Denisa Alexandra Holl: O zi din viața unui terapeut
Știu că terapia funcționează bine atunci când în aceeași ședință clientul reușește să plângă și să râdă în același timp sau când ne permitem să glumim.
Psychologies: Cum îți începi ziua? Ai vreun ritual dedicat în acest sens?
Denisa Alexandra Holl: Sunt genul de persoană matinală și activă, mă trezesc în fiecare dimineață la 6, cel târziu 7. Majoritatea dimineților mele încep cu mișcare, ies la plimbare cu câinele meu, Sunny. Acela este momentul meu de liniște, când îmi adun gândurile, când mă ancorez în prezent. Multă vreme am încercat să rezolv probleme sau să dau telefoane în plimbarea de dimineață, însă în ultima vreme folosesc acel timp doar pentru a observa natura, a mă conecta la corpul meu, a fi curioasă să descopăr frumusețea zilei respective.
În unele dimineți ajung și la sală sau lucrez în grădină.
Psychologies: Ajută-ne să te cunoaștem mai bine. Ce presupune munca ta dintr-o zi de lucru?
Denisa Alexandra Holl: Ziua mea de lucru începe pe la ora 9-10 și presupune sesiuni online de psihoterapie.
Am norocul să lucrez din confortul casei mele. În susținerea proceselor psihologice și emoționale, pentru mine e un lucru important să am cabinetul aranjat într-un mediu plăcut și corespunzător.
Ziua mea de muncă începe cu o rugăciune sau o meditație de conectare la Sursă, Dumnezeu, Univers sau cum vrea fiecare să îl numească. În acele momente cer claritate mentală, acces la adevăr și curățarea de orice energii de vibrație joasă, atât pentru mine cât și pentru fiecare client cu care lucrez.
Sunt genul de terapeut care alege să ia pauze între sesiuni, pauze în care scriu notițe și analizez cazurile.
De asemenea, de câte ori prind ocazia scriu. Îmi place din ce în ce mai mult să scriu articole și să creez conținut psihoeducațional.
Bineînțeles, mă hidratez și am grijă să mă răsfăț cu un ceai sau o cafea și am grijă mereu să îmi aerisesc spațiul și să îl curăț cu tămâie, bețișoare sau lemn de palo santo.
Psychologies: Cum reușești să te ancorezi în prezent și să nu te lași cuprinsă de problemele întâlnite în cadrul sesiunilor de lucru?
Denisa Alexandra Holl: Există două lucruri care mă ajută forte mult în acest proces:
- comunitatea de psihoterapeuți din care fac parte, în care pot să aduc orice nelămuriri sau provocări aș avea și în care primesc sprijin
- practicile mele spirituale, respectiv meditația, rugăciunea și yoga, care mă ajută să mă energizez, să mă conectez la Dumnezeu și să la Sinele meu Superior.
Pe lângă aceste două aspecte profesionale, aș putea să adaug și aspectele personale, pentru că vreau nu vreau, ca terapeut, viața personală și profesională se pot întrepătrunde la un moment dat.
Pe mine mă ajută enorm grija de sine și relațiile apropriate, în special cu soțul meu și cu sora mea. Știu că oricât de grea ar fi o zi, la finalul zilei primesc tot sprijinul de care am nevoie și sunt înțeleasă și acceptată cu trăirile mele.
Timpul meu liber este timp de calitate, pe care îl petrec fie singură, fie cu familia, iar faptul că am aceste conexiuni minunate, fie cu mine, cu Divinitatea sau cu cei dragi mă ajută aproape instant să mă decuplez de la orice probleme aș avea.
Psychologies: Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum în practica ta?
Denisa Alexandra Holl: Provocarea pe care am resimțit-o ca cea mai mare de până acum este atunci când simt că nu pot să ajut clientul din fața mea, când simt că procesul terapeutic nu merge nicăieri și că nu aduce schimbare clientului.
Atunci, conform codului deontologic, este de datoria mea să informez clientul despre incapacitatea de a-l ajuta și să opresc procesul terapeutic.
Uneori oamenii vin la terapie, însă ei nu știu ce își doresc să obțină sau nu sunt pregătiți să își asume un proces terapeutic, să se implice cu adevărat. Alteori, pur și simplu nu există compatibilitate sau conexiune. Astfel de ședințe pentru mine sunt greu de dus, deoarece mă obosesc și mă epuizează.
Se pare că provocările mele nu sunt legate de gravitatea problemelor în viața unei persoane, ci mai degrabă de pasivitatea și lipsa implicării cu care cineva intră în procesul terapeutic.
Psychologies: Am vorbit despre cele mai mari provocări, povestește-ne puțin și despre cele mai frumoase momente pe care le-ai avut în această meserie.
Denisa Alexandra Holl: Pentru mine este o mare onoare faptul că clienții împărtășesc momente intime din viața lor, cum ar fi prima zi de școală, primul mers pe bicicletă sau cum era odaia bunicilor de la țară și care era gustul copilăriei lor. Cu toate că în terapie lucrăm cu probleme, am învățat că este necesar să ne îndreptăm atenția în acest proces și pe aspectele pozitive din viața unei persoane. Adeseori, în ele se află resursele interioare prețioase.
În plus, prefer să cunosc persoana din fața mea așa cum este ea și nu vreau să mă raportez la ea doar din punctul de vedere al problemelor ei.
