O zi din viaţa unui terapeut cu Simona Nicolaescu

Ne-am dorit să cunoaştem mai bine ce presupune munca de terapeut şi cum arată o zi din viaţa unui astfel de specialist, aşa că dăm startul unei noi rubrici de interviuri. Astăzi o regăsim pe Simona Nicolaescu, psiholog, psihoterapeut & coach.

Psychologies: Cum îţi începi ziua? Ai vreun ritual dedicat în acest sens?

Simona Nicolaescu: Diminiețile le încep în ritm de respirație, adică urmez un set de exerciții de respirație, vizualizez cum va fi ziua mea și mă setez mental pentru ce am de făcut. Dimineaţa mă străduiesc să mă trezesc mai devreme decât cei din casă, să stau 20 minute cu gândurile mele. Un lucru pe care îl recomand şi în cursurile de managementul stresului este ca oamenii să stea în aceste 10 minute şi să-şi imagineze cum şi-ar dori să le fie ziua. Să-şi imagineze scenariul zilei şi să se seteze pozitiv.

Cât timp mai stau în pat, privesc către toate lucrurile pozitive din viaţa mea – familia, calităţile personale, realizările profesionale, visurile. Le listez în minte şi sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre ele.

Psychologies: Ajută-ne să te cunoaştem mai bine. Ce presupune munca de terapeut dintr-o zi de lucru?

S. N.: Zilele mele de lucru sunt împărțite în trei direcții principale:

• susțin webinarii pe teme psihologice, care sunt dedicate angajaților din România, îi ajut să găsească soluții la problemele care țin de insomnie, depresie, anxietate, stres;
• activitatea pe care o am pentru revista Psyhologies, realizarea emisiunii „În căutarea stării de bine” care apare în fiecare marți de la ora 16.00 și meditațiile de joi seara de la 21.30 „Stress Break”;
• activitatea de psihoterapeut, ședințele le țin atât online, cât și la cabinet.

Împart timpul astfel încât o zi o dedic revistei, o zi webinariilor și 2 zile terapiilor, iar a cincea zi de regulă o dedic studiului.

Psychologies: Cum reuşeşti să te ancorezi în prezent şi să nu te laşi cuprinsă de problemele întâlnite în cadrul sesiunilor de terapie?

S. N.: Ca terapeut mă străduiesc chiar din cadrul întâlnirilor cu fiecare persoană să nu mă identific cu problemele ei. Sunt momente în care ceilalți vin cu probleme poate similare cu ale mele și le pot activa, însă o iau ca pe o oportunitate de a privi problema din alt unghi. După terapii, reflectez la ceea am discutat din perspectiva clientului și apoi mă concentrez pe problema mea, îmi scriu ce am învățat din acest nou mod de a privi propria problemă.

Un lucru care mă ajută foarte tare este ca din când în când, în timp ce stau de vorbă cu persoana, să verific dacă am tensiuni în corp (asta pentru că uneori este posibil ca ceva din ce spune celălalt să trezească ceva în tine, care de multe ori se manifestă ca o tensiune fizică) și dacă am, duc o undă de relaxare prin fiecare inspir în acel spațiu și îmi repet foarte scurt că este problema clientului, nu a mea (totul se întâmplă în câteva secunde pentru că este ceva foarte exersat de mine). Alteori, legat de tensiunile din corpul meu, îî pot spune clientului ceva asemănător cu: Acum când îmi povestești despre ce ți s-a întâmplat, simt un nod în gât, cum se simte în corpul tău problema ta?

Psychologies: Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum în practica de terapeut?

S. N.: Singura mea frustrare este atunci când vin anumite persoane în terapie cu depresii medii și nu își găsesc resursele de a veni mai mult de 3 ședințe, nu au răbdare cu ele, și atunci știi că omul s-a abandonat pe el, a abandonat lucrul cu el.

Psychologies: Am vorbit despre cele mai mari provocări, povesteşte-ne puţin şi despre cele mai frumoase momente pe care le-ai avut în această meserie.

S. N.: Wow, au fost foarte multe și toate se leagă de faptul că efectiv plâng de bucurie, cu tot sufletul atunci când persoana are niște aha moments, sunt acele momente în care mie mi se face pielea de găină, simt cum mă înalț împreună cu celălalt şi parcă pășesc împreună cu el către alte culmi din viața lui.

