O zi din viaţa unui terapeut cu Oana Nicolau

Ne-am dorit să cunoaştem mai bine ce presupune munca de terapeut şi cum arată o zi din viaţa unui astfel de specialist, aşa că dăm startul unei noi rubrici de interviuri. Astăzi o regăsim pe Oana Nicolau, psihoterapeut de cuplu, co-fondator al Clinicii Oana Nicolau și autorul cărții „A de la Armonie”.

Psychologies: Cum îţi începi ziua? Ai vreun ritual dedicat în acest sens?

Oana Nicolau: Începutul zilei este pentru mine o ocazie minunată pentru a mă ocupa de mine, de corpul și de sufletul meu. Astfel că mă răsfăț cu un smoothie de fructe și o cafea, pe care îmi place să le savurez în timp ce citesc ceva lejer, lucrez la un puzzle, ascult muzică, sau pur si simplu îmi las gândurile să zboare către ceva plăcut. După ce simt că m-am trezit cu adevărat, mă urc pe bandă și alerg 30 de minute, apoi continui activitatea de mișcare cu câteva exerciții de streching din yoga. Închei acest timp al meu cu 20 de minute de meditație și astfel sunt pregătită, din toate punctele de vedere, să îmi încep ziua de lucru.

Psychologies: Ajută-ne să te cunoaştem mai bine. Ce presupune munca de terapeut dintr-o zi de lucru?

O. N.: Munca mea este formată, în principal, din ședințele de terapie pe care le am cu clienții mei. Însă, pentru ca eu să fiu pregătită pentru asta, am nevoie să citesc, să mă documentez, să reiau notițele pe care le-am facut în ședințele anterioare, cu alte cuvinte, am nevoie să pregătesc fiecare întâlnire în parte. Așadar, nu se rezumă totul la acele 50 de minute pe care le avem pentru ședință, căci în spate mai sunt alte ore de pregătire.

Pe lângă ședințele clasice de psihoterapie, facilitez întâlniri de terapie de grup și dezvolt diverse proiecte din sfera profesională.

Totodată, în cadrul clinicii avem în derulare un program de mentorat, pe care îl accesează psihoterapeuții începători care vin la noi, prin intermediul căruia îi ajutăm să se dezvolte din punct de vedere profesional, dar și personal, la standardele pe care le-am agreat. Printre mentorii din clinică mă număr și eu, astfel, câteva ore din săptămână le aloc pentru această activitate.

Pe lângă partea ce ține de specializarea mea ca psihoterapeut, mă ocup, împreună cu soțul meu, de activitatea și bunul mers al clinicii pe care o conducem. Avem o echipă de peste 60 de specialiști, care este în creștere acum, plus echipa administrativă, formată din 11 oameni. Așadar, unele zile din săptămână sunt dedicate acestei activități.

Psychologies: Cum reuşeşti să te ancorezi în prezent şi să nu te laşi cuprinsă de problemele întâlnite în cadrul sesiunilor de terapie?

O. N.: Este un proces care se învață în școala de formare ca psihoterapeut, în special în partea ce ține de dezvoltarea personală. În cadrul școlii facem aproximativ 300 de ore de dezvoltare personală. Motivul principal pentru care te poți lăsa afectat de situația/problema cu care îți vine clientul în cabinet este faptul că tu, ca specialist, nu ți-ai rezolvat o situație/problemă similară. Așadar, acesta este scopul sutelor de ore de dezvoltare personală – să ne asigurăm că orice dificultate personală, orice rană sau traumă este vindecată.

Sigur că mai sunt și excepții. În cazul meu, cel puțin, am avut momente în care am fost tulburată și „am plecat cu clienții acasă”- cazurile de violență domestică foarte gravă, sau cazurile în care erau implicați copii maltratați. În astfel de situații, apelez la un coleg din clinică pentru o ședință de psihoterapie, astfel încât să înțeleg și să gestionez trăirile mele interioare. Eu am ales, de câțiva ani încoace, să mă specializez pe terapia de cuplu, iar cazurile acelea nu prea ajung la mine. Din fericire, avem colegi în clinică care lucrează foarte bine cu genul acesta de cazuri.

