Now Reading
Alina Selezeanu și povestea din spatele surplusului de kilograme

Alina Selezeanu și povestea din spatele surplusului de kilograme

Revista Psychologies
Alina Selezeanu, povestea din spatele surplusului de kilograme

Sunt coach de nutriție și comportament alimentar și ajut femeile să-și recapete suplețea și starea de bine prin schimbări sustenabile, fără a apela la diete restrictive.

Psychologies: Cum îți începi ziua? Ai vreun ritual dedicat în acest sens?

Alina Selezeanu: Sunt matinală, mă trezesc în jur de 5-5,30 și încep ziua cu o rugăciune. Apoi, savurez o caffe latte și îmi imaginez cum va arăta ziua mea. Dedic acestui moment în jur de 60 de minute. E un moment intens, de conectare cu mine, cu gândurile mele, cu intențiile mele. Este un ritual pe care îl practic de obicei afară, în curte, pe balansoar, dacă vremea e prietenoasă. Iar dacă e frig, găsesc un colțișor cald din casă, de unde pot privi pe fereastră. Îmi place natura în toate fazele ei de transformare. Ador acest moment al zilei.

Psychologies: Ajută-ne să te cunoaștem mai bine. Ce presupune munca ta dintr-o zi de lucru?

 A.S. O zi de lucru, e o zi plină! Intensă! Frumoasă! Interesantă! Provocatoare! Dedic o parte consistentă a zilei activităților profesionale. De cele mai multe ori o zi de lucru înseamnă întâlniri fizice sau online cu clientele mele – care necesită munca de dinaintea, din timpul și de după întâlnire; îmi place și am nevoie să-mi cunosc clientele, să știu care e stilul lor de viață, cât de ocupate sunt, cine le susține, ce mănâncă în mod obișnuit, care e starea lor fizică, de sănătate, care sunt emoțiile lor, cum le gestionează, etc. Am nevoie să cunosc femeia cu care lucrez în profunzime pentru că numai așa pot pregăti un plan de lucru eficient și cu rezultate durabile. Apoi, sunt zile în care particip la workshopuri pe diverse teme de nutriție interesante, care necesită organizare, studiu și pregătire.

Psychologies: Cum reușești să te ancorezi în prezent și să nu te lași cuprinsă de problemele întâlnite în cadrul sesiunilor de lucru?

A.S. Aici e mai greu pentru că mă implic cu toată inima, fiind și foarte empatică, dar, pentru mine asta nu e neapărat o problemă. Mă ajută să înțeleg mai bine persoana din fața mea, să-i simt emoțiile, trăirile, să identific problema din spatele surplusului de kilograme. Surplusul de kilograme poate însemna o suferință, o traumă, o emoție reprimată. Peste care se aștern obiceiuri și comportamente alimentare învățate, însușite, copiate – și care, cu timpul, intră pe pilot automat. Am nevoie să înțeleg, ce a dus la aceste comportamente? Cum s-au format ele? Am nevoie să văd povestea din spatele surplusului de kg pentru că știu că numai așa o pot ajuta să facă schimbări profunde, sustenabile.

Psychologies: Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum în practica ta?

A.S. Mentalitatea! Mentalitatea de dietă! Convingerea că nu se poate slăbi fără suferință, restricție, frustrare, înfometare. Ceea ce e complet fals! Slăbirea sustenabilă se face cu bucurie, plăcere, cu grijă, iubire de sine și un pic de răbdare. Este nevoie de puțin timp și implicare pentru ca lucrurile să se așeze la locul lor, pentru a schimba tiparele de comportament alimentar și a integra obiceiurile sănătoase. Și da, orice schimbare vine și cu momente mai dificile, cu mici “escapade” din zona de confort, dar nu cu suferință, sub nicio formă. Dar mă bucur să întâlnesc femei care au experimentat și au înțeles că dietele nu funcționează și sunt dispuse să încerce o perspectivă mai profundă asupra relației cu mâncarea și cu propriul lor corp.

Psychologies: Am vorbit despre cele mai mari provocări, povestește-ne puțin și despre cele mai frumoase momente pe care le-ai avut în această meserie.

A.S. Cel mai tare mă bucur să văd clientele atingându-și obiectivele de suplețe și de sănătate dar și mai mult mă bucură să văd că și le mențin. Țin legătura cu multe “foste” cliente, am rămas prietene, și când văd că după 1-2-3 ani își mențin rezultatele, asta e cea mai mare bucurie și împlinire a mea. Să văd că într-adevăr și-au armonizat relația cu mâncarea și cu propriul lor corp.

