O zi din viaţa unui terapeut cu Mariana Cosenco

Ne-am dorit să cunoaştem mai bine ce presupune munca de terapeut şi cum arată o zi din viaţa unui astfel de specialist, aşa că dăm startul unei noi rubrici de interviuri. Astăzi o regăsim pe Mariana Cosenco, psihoterapeut Gestalt în formare.

Psychologies: Cum îţi începi ziua? Ai vreun ritual dedicat în acest sens?

Mariana Cosenco: Îmi încep ziua cu o cafea sau un ceai. Nu am vreun ritual anume însă nu sunt o persoană matinală. Mă pornesc ultima din casă pentru că îmi place ca diminețile să fie ale mele, să stau eu cu mine înainte de a îmi începe activitatea.

Psychologies: Ajută-ne să te cunoaştem mai bine. Ce presupune munca de terapeut dintr-o zi de lucru?

M. C.: Munca de terapeut înseamnă să îți programezi zilnic un număr de ședințe pe care le poți onora. În plus, să ai un mix de activitate care să îți permită să ieși din când în când din cadrul terapeutic. Cu alte cuvinte, munca terapeutică nu este o activitate de 8-10h pe zi pentru că este dificil să stai conectat atâtea ore la provocările de viață ale oamenilor cu care intri în relația terapeutică.

Psychologies: Cum reuşeşti să te ancorezi în prezent şi să nu te laşi cuprinsă de problemele întâlnite în cadrul sesiunilor de terapie?

M. C.: În cadrul școlii de formare în psihoterapie pe care eu o urmez lucrăm mult la acest aspect. Cum să fii prezent pentru client fără a te identifica cu problemele lui. Iar pentru a te desprinde cu ușurință de problemele clientului, este nevoie ca viitorul terapeut să parcurgă propriul lui proces de auto-cunoaștere și igienă emoțională care de multe ori se întinde pe ani de zile. Totodată contează foarte mult mentoratul, să ai cu cine să îți ventilezi ideile, impresiile, preocupările dacă ceea ce faci este bine.

Psychologies: Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum în practica de terapeut?

M. C.: Provocări sunt la tot pasul în această profesie sub diferite forme și aspecte. De la simplu la complex! De exemplu, o provocare constantă este să măsori corect cât poate primi clientul de la tine pe fiecare moment, dar și forma în care primește mai bine. Să ai răbdare și să crezi în proces, să nu o iei tu înaintea clientului. În altă ordine de idei să ții pasul cu nevoile și ritmul clientului și să adaptezi metoda de lucru la modul în care acesta este receptiv.

O provocare pe drept cuvânt dificilă este confruntarea cu o pierdere semnificativă, fie că este vorba de sănătate, de relații sau chiar viața cuiva apropiat.

Tot provocare este și atunci când tu ești singura și cea mai importantă relație de referință din viața clientului. Este o presiune de a fi acolo, de a nu dezamăgi, dar totodată de a delimita granițele între ceea ce poți să faci și este firesc și ceea ce nu mai ține de tine, ci de asumarea din partea clientului a contextului său de viață.

Și, nu în ultimul rând, provocator aș zice că este și pregătirea continuă a terapeutului. Este o profesie în care dezvoltarea nu se termină niciodată. Terapeutul este cel care alege ce fel de pregătire îmbrățișează și până unde se duce cu pregătirea.

Psychologies: Am vorbit despre cele mai mari provocări, povesteşte-ne puţin şi despre cele mai frumoase momente pe care le-ai avut în această meserie.

M. C.: Terapia nu este doar despre probleme și suferință, ci și despre realizări și vise împlinite. Prin muncă, disciplină și perseverență, rezultatele apar și încă în moduri surprinzătoare, cum nu te-ai fi așteptat. Bucuria clientului pentru realizările sale sunt și pentru terapeut o încântare.

Este frumos când vezi că pe fondul procesului terapeutic, clientul se aliniază cu sine însuși, nu mai caută frenetic în exterior soluții la problemele sale, ci conștientizează că el este regizorul și actorul vieții sale. Iar acest punct de cotitură apare la fiecare în momente diferite.

Psychologies: Eşti omul care contribuie la dezvoltarea personală şi profesională a celorlalţi. Cum arată pentru tine dezvoltarea în viaţa personală şi în carieră?

M. C.: Pentru mine delimitarea dintre viața personală și carieră ține doar de cadrul de desfășurare. De altfel, alegerea carierei cu deciziile de ordin profesional sunt tot atât de personale ca și alegerea partenerului de viață și a momentului în care vrei să devii părinte. Astfel de alegeri se suprapun ca importanță și trebuie gândite în contextul mai larg al vieții.

Vorbim de o împlinire a vieții și de liniște sufletească atunci când ne simțim bine cu ceea ce suntem și din punct de vedere personal, dar și profesional. Când renunțăm la un rol de dragul altui rol, apar disonanțe.

Nu cred în dezvoltarea unilaterală, să renunți la o parte importantă din tine în favoarea altei părți la fel de importantă. Din păcate, aud des de astfel de compromisuri indiferent care parte este neglijată. Pe termen lung, astfel de renunțări aduc multe prejudicii. Și de prea puține ori se pot cu adevărat regla din simplul fapt că oamenii amână până la punctul în care efortul este perceput ca fiind mai mare decât beneficiul.