Psychologies: Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum în practica de terapeut?

O. N.: Fiecare ședință este provocatoare în felul ei. Pentru că fiecare cuplu cu care lucrez este unic și este format, la rândul lui, din doi indivizi unici. În fiecare zi am parte de noutate și cred că asta este ceea ce îmi place cel mai mult la meseria mea.

Cred că cea mai mare provocare a mea a fost primul cuplu de gay cu care am lucrat. În școală nu ne-a povestit nimeni despre posibilitatea aceasta, așa că nici nu m-am gândit că s-ar putea ca într-o zi să îi am în față. Sunt deschisă, accept și respect orientarea fiecăruia și am fost așa dintotdeauna. Am avut temeri atunci legate de capacitatea mea de a le fi de ajutor, gândindu-mă că nu ştiu să abordez, nu situația lor, care era una destul de comună, ci cuplul în această formulă. M-am documentat, am vorbit cu colegi care aveau experiență pe zona aceasta și am avut o terapie de succes, confirmat și de faptul că m-au recomandat altor cupluri.

Psychologies: Am vorbit despre cele mai mari provocări, povesteşte-ne puţin şi despre cele mai frumoase momente pe care le-ai avut în această meserie.

O. N.: Așa cum fiecare ședință este provocatoare, la fel pot spune că fiecare ședință este frumoasă, în felul ei. Pentru mine, momentele frumoase sunt acelea în care văd rezultate la clienții mei. Atunci când îi văd că sunt mai conectați, sau când tonul vocii lor se schimbă în bine atunci când își vorbesc, sau când îmi povestesc banalități despre ce au mai făcut, dar din care eu înțeleg că, de fapt, relația lor a crescut și sunt pe drumul cel bun.

„Mulțumesc”-ul acela de la sfârșitul procesului terapeutic înseamnă pentru mine mai mult ca orice. Mă simt onorată, de fiecare dată când oamenii mă aleg pe mine să le fiu terapeut iar satisfacția cea mai mare pe care o am, este să îi vad plecând din cabinet zâmbind, de mână, cu planuri frumoase pentru viitor.

Un moment plin de emoție a fost atunci când una dintre clientele cu care lucrasem mai mult de un an, a venit la ultima noastră întâlnire cu o sticlă de șampanie, să celebram împreună succesul terapeutic. O păstrez și acum în suflet, nu doar pentru gestul ei, dar și pentru omul minunat care a descoperit că este.

Psychologies: Eşti omul care contribuie la dezvoltarea personală şi profesională a celorlalţi. Cum arată pentru tine dezvoltarea în viaţa personală şi în carieră?

O. N.: Particip la cursuri, caut să cunosc – fie direct, fie prin intermediul unor documentare sau interviuri – oameni de la care am ce învață pentru a crește, atât în plan profesional, cât și în cel personal. Citesc mult. Lectura mea este compusă din trei categorii: dezvoltare profesională, dezvoltare personală și teme ce țin de povestiri ale unor cazuri reale sau romane de dragoste. Obișnuiesc să îmi iau notițe din cărțile pe care le citesc. De obicei notez direct pe carte, inclusiv anumite idei sau întrebări care îmi vin pe moment, urmând că apoi să le transcriu în foldere structurate pe categorii.

Am perioade când citesc romane, în special în vacanțe sau în perioadele în care mă simt obosită. Am perioade în care citesc doar cărți de specialitate și am perioade în care le combin: dimineața citesc ceva, iar seara altceva. Pe lângă faptul că îmi iau informațiile, mă străduiesc, pe cât posibil, să aplic în viață mea cunoștințele acumulate, să le testez, să văd cum funcționează la mine, astfel încât să mă pot bucura de un upgrade permanent. Dezvoltarea, atât în plan personal, cât și profesional, este un proces care nu se încheie niciodată. Din fericire.

Psychologies: Ce recomandări ai pentru cititorii noştri în materie de dezvoltare (filme, literatură, cursuri, etc.)?