Aș mai menționa și umorul! Știu că terapia funcționează bine atunci când în aceeași ședință clientul reușește să plângă și să râdă în același timp sau când ne permitem să glumim.
Psychologies: Cum arată pentru tine dezvoltarea în viața personală și în carieră?
Denisa Alexandra Holl: Mult timp am crezut că dezvoltarea ține de cât de multe cunoștințe asimilezi, cât de multe diplome ai sau cât de multă experiență capeți într-un domeniu.
Acum, atât în practica mea cât și în viața personală, consider că evoluția mea, a carierei mele, a relațiilor cu clienții ține de felul în care reușesc să mă conectez la cei cu care interacționez, la emoții, la energia care ne înconjoară.
Evoluția mea ca om sau a carierei mele ține de felul în care reușesc să văd aspectele invizibile ale realității, să mă accept pe mine și pe ceilalți oameni așa cum sunt, să fac tot ceea ce fac din iubire.
Pentru mine, atingerea punctului maxim de evoluție are legătură mai degrabă cu iluminarea, cu aducerea de aspecte divine în viața de zi cu zi.
Psychologies: Ce recomandări ai pentru cititorii noștri în materie de dezvoltare (filme, literatură, cursuri etc.)?
Denisa Alexandra Holl: Ceea ce recomand ca practică pentru fiecare dintre voi este doar să stați câteva minute pe zi cu voi înșivă, în propria voastră energie.
Bineînțeles, plaja de cărți, cursuri sau filme – oricare ar fi tema de interes pentru fiecare – este foarte mare, însă orice informație preluăm, aceasta trece tot prin propriul filtru și propria percepție. Poate ar fi mai bine să petrecem timp de calitate cu noi înșine, fără distracții din exterior, fără să mai adăugăm ceva de făcut pe interminabilul „to do list”.
Unul dintre psihologii mei preferați, a cărui lectură este mereu o plăcere pentru mine este Eric Fromm.
Psychologies: Unde îți găsești inspirația pentru fiecare nouă zi din viața ta?
Denisa Alexandra Holl: În natură și în mine însumi. Mă gândesc adeseori în metafore ale naturii și le folosesc ca pe afirmații pozitive care mă motivează zilnic să îmi urmez visele. De exemplu, așa cum soarele răsare și strălucește oferind energie în fiecare zi, așa și eu am să fiu prezentă și am să dau tot ce este mai bun din mine, în toate activitățile mele.
Psychologies: Care sunt tehnicile folosite de tine pentru a depăși situațiile mai puțin bune din viața ta?
Denisa Alexandra Holl: Sunt o persoană care mă pot agita destul de ușor, așadar am avut nevoie să învăț tehnici care să mă calmeze, să mă ajute să iau lucrurile mai ușor. Probabil meditația și rugăciunea m-au ajutat cel mai mult până acum în depășirea situațiilor dificile. Meditând, am reușit mereu să am claritate mentală pentru a lua deciziile cele mai bune sau pentru a face față tranzițiilor majore din viața mea.
Înainte să descopăr puterea meditației obișnuiam doar să mă țin foarte ocupată, activă și implicată în tot felul de acțiuni și comunități. Doar cu timpul am învățat să cer suportul oamenilor din jur și să-mi fac o prioritate din grija de sine.
Psychologies: Ce te preocupă în timpul liber? Care sunt pasiunile tale?
Denisa Alexandra Holl: În timpul liber îmi place să citesc, să gătesc și să fac sport – merg la sală și pe munte. În ultima vreme, m-am ales cu o nouă pasiune, grădinăritul! Acum avem o grădină frumoasă în care ador să petrec timp cu soțul și cu câinele meu.
Psychologies: Care este relația ta cu spiritualitatea? Ai anumite practici în acest sens?
Denisa Alexandra Holl: Relația mea cu spiritualitatea a crescut și s-a transformat de-a lungul timpului. Dintotdeauna am crezut în Dumnezeu, într-o forță creatoare a Universului, însă în religie nu am găsit răspunsuri lămuritoare la întrebările mele existențiale. Cu timpul, am descoperit informații valoroase în cărțile și practicile spirituale, care m-au ajutat să mă înțeleg mai în profunzime, să îmi fac o idee mai clară despre ce este sufletul și m-au ajutat să înțeleg polaritățile bine-rău specifice modului în care merg lucrurile aici, pe Terra.
Pentru mine, relația cu spiritualitatea nu a presupus învățarea altor dogme, ci simțirea unei conexiuni aparte, la o sursă de energie infinită și plină de iubire, la abundență și putere de manifestare.
Consider că este practica este cea mai importantă pentru mine, așadar încerc să intru constant în stări meditative. Practic diferite tehnici de meditație, de la mindfulness în care golim efectiv mintea de gânduri până la tehnici de imaginație, în care vizualizăm, manifestăm, curățăm energii sau schimbăm tipare. Am ajuns la revelații importante prin tehnici regresive hipnotice, în care ne folosim de imaginile care ne apar în minte pentru a oferi semnificație experiențelor emoționale.
Psychologies: Cum îți închei ziua de lucru?
Denisa Alexandra Holl: Nu am vreo rutină în acest sens. La încheierea programului de lucru sunt doar fericită că urmează să îl văd pe soțul meu și să servim cina împreună. Cina împreună acasă este un lucru la care ținem să facă mereu parte din rutina noastră din timpul săptămânii.