Psychologies: Eşti omul care contribuie la dezvoltarea personală şi profesională a celorlalţi. Cum arată pentru tine dezvoltarea în viaţa personală şi în carieră?

S. N.: Când eram de o șchioapă, îmi doream foarte tare să fiu medic, și am ținut-o tot așa până la 18 ani când am dat la medicină. Iar în timp ce mă pregăteam pentru medicină, profesorul de fizică îmi dădea să îl citesc pe Jung și pe Freud, așa am ajuns să mă îndrăgostesc rău de tot de psihanaliză. Bineînțeles, am dat și la Facultatea de psihologie în paralel. Am avut norocul să intru la psihologie, nu la medicină. Iar parcursul meu profesional a fost foarte colorat, plin de viață, de multe oportunități de dezvoltare profesională și personală.

Am un perete plin cu diplome de la foarte multe formări, de la psihoterapeut, coach, executive MBA până la reiki și terapie craniosacrală. Și pe toate aceste formări le-am făcut în diferite contexte de viață, de business, nu a fost o goană după diplome, cumva fiecare context mi-a cerut să am o anumită formare.

Cred cu tărie că dezvoltarea personală și profesională înseamnă să poți să jonglezi între a face ceea ce îți place, de a căuta acele joburi care realmente îți plac și a te forma ca să excelezi, până simți că este momentul să treci la următorul nivel sau să faci pași laterali, dar întotdeauna către ceva ce îți place. Asta nu e un clișeu, este ceva ce am descoperit, din fericire, devreme, când aveam 24 de ani și am avut un accident de mașină urât, a fost un moment în care m-am întrebat dacă sunt fericită cu viața pe care o duc și a culminat cu o promisiune de a trăi fiecare clipă ca și când ar fi  ultima. Iar ultimii mei 17 ani demonstrează acest lucru.

Psychologies: Ce recomandări ai pentru cititorii noştri în materie de dezvoltare (filme, literatură, cursuri, etc.)?

S. N.: Pot să spun ce anume mi-a schimbat mie radical viața și modul de a o privi și aborda.

Psihanaliza şi coachingul

Printre experienţele personale de impact major s-a numărat propria psihanaliză, pe parcursul a trei ani. Am convingerea că nu poţi fi un terapeut foarte bun dacă nu te cauţi în toate colţurile propriei fiinţe, iar psihanaliza reuşeşte să deschidă anumite sertare pe care alte tehnici nu le pot face. Formarea mea de coach a accesat alte sertare şi am simţit că prin această specializare am crescut enorm.

Călătoriile cu motorul

La noi în familie a fost o tradiţie mulți ani să cucerim lumea pe motor. Călătoria cu motocicleta îmi oferă şansa să pot simţi prin toţi porii locurile prin care trecem. De pe motor simt miresmele, temperaturile, ploile, soarele. În maşină mai poţi căsca ochii, mai poţi fi cu gândurile în altă parte, dar mersul pe motor mă ancoreaza foarte tare în prezent.

După primii zeci de mii de km parcurşi pe motocicletă şi o vacanţă de o lună petrecută în ţările nordice, am căpătat o perspectivă greu de crezut posibilă – aceea că poţi fi un părinte relaxat, observând comportamentul civilizaţiilor cunoscute cu această ocazie.

Am nimerit odată într-un hotel care avea la comun restaurantul cu o maternitate, iar dimineaţa la micul dejun, mâncam alături de proaspetele mămici care erau însoţite de bebeluşii lor. Nu mi-a venit sa cred! La noi în ţară, dacă intri într-o maternitate, trebuie să fii acoperit de sus până jos, să fim cât mai sterili, pe când la ei, normalitatea este de bază. Îşi lasă bebeluşii să se deplaseze în voie pe unde doresc, chiar şi pe sub mese, copiii intră în apa rece ca gheaţa, sunt încurajaţi să exploreze. Iar toate aceste aspecte m-au făcut să înţeleg cât de important este să fii relaxat în ceea ce priveşte creşterea copiilor, să le oferi sprijin în a descoperi lumea.