O. N.: Sunt foarte multe materiale în domeniul dezvoltării personale, doar că eu sunt reținută în a face recomandări la modul general. Procesul de creștere personală este diferit de la un individ la altul și este foarte important să evaluăm întâi nivelul, gradul, la care se află persoana în acel moment. Ceea ce îți spun ție, s-ar putea să nu fie potrivit pentru altcineva, sau ceea ce citesc eu, s-ar putea să nu i se potrivescă unei alte persoane și așa mai departe.

Atunci când cineva dorește să își ia informații legate de zona personală, cel mai bun lucru pe care îl poate face inițial este să ia legătură cu un specialist, care va evalua, prin discuții, ceea ce i se potrivește cel mai bine. Altfel, unele materiale pot fi greu de parcurs, sau, din contră, pot părea banale.

Psychologies: Unde îţi găseşti inspiraţia pentru fiecare nouă zi din viaţa ta?

O. N.: Mă inspiră tot ceea ce este în jurul meu, de la un copac înflorit primăvara, sau un cuplu pe care îl văd plimbându-se, sau o fotografie pe care o văd, un film pe care îl vizionez, un pasaj citit într-o carte, până la copiii mei care sunt o sursă infinită de inspirație pentru mine, prin lecțiile pe care le învăț de la ei în fiecare zi. Soțul meu mă inspiră, prin întrebările pe care mi le adresează, sau prin discuțiile pe care le purtăm. Meditația zilnică pe care o fac este o alta sursă de inspirație. Și nu în ultimul rand, clienții mei, cuplurile cu care lucrez, mă ajută să îmi găsesc inspirația.

Psychologies: Care sunt tehnicile folosite de tine pentru a depăşi situaţiile mai puţin bune din viaţa ta?

O. N.: Înainte de orice specializare, sunt om, iar asta înseamnă că am și eu dificultățile mele, cu tot ce înseamnă viață în ansamblul ei. Sunt mai multe lucruri pe care le aplic și în viață mea personală, nu doar militez pentru ele în fața clienților mei, iar printre acestea se numără: scrisul – notez toate gândurile neplăcute, sau care mă neliniștesc, cu scopul de a mă elibera de ele; vorbesc cu soțul meu pentru că știe să mă asculte și pentru că nu caută să îmi dea soluții, ci mă ajuta să ajung eu la ele; fac o meditație sau ascult un discurs motivațional, care îmi dă un boost de energie, ajutându-mă să ies dintr-o stare neplăcută, astfel încât să am și alte perspective; discut cu un coleg specialist, printr-o ședință de terapie; fac o sesiune de sport intens.

Dacă situația este mai complicată, îmi iau câteva zile libere și plec undeva unde să fiu doar eu cu mine, cu gândurile mele. Acum trei ani m-am aflat într-un burn-out și lecția principală pe care am învățat-o a fost respectul față de propria persoană, prin timpul personal, atenția îndreptată către mine, „nu-ul” spus atunci când simt asta, un program echilibrat, dieta corespunzătoare, ascultarea intuiției și altele mai personale.

Psychologies: Ce te preocupă în timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

O. N.: De-a lungul anilor am căutat să găsesc preocupări care să îmi încânte sufletul, iar felul în care mi-am petrecut timpul liber a variat de la o etapă la alta și de la o vârstă la alta. Perioada de pandemie, cu intervalul acela de lockdown, a însemnat pentru mine o oportunitate să îmi descopăr noi pasiuni, de care mă bucur și în prezent.

Printre ele se numără baletul – soțul meu mi-a amenajat acasă o zonă unde pot să practic, cu ajutorul unei aplicații, ori de câte ori îmi doresc; lectura – a fost și rămâne una dintre marile mele plăceri; puzzle-ul – mă relaxează teribil; croitoria – deși nu sunt foarte pricepută, reușesc să îmi fac anumite piese vestimentare, pe care le port cu drag și oarecare mândrie; pictura – este o pasiune mai veche pe care o cam pusesem în cui, dar pe care am reînviat-o în ultimele luni și scriitura – îmi place să scriu povești sau texte. Unele dintre ele s-au transformat deja într-o carte publicată, iar acum se coace următoarea, pe care intenționez să o termin în lunile ce urmează. Anul trecut am făcut cursuri de actorie și am putut să cunosc mai aproape teatrul, de data aceasta aflându-mă pe scenă și nu în sală, ca spectator.

