O zi din viaţa unui terapeut cu Alexandru Anton

Ne-am dorit să cunoaştem mai bine ce presupune munca de terapeut şi cum arată o zi din viaţa unui astfel de specialist, aşa că dăm startul unei noi rubrici de interviuri. Astăzi îl regăsim pe Alexandru Anton, terapeut cu formare în cântare guturală, constelaţii sistemice, arheologie somatică, vindecarea traumei transgeneraţionale.

Psychologies: Cum îţi începi ziua? Ai vreun ritual dedicat în acest sens?

Alexandru Anton: Mă întind ca o felină și casc ca un hipopotam, să îmi încălzesc corpul, să mi-l iau iarăși în primire, să mă scutur de amorțeală și să simt cum mă trezesc la viață. Ideal îmi întind oasele și mușchii vreo jumătate de oră. De obicei rezist tentației de a intra dis de dimineață pe telefon sau laptop și prefer să mă las absorbit de vreo activitate fizică până îmi vine foamea aia sănătoasă de lup. În orice caz, încerc să fiu prezent, să descopăr ce mi-ar prinde bine și să nu mă las prins de rutină.

Psychologies: Ajută-ne să te cunoaştem mai bine. Ce presupune munca de terapeut dintr-o zi de lucru?

A. A.: Tocmai s-a terminat tabăra de cântare guturală și percepțiile încă îmi sunt proaspete. Munca mea de facilitator înseamnă să susțin oamenii să își acorde o atenție sporită. Facem diverse exerciții fizice de deblocare, lucrăm cu emoțiile și devenim conștienți de modelele mentale limitative. Dincolo de diversele metode pe care le folosesc, cel mai important este să susțin atmosfera de încredere și relaxare, pentru ca fiecare să se simtă în siguranță să-și înfrunte demonii interiori.

Psychologies: Cum reuşeşti să te ancorezi în prezent şi să nu te laşi cuprins de problemele întâlnite în cadrul sesiunilor de terapie?

A. A.: Problemele sunt doar resurse deghizate în probleme. De ce ar trebui să fie lucrurile într-un anumit fel? Provocările întâlnite în sesiunile de lucru cu oamenii sunt unele cu care m-am confruntat și eu, sau cel puțin asemănătoare. Bineînțeles, sunt și unele praguri  în viață pe care personal încă nu le-am trecut și atunci recomand pe altcineva care cred că poate fi de un real ajutor. Am început să înţeleg că „miracolele” depind de o multitudine de factori, adică nu doar de mine și nu doar de persoana care primește ajutor. Eu fac tot ce pot și, deși mi-ar plăcea ca toți oamenii care vor să își deblocheze vocea, de exemplu, să facă asta imediat, știu că în mod natural acesta este un proces. Ca o paralelă, anul acesta am crescut câțiva copaci din samânță și acolo am văzut că viața nu poate fi forțată. Daca o forțăm facem ceva nenatural, folosim, de exemplu, niște chimicale de care ajungem să depindem și care afectează calitatea vieții, a solului, a apei. Tot de la germinarea copacilor am învățat să am mai multă răbdare. Uneori semințele au nevoie să stea până la 3 luni în pământ umed în frigider, dar când condițiile sunt întrunite foarte multe încolțesc în același timp. Așa cred că este și cu oamenii.

Psychologies: Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum în practica de terapeut?

A. A.: Din partea mea? Impulsivitatea și lipsa de încredere. Cum se traduce această provocare de partea celorlalți? Mă simt provocat, de exemplu, de oamenii care au o legatură foarte îngustă cu corpul lor, care au nevoie să înţeleagă totul înainte măcar să încerce și care vor răspunsuri concrete la întrebări teoretice. Dar și acolo există soluții. Știu pentru că de multe ori și eu sunt așa.

Psychologies: Am vorbit despre cele mai mari provocări, povesteşte-ne puţin şi despre cele mai frumoase momente pe care le-ai avut în această meserie.

A. A.: Momentul în care am cântat un „RRRR” foarte puternic aproape de o persoană „rârâită”. A fost o experiență fantastică pentru acel participant să simtă în tot corpul sunetul pe care niciodată nu putuse să îl pronunțe clar… Pentru mine a fost un episod în care am realizat ce important este să predau controlul și să cânt pur și simplu ce îmi vine. Alte momente foarte frumoase sunt acelea când mă întâlnesc spontan cu câțiva oameni pe care nu îi cunosc și în câteva minute ajungem să ne exprimăm prin cântec ce avem pe suflet, de parcă ne-am ști de-o viață. Cântecul este o trăire exprimată direct, uneori chiar fără cuvinte, și universal accesibilă. În percepția mea, cântecul acoperă o gamă mult mai largă de comunicare decât vorbirea pentru că transmite mult mai multe elemente personale, subiective – nuanțe. Când oamenii prind curaj să cânte – este un moment grozav.

Psychologies: Eşti omul care contribuie la dezvoltarea personală şi profesională a celorlalţi. Cum arată pentru tine dezvoltarea în viaţa personală şi în carieră?