Silent retreat

Este o retragere în care nu comunici cu nimeni, timp de zece zile. Nu aveai voie să citeşti, să scrii, să comunici; în general, orice activitate care ar fi putut să îţi ţină mintea ocupată.

În primele zile, aveam impresia că sunt sedată, îmi venea să dorm mai tot timpul. Credeam că îmi pun ceva în mâncare, când, de fapt, mi-am dat seama că toată oboseala acumulată îşi spunea acum cuvântul. Am realizat că mă abuzasem fizic şi psihic în toate activităţile în care mă implicam zilnic, care nu mă lăsau să fiu în contact cu mine.

Am conştientizat că tot ceea ce trăisem până în acel moment în viaţa mea se ghida după o cursă nebună interioară, care îmi spunea: Implică-te în cât mai multe proiecte, fă-le perfect şi repede!

Am realizat ce alegeri am făcut, de-a lungul vieţii, şi cum m-am pus singură în faţa junglei cotidiene dezarmată, cu resurse din ce în ce mai puţine, pentru că energia mea era limitată. Aşa am decis să accept în viaţa mea proiecte profesionale foarte importante, care au legătură cu misiunea mea, şi să limitez timpul pe care îl muncesc, pentru a avea timp pentru viaţa de familie şi pentru grija mea fizică şi emoţională.

Terapia craniosacrală alături de delfini

În vara lui 2015, am avut ocazia de a fi iniţiată în terapia craniosacrală în apă, alături de delfini şi alţi terapeuţi. Citeam odată despre faptul că undele noastre cerebrale intră în rezonanţă cu frecvenţa undelor transmise de delfini, atunci când suntem în preajma lor.

Activitatea normală a creierului nostru se produce sub unde beta şi, când venim în contact cu delfinii, acestea pot intra pe frecvenţa alfa, care are legătură cu relaxarea, cu performanţe deosebite, cu starea de visare lucidă sau pot intra pe frecvenţa undelor theta, care au legătură cu starea meditativă. Stările alfa sunt acelea în care, în viaţa de zi cu zi, avem inspiraţie, ne vin idei când facem duş sau conducem, acele momente de Aha!. Mie personal, terapia în apă mi-a adus conectarea cu un sine profund, în relaţie cu tot ce mă înconjoară, oameni, plante, animale, Univers.

Cărțile mele de bază sunt legate de autori precum Francoise Dolto (pentru părinți, o sursă foarte bună de inspirație pentru a ne crește copiii sănătoși emoţional), Mantak Chia (pentru sexualitate), C. G. Jung pentru o înțelegere mai profundă a inconștientului nostru), Dumitru Constantin Dulcan (are un mod foarte fain de a explica lucrurile care țin de spiritualitate oferind argumente ștințiifice).

Psychologies: Unde îţi găseşti inspiraţia pentru fiecare nouă zi din viaţa ta?

S. N.: Când eram mai novice, îmi găseam inspirația în cărți, de câțiva ani, am descoperit că inspirația este în noi, în relațiile pe care le avem cu ceilalți, în starea de prezență, în meditație în care îmi apar gânduri spontane despre ce e mai bine de făcut, despre calea pe care să o urmez.

Psychologies: Care sunt tehnicile folosite de tine pentru a depăşi situaţiile mai puţin bune din viaţa ta?

S. N.: Depinde despre ce situații este vorba și pe ce nivel mă solicită, care-i gradul de dificultate. Uneori, la rândul meu apelez la alt terapeut cu care să îmi confirm sau clarific situațiile de viață. Alteori, este suficient să le discut cu oamenii implicați. Sau, pur și simplu, să stau cu mine, ancorată în problema respectivă, și să urmăresc ce soluții îmi vin în minte.

Dacă este chiar o perioadă haotică o vreme, în care nu îmi pun în practică exercițiile, atunci am mare nevoie să evadez într-un retreat. Altfel, totul e ușor de integrat, cu bune și rele, face parte din dansul vieții, și pot gestiona cu ușurință dacă îmi respect ritualul zilnic. Și principalele mele ingrediente ca să am mereu poftă de viață, indiferent de cum este ea sunt: evadarea în natură, unde combin mișcarea cu conectarea la natură, râsul și respirația.