De asemenea, îmi place să merg pe munte. Este un hobby pe care mi l-a insuflat soțul meu și a devenit o modalitate foarte plăcută de a petrece timp împreună.

Psychologies: Care este relaţia ta cu spiritualitatea? Ai anumite practici în acest sens?

O. N.: Pentru mine spiritualitatea înseamnă contactul cu sinele interior. De câțiva ani am început să practic meditația, să particip la cursuri, să citesc materiale pe această temă și să vorbesc cu oameni care făceau asta de mai mult timp. Am experimentat mai multe tipuri de meditație, iar acum sunt în etapa în care le mixez, alegând în fiecare zi ceea ce mă atrage în acel moment. Meditația mă ajută să îmi accesez capacitățile, să găsesc răspunsuri la întrebări care mă macină și mă ajută să dau naștere la întrebări care mă duc către a mă cunoaște mai bine. Totodată este o modalitate prin care reușesc să îmi vindec anumite răni emoționale.

Psychologies: Ai întâlnit până acum o situaţie pe care o poţi descrie ca fiind un miracol?

O. N.: Pentru mine, termenul „miracol” are o conotație, mai degrabă, negativă. Pentru că miracol înseamnă ceva la care nu ne așteptăm, ceva despre care credem că este spre imposibil de realizat. Iar eu cred, despre fiecare dintre noi, că putem să obținem orice ne dorim, cu condiția să acționăm în direcția respectivă. Dacă noi avem convingerea că ceva este imposibil, ei bine, acel ceva chiar va fi imposibil, adică irealizabil. Iar dacă acel ceva ajunge să se materializeze, înseamnă că am făcut ceva, fie și inconștient, către a-l aduce în viață noastră.

Realizările din viața mea, de la cele mai mici, până la cele mai mari, le pun pe seama acțiunilor (conștiente și inconștiente) pe care le-am făcut pentru a le obține, astfel că îmi este dificil să le numesc „miracole”, pentru că îmi era evident că ele se vor întâmpla, nu am avut niciodată vreun dubiu.

Psychologies: Cum îţi închei ziua de lucru?

O. N.: Caut să închei ziua de lucru cât mai devreme. Nu pot în fiecare zi, însă cel puțin trei zile pe săptămână reușesc. Îmi place ca după o zi de muncă să îmi petrec timpul cu familia, cu soțul și cu copiii mei. Fie luăm cina împreună, fie ieșim să ne plimbăm cu bicicletele, fie facem pop-corn și ne uităm la un film împreună, fie jucăm nişte board game-uri, sau alte jocuri de-ale copilăriei. Pentru mine este un timp minunat, în care putem să ne conectăm unii cu alții, să povestim despre cum ne-a fost ziua respectivă, despre planuri pe care le avem, sau despre lucruri care trebuie rezolvate.

În fiecare seară, eu și soțul meu avem un timp al nostru, de cuplu. Acum că băieții noștri sunt mai mari, putem să facem asta și înainte ca ei să meargă la culcare. Când erau mai mici era mai greu, însă ne alocam mereu un moment al nostru după ce îi pregăteam de somn.

Psychologies: Ce faci la finalul unei zile pentru a te relaxa?

O. N.: Timpul petrecut cu ai mei mă relaxează. Sigur că uneori băieții noștri sunt puşi pe șotii, ceea ce ne agită, nu ne relaxează, însă glumim spunând că la noi în casă nu e niciodată monotonie. Sunt seri în care, fie mă retrag către pasiunile mele, fie fac o baie caldă cu săruri relaxante, fie vizionez un film, sau vorbesc la telefon cu o prietenă. Câteodată, relaxarea înseamnă pentru mine și să primim sau să mergem la prieteni în vizită, sau să ies la o plimbare cu soțul meu.