A. A.: „Dezvoltarea personală” înseamnă pentru mine reconectarea la vitalitate și încredere. Apoi, înseamnă confruntarea cu blocajele, fricile, viziunile înguste. Pe măsura acestor blocaje, dezvoltarea personală înseamnă deblocarea cantității uriașe de energie prinsă în aceste cercuri vicioase prin care încerc să fug de ceea ce întrețin. De exemplu, o frică imensă sugerează o mare putere blocată. Când îmi asum frica și o simt și o accept, focusul se mută de la pericolul exterior la resurele interioare. Această schimbare pare magică, dar necesită hotărâre, sinceritate, perseverență și o precizie aproape chirurgicală, moment de moment. În același timp se deschid tot felul de posibilități prin care pot să valorific potențialul proaspăt trezit. „Cariera” este în strânsă legatură cu acest potențial personal aflat în curs de revelare. Cu cât sap mai adânc, cu atât mai mult pot să ofer susținere în acest proces. Cântecul așa cum îl cânt eu este o prelungire a experiențelor mele, care pot rezona și în ceilalți. Fiind încă o abordare de nișă, o parte importantă a dezvoltării profesionale este întreținerea unei rețele de conexiuni pe care o am cu oamenii deschiși și motivați să își exploreze trăirile cu ajutorul vocii. Am fost destul de ocupat în ultimii trei ani, dar încep să mă dedic mai mult acestor conexiuni prin ateliere, video-uri și, iată, articole.

Psychologies: Ce recomandări ai pentru cititorii noştri în materie de dezvoltare (filme, literatură, cursuri, etc.)?

A. A.: Filme: Song of the Sea, Genghis Blues, Song of the Weeping Camel, Bab’Aziz, filmele lui Tony Gatlif și în general filme despre populațiile indigene și provocările imense prin care trec.

Literatură: Confesiunile unei călugărițe buddhiste, cărțile Anitei Moorjani, Eliberarea de materialismul spiritual – Chogyam Trungpa.

Cursuri? Contact improvisation cu Virginia Negru.

Psychologies: Unde îţi găseşti inspiraţia pentru fiecare nouă zi din viaţa ta?

A. A.: Dimineața înainte să deschid ochii uneori rămân plutind între vis și „realitate”, când încă nu mi-am pus toate hainele persoanei mele. Este un spațiu foarte relaxat cu multe posibilități, ca un fel de vis lucid, în care pot sa privesc mai obiectiv ce reprezintă diversele aspecte din viața mea, cum reacționez la ele, cum îmi complic singur existența și, de asemenea, să găsesc soluții directe care implică lejeritate, creativitate și curajul de a mă avânta pe un teren nou și necunoscut care mustește de viață. Mă consider un călător chiar și atunci când stau pe loc, când pornesc în căutarea unei cărări nebătătorite ca să ajung în zone pline de mister din interiorul meu – care inspiră frică, pentru că e posibil să nu mai fie valabil prea mult din ceea ce știam sau credeam că știu – dar și curaj, pentru că se împrospătează viața, descopăr teren fertil în care pot să sădesc noi semințe. Această fertilitate se bazează pe moarte, transformare, descompunere – în plan sufletesc neputință, renunțare, pierdere, moarte şi renaștere.

Altfel nu se poate – așa este natura exterioară, dar și interioară. Natura mă ajută să îmi amintesc, să realizez atunci când vreau să evit sau să sar peste o etapă firească din viața mea, dintr-o relație, dintr-un proces. De exemplu, mai ales nouă orășenilor, nu prea ne place iarna, vremea mohorâtă, absorbția interioară în cugetare, renunțarea temporară (dospirea!) la majoritatea planurilor, ambițiilor. Dar dacă evităm iarna și o ținem mai mereu într-o „vară”, putem să ne trezim epuizați, storși sufletește și atunci vrând, nevrând, singura soluție este o relaxare impusă și de durată. Sau… mersul furibund înainte până ne pierdem suflarea.

Psychologies: Care sunt tehnicile folosite de tine pentru a depăşi situaţiile mai puţin bune din viaţa ta?

A. A.: Grădinăritul, plimbatul prin natură, înotul, cântecul, dans și povești în jurul focului, cu un pahar de vin roșu sec baricat din Republica Moldova.

Psychologies: Ce te preocupă în timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

A. A.: Observarea ciclurilor din natură, povestirile de viață ale oamenilor din jurul meu, călătoriile în locuri inimaginabil de îndepărtate în timp și spațiu. Nu mai vorbesc de sunet și ritm – îmi place să descopăr instrumentele muzicale ascunse deghizate în farfurii, pahare, bucăți de lemn, țevi de metal de la vreo balustradă și orice care are o rezonanță.

Psychologies: Care este relaţia ta cu spiritualitatea? Ai anumite practici în acest sens?

A. A.: La primele ateliere de „spiritualitate” la care participam mi se părea totul magic, o altă lume în care cântecul cu toba, de exemplu, ne transporta și ne spăla de bagajele noastre emoționale. Treptat, aceste practici de reconectare au devenit tot mai familiare și mi-am dat seama că prin acea idealizare anterioară fugeam un pic de mine, evadând din normalitatea mea. Cred că spiritualitatea poate fi supra-idealizată în condițiile în care doar câțiva oameni au experiențe profunde. Dar acum când avem la îndemână atâtea metode și ține doar de noi să le aplicăm, cred că această atitudine devine puerilă și ca un fel de marketing prin care firescul e îmbrăcat în haine de …Moș Crăciun! Desigur, fiecare are percepția lui/ei, dar oare nu este la fel de fascinant precum întreaga spiritualitate un om care a trecut prin fricile și iluziile proprii? Cred că partea umană este la fel de importantă și, dacă nu o clarificăm, spiritualitatea rămâne un basm frumos care ne place pentru că ne inundă cu neurotransmițători plăcuți, ca să zic așa.

Psychologies: Ai întâlnit până acum o situaţie pe care o poţi descrie ca fiind un miracol?

A. A.: Da. Povestim în jurul focului.

Psychologies: Cum îţi închei ziua de lucru?

A. A.: Plimbându-mă cu frontala aprinsă prin natură – îmi place mult să observ natura noaptea, eventual să văd cum zboară pe deasupra mea o bufniță imensă fără ca aripile ei să producă cel mai mic sunet. Sau un film bun.

Psychologies: Ce faci la finalul unei zile pentru a te relaxa?

A. A.: Respir adânc, oftez, renunț.