O zi din viața unui terapeut cu Elena Manea
Elena Manea ne împărtășește povestea sa captivantă și inspirațională. Redescoperirea vieții prin voință și terapie a fost punctul de plecare al călătoriei sale, transformându-se într-o sursă de motivație și ghidare pentru alții.
Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
Elena Manea: Propria experienţă la graniţa morţii. Am trecut prin evenimente dramatice de viaţă şi am renăscut cu ajutorul voinţei, credinţei şi, ulterior, datorită terapiei. Am descoperit în momentele critice paşii care m-au readus la viaţă şi ştiu câtă nevoie este de suport în momentele critice. Noi, oamenii, nu sunem făcuţi să îndurăm singuri cele mai mari necazuri şi nici să păstrăm doar pentru noi cele mai mari bucurii.
Psychologies: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?
Elena Manea: Cred că cea mai mare provocare este frica, alături de blocajele pe care cei mai mulţi nu le conştientizează. Ajung să facă iar şi iar aceleaşi acţiuni şi nu ştiu de ce au aceleaşi rezultate. Pentru ca odată cu ajutorul profesionist să identifice o serie de credinţe iraţionale care le pun piedici, dar care sunt atât de înrădăcinate încât nu le mai identifică drept ameninţări şi frâne în dezvoltarea personală şi profesională.
Psychologies: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
Elena Manea: Mă focusez pe problemă, nu pe cel din fața mea, chiar dacă empatizez cu el. Deseori, propria durere experimentată în trecut mă aduce foarte aproape de simțirea celor din fața mea. Îmi este ușor să înțeleg, să simt frământările și încercările clienților. Și reușesc să separ problema de client, pentru a găsi rezolvarea potrivită.
Psychologies: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
Elena Manea: Conexiunea și compatibilitatea în relația cu clientul sunt primordiale. Legătura care se creează între două suflete este vindecătoare în sine. Iar ca tehnică de lucru mă axez pe identificarea și acceptarea umbrelor pentru o viață trăită deplin, cu plusurile și minusurile ființei noastre.
Psychologies: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?
Elena Manea: Propria terapie îmi aduce echilibru și claritate în trăirile și simțirile mele. La fel, mersul la biserică, pentru curățare energetică, pace în suflet și comuniune cu ceilalți oameni. Nu în ultimul rând, plimbările lungi, socializarea, mersul pe bicicletă, băile de soare și în apa mării.
Psychologies: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
Elena Manea: Un singur sfat: să își dea seama dacă asta este menirea lui.
Psychologies: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?
Elena Manea: Don Richard Riso și Russ Hudson: „Înțelepciunea Eneagramei”, Daniel Fusărea: “Procesul înnoirii minții”, Debbie Ford: „Partea întunecată a căutătorilor de lumină”, Cuviosul Paisie Aghioritul: volumele „Cuvinte duhovnicești” și, peste toate acestea, Sfânta Scriptură.
Psychologies: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?
Elena Manea: Aici mă ajută propria terapie și feedback-urile pe care le primesc de la clienții mei. De asemenea, webinariile și conferințele psihoterapeuților și life coach-ilor cu care rezonez, din România și din afară.
Psychologies: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?
Elena Manea: Pașii în terapie sunt ghidați de terapeut, vindecarea se face în paradigma acestuia, nu a clientului, pentru rezultate și ieșirea din confort a celui aflat în nevoie de schimbare pentru depășirea obstacolelor. Totuși, lucrăm cu oameni, nu cu roboți. Am constatat că, uneori, în cele mai intense momente, o îmbrățișare face mai mult decât o mie de cuvinte.
Psychologies: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?
Elena Manea: Cea mai mare recompensă sunt rezultatele clienților, faptul că prin procesul terapeutic străbătut, ajung să trăiască un pic mai bine.
Psychologies: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?
Elena Manea: Cu tact și cu răbdare. Aștept momentul potrivit, când omul din fața mea este dispus să renunțe la rezistență. Unora le ia mai mult, altora mai puțin, alții revin la terapie când sunt cu adevărat dornici să se descopere să își schimbe viața în bine. Este un timp pentru toate și pentru toți.
Psychologies: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
Elena Manea: Profit de tehnologie încă de acum, pentru că îmi permite să mă întâlnesc cu oameni din orice colț al plametei. Văd și peste ani tehnologia în slujba mea, pentru apropierea între oameni, și nu invers. Pentru că nimic nu va înlocui conexiunea între suflete. Nicio mașinărie sau tehnologie nu poate înlocui suportul și sprijinul vindecător dintre oameni. Oriunde am ajunge cu dezvoltarea și saltul revoluționar al științei, Puterea este la noi!