Psychologies: Cum arată pentru tine dezvoltarea în viața personală și în carieră?

A.S. Universul nutriției lasă ușa liberă către a explora în permanență. Am făcut deja o mulțime de cursuri, practic formarea mea este completă pe ceea ce practic, dar simt că e mereu altceva de explorat, de citit, de cunoscut, de asumat, de aprofundat.

Psychologies: Ce recomandări ai pentru cititorii noștri în materie de dezvoltare (filme, literatură, cursuri, etc.)?

A.S. Încurajez pe fiecare să-și descopere hobby-urile și pasiunile proprii. Să citească, să exploreze, să se conecteze cu ceea ce îi aduce bucurie și satisfacție. O carte de nutriție pe care o recomand cititorilor este „Just Eat It” de Laura Thomas pentru că oferă o perspectivă revoluționară asupra relației noastre cu mâncarea și corpul, promovând un concept sănătos și echilibrat al nutriției.

Îmi place mult Gabor Mate, am parcurs majoritatea cărților sale disponibile pe piața românească. Mă atrage și mă pasionează perspectiva sa asupra adicțiilor, mai ales că știu cum comportamentul alimentar poate deveni și este pentru mulți un tip de comportament adictiv. Îmi doresc să înțeleg mecanismele profunde din spatele acestor adicții pentru a-mi ajuta clienții în mod mai eficient și pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie în călătoria lor către o relație sănătoasă cu mâncarea și corpul lor.

În materie de filme și documentare, recomand documentarul „Traiește până la 100 de ani: Secretul Zonelor Albastre”. Acest documentar oferă lecții valoroase despre longevitate, din 5 comunități care au obiceiuri și comportamente alimentare similare, bazate pe consumul de produse naturale și neprocesate, socializare, mișcare și activități recreative. Aceste principii simple ne readuc la esența unei vieți sănătoase și echilibrate, în contrast cu complexitatea excesivă pe care o aduce mediul online, în special în ceea ce privește informațiile despre nutriție. Uneori, lucrurile esențiale sunt mult mai simple decât par a fi.

Psychologies: Unde îți găsești inspirația pentru fiecare nouă zi din viața ta?

A.S. Găsesc inspirația în fiecare interacțiune cu clientele mele. Din fiecare poveste, din fiecare experiență, cu fiecare clientă, învăț atât de multe! Este o relație win-win. Experiența cu grupurile de suplețe și feminitate pe care le coordonez e fabuloasă! Sunt femei care se susțin reciproc, cărora nu le e frică să-și arate și latura mai vulnerabilă, femei cu probleme similare și același obiectiv! Nu vă pot descrie ce atmosferă se creează pe aceste grupuri, câtă empatie, emoție, motivație, determinare se află acolo. Câte învățăm unele de la altele. E fantastic! Apoi, desigur, familia mea, prietenii mei, sunt sursa de energie și inspirație în fiecare zi.

Psychologies: Care sunt tehnicile folosite de tine pentru a depăși situațiile mai puțin bune din viața ta?

A.S. Caut soluții! Oricât ar fi de greu, știu că a-mi plânge de milă nu e o soluție. M-ar bloca o astfel de atitudine. Dar știu, e nevoie să ai resursele interioare pentru a căuta/găsi soluții. Și resursele le-am găsit în mulți ani de lucru cu mine, în terapie, în momentele mele de introspecție, meditație și reflecție, în cărți și articole de psihologie și dezvoltare personală.

Psychologies: Ce te preocupă în timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

A.S. Ador să dansez! Să călătoresc și să mă plimb pe străduțe colorate, înguste, animate. Îmi plac orașele medievale și explorez, la picior, fiecare cm de străduță. Îmi plac oamenii. Uneori stau pe bancă și privesc fiecare persoană care îmi trece prin față, mă întreb care e viața ei, cum sunt  emoțiile ei, trăirile ei.

Psychologies: Care este relația ta cu spiritualitatea? Ai anumite practici în acest sens?

A.S.  Cred în Dumnezeu, cu toată ființa mea! Atât!

Psychologies: Cum îți închei ziua de lucru?

A.S. Încerc să-mi recâștig energia și să mă relaxez. Îmi fac o mică introspecție și un inventar al zilei respective. Citesc. Pierd timpul pe net, văd un film, stau cu ai mei, povestim. Mă reîncarc energetic.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top