că avea „îndrăzneala unui leu“. Se vorbea despre „umilință radicală“ și „curaj tăcut“. Ce înseamnă să fii tăcut și să ai curaj?, se punea implicit întrebarea. Cum se poate să fii sfios și curajos?

Parks însăși pare să fi știut de acest paradox, intitulându-și autobiografia Quiet Strength – un titlu care ne provoacă să ne punem la îndoială supozițiile. De ce nu ar fi tăcerea puternică? Oare ce altceva mai poate face tăcerea, ceva de care nu o credeam în stare?

Fragment din „Quiet. Puterea introvertiţilor într-o lume asurzitoare“

Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei decembrie 2020-ianuarie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.