Deci, dezvoltarea personală trebuie musai împletită cu dezvoltarea profesională.

Psychologies: Ce recomandări ai pentru cititorii noştri în materie de dezvoltare (filme, literatură, cursuri, etc.)?

M. C.: Depinde la ce nivel se dorește dezvoltarea. Dacă este o curiozitate de cunoaștere atunci sunt tone de cărți, filme sau cursuri. Mi-e greu să fac o recomandare pentru că ține de afinitatea fiecăruia. Unii oameni înclină mai mult spre neuroștiințe, alții spre spiritualitate. Nu există corect sau greșit atâta timp cât ceea ce descoperi din astfel de căutări te ajută să ancorezi în viața de zi cu zi.

Totuși, când omul simte nevoia să se scufunde în propriile adâncimi, să se cunoască pe sine confruntându-se cu latura sa mai întunecată, este nevoie de un însoțitor cu care să poată accesa acest nemărginit „necunoscut”.

Psychologies: Unde îţi găseşti inspiraţia pentru fiecare nouă zi din viaţa ta?

M. C.: În familie, în special în relația de cuplu unde pot fi pe deplin vulnerabilă. Relația de cuplu a fost mereu muză de inspirație pentru că suntem doi oameni diferiți și cu unghiuri de vedere diferite despre viață. Când am ales să beneficiem de aceste perspective diferite, relația a evoluat foarte mult. Complementaritatea poate fi o resursă prețioasă de creștere prin simplul fapt că ți se lărgește considerabil orizontul.

Psychologies: Care sunt tehnicile folosite de tine pentru a depăşi situaţiile mai puţin bune din viaţa ta?

M. C.: Depinde despre ce situații este vorba și pe ce nivel mă solicită, care-i gradul de dificultate. Uneori la rândul meu apelez la alt terapeut cu care să îmi confirm sau clarific situațiile de viață. Alteori este suficient să le discut cu oamenii implicați. Sau, pur și simplu, să stau cu mine, ancorată în problema respectivă, și să urmăresc ce soluții îmi vin în minte și pot să le accesez, în sensul de a fi un obiectiv rezonabil de îndeplinit.

Psychologies: Ce te preocupă în timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

M. C.: Timpul liber este (pre)ocupat fie cu formări profesionale, fie cu activități pe care le-aș numi „pasiuni comune” celor mai mulți oameni. Nu găsesc nimic ieșit din comun să îți placă să citești sau să gătești, să călătorești sau să petreci timpul cu prieteni.

O pasiune pe care, din păcate, nu am ocazia des să o exersez este designul de interior. Îmi place stilul Art Deco și admir clădirile foarte vechi. În oricare colț al lumii aș fi, mă opresc să privesc detaliile exterioare și să îmi imaginez cu ochii minții cum arată pe interior și cum le-aș recondiționa dacă aș avea acest „obiect al muncii”.

Știți renovările sau recondiționările acelea care îți dau viața peste cap? Mie îmi plac la nebunie, mă antrenează, iar gândul la cum va fi la final, mă motivează cu atât mai mult. Mă documentez mult când amenajez o casă însă cel mai bun „consultant” este propria intuiție.

Psychologies: Care este relaţia ta cu spiritualitatea? Ai anumite practici în acest sens?

M. C.: De-a lungul căutărilor mele am relaționat cu mai multe practici. Am o formare internațională în yoga pe care am făcut-o în Olanda, dar cu instructori indieni și în cultura lor. Apoi am practicat Q Gong, Tai Chi, meditația, lucrul energetic cu arhetipuri. Deși am deprins multe învățături și tehnici, sunt echidistantă, nu am îmbrățișat vreo filosofie anume. Cred într-un singur Dumnezeu, indiferent de numele pe care îl poartă.

Atâta timp cât transcendența se realizează într-un mod sănătos, nu mai contează practica la care aderi. Spiritualitatea are un loc important în viața mea, nu îmi imaginez viața fără această relație.

Psychologies: Ai întâlnit până acum o situaţie pe care o poţi descrie ca fiind un miracol?

M. C.: Hai să definim ce înseamnă „miracol”. Lucrez cu pacienți cu boli oncologice unde granița între viață și moarte este fină. Poate nu atât prin prisma bolii, cât mai ales al fricilor și tot ce înseamnă un astfel de tablou.

În astfel de situații, eu numesc miracol atunci când nu doar boala fizică este eradicată, ci și planul psihic și emoţional este adus mai aproape de sufletul omului. Și dacă tot am vorbit mai devreme de spritualitate, este un miracol să te apropii de Dumnezeu rămânând ancorat în realitate și în lumea materială. Adică să nu mai există acea separare, dintre un Eu și un Dumnezeu în afara Eului care pedepsește când a călcat strâmb.

În viziunea mea, miracolul se întâmplă între viață și moarte, când lăsăm să moară vechiul ca să se nască noul! În lumina acestei viziuni, asist la multe miracole.

Psychologies: Cum îţi închei ziua de lucru?

M. C.: Musai cu o plimbare care să mă scuture de poveștile pe care le-am acompaniat pe parcursul zilei.

Psychologies: Ce faci la finalul unei zile pentru a te relaxa?

M. C.: Orice îmi este la îndemână și pentru care am dispoziție! Uneori am nevoie de mișcare, alteori vreau, pur și simplu, să levitez cu o carte în mână sau la un film.