Psychologies: Ce te preocupă în timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

S. N.: Am împlinit 17 ani de business în România și trebuie să recunosc că de multe ori m-am simțit epuizată, stoarsă de putere, fără chef să o iau în fiecare an de la capăt, cu obiective, cu provocări, cu schimbări în mediul de business, cu schimbări legislative peste noapte, un mediu politic total ineficient.

În fiecare an trebuie să mă reinventez pe mine și business-ul meu care are legătură cu psihoterapia, cu wellbeing-ul oamenilor. De multe ori, am căutat o formă să mă energizez, aveam nevoie de ceva să îmi ofere putere.

Ani de zile m-am chinuit cu tot felul de programe la sală ca să mă mențin în formă; nu este vorba despre a slăbi, pentru că întotdeauna am avut o greutate ideală. Este vorba despre a obține acea vitalitate pentru a-mi îndeplini obiectivele personale și de business. Nu mai este o noutate pentru nimeni că un somn foarte bun, alimentația și mișcarea te ajută să ai mai multă energie. Liderii noștri aleargă pe la maratoane, triatloane, se antrenează prin săli și fac tot felul de sporturi.

Eu nu suportam să merg la sală, simțeam că mă chinui să fac ceva ca să reduc stresul inerent, până când am descoperit o formă minunată de a face mișcare, combinând plăcerea de a călători în natură, cu socializarea și bineînțeles cu a mă păstra în formă: drumețiile montane și ascensiunile la altitudine.

Din ciclul vieţii echilibrate, în decembrie 2016, am acceptat provocarea de a merge într-o expediţie în Himalaya până la 5400m altitudine, respectiv Everest Base Camp. Nu aveam niciun fel de pregătire pentru a duce la bun sfârşit această expediție. Singurele mele legături cu muntele erau iarna când schiam și obișnuiam să fac drumeţii maxim o dată pe an. Nu credeam că această experiență va fi una din cele mai puternice lecții de viață pe care puteam să o primesc. Am experimentat toate stările posibile: insomnie, vomă, dureri de cap, amețeli și tocmai pe acest fond am descoperit câtă putere interioară și fizică am, că pot duce până la capăt tot ceea ce părea imposibil la o primă vedere.

În prezent, energizantele mele au devenit ascensiunile la altitudine.

Este ceva special în momentul în care mișcările mele devin atât de lente încât nu mă recunosc pe munte, de unde în viața de zi cu zi mă agit să obțin ceea ce îmi doresc. Acolo sus este ca și când absolut totul în jurul meu se schimbă, de la confortul patului de acasă, căldura căminului, oxigen cât vreau. Și pe acest fond, mă schimb și eu. Îmi place această adaptare naturală, a mea, a minții mele, a corpului meu, o adaptare continuă la contexte improprii. Pentru ca în final să reușesc să ajung acolo unde îmi propun, acolo Sus.

Psychologies: Care este relaţia ta cu spiritualitatea? Ai anumite practici în acest sens?

S. N.: Prin exercițiile de respirație, mă conectez în fiecare zi la puterea magică în care suntem scufundați și de care de multe ori nu o conștientizăm pentru că suntem mult prea prinși în vria de zi cu zi. Atunci când ritmul încetinește, înveți să te asculți, auzi în tine ecoul Divinității. Iar Ea apare în gândurile mele, sunt ca un fel de pop-up-uri spontane care mă ghidează.

Mă consider un om foarte norocos pentru că am rupt o bună vreme legătura cu Divinitatea, adică nu mi-am mai permis să o simt, și apoi într-o terapie cu delfini, în apă, a apărut într-o formă atât de clară, atât de pură, de frumoasă. Am simțit că nu e nevoie să fac ceva special, apropos de ritualuri, ci doar să mă aud pe mine, să îmi iau momente pentru mine și atunci îi pot simți vibrațiile.

Psychologies: Cum îţi închei ziua de lucru? Ce faci la finalul unei zile pentru a te relaxa?

S. N.: Făcând mișcare cu Tudor, băiețelul meu sau uitându-mă la o comedie, sau citind ceva, oricum, ceva care mă binedispune, care mă unge la suflețel.