O zi din viața unui terapeut cu Ioana Scrofan

Bucuria de a contribui la starea de bine a oamenilor e greu de descris, dar e parte integrantă din viața unui terapeut. Ioana Scrofan este femeie, mamă, soție și terapeută și ne învață că lucrurile simple sunt cele care ne încarcă cu puterea de a merge mai departe. O zi din viața unui terapeut vă propune încă o lectură de neuitat.

Psychologies: Cum îți începi ziua? Ai vreun obicei sau ritual specific?

Ioana Scrofan: Nu pot spune că am un ritual anume, după ce mă trezesc dimineața și deschid ochii îmi place să mai stau câteva minute, până mă ridic în picioare. Cert este faptul că plec ultima de acasă, soțul meu ducând-o pe fiica noastră la școală. Mie îmi revine satisfacția de a petrece un pic de timp cu mine și de a-mi pune în ordine ideile pentru ziua care abia începe.

Am vrea să te cunoaștem mai bine, din punct de vedere profesional. Ce presupune munca de terapeut, cum arată o zi de lucru?

I. S.: În urmă cu câțiva ani am primit o astfel de întrebare, atunci la vremea aceea credeam că este foarte frumos să stai de vorbă cu clienții în cabinet, să le asculți poveștile de viață, însă cam atât știam la acea vreme despre această profesie. Acum, consider că tot acest proces nu poate fi realizat dacă eu, ca terapeut, nu am parcurs un proces de cunoaștere de sine, de dezvoltare personală, un proces în care învăț să mă cunosc și să descopăr de fapt cine sunt.

Și eu sunt om ca toți oamenii și e important de știut că și eu am problemele mele pe care trebuie să le rezolv, și eu am o familie ca oricare alt om, am dorințe, speranțe și îmi doresc să mă bucur de viață.

În momentul de față, eu activez ca psiholog în cadrul unei companii, iar după amiezele sunt rezervate cabinetului și întâlnirilor de unu-la-unu cu clienții mei.

Munca de terapeut presupune mai mulți pași. Pentru început, dacă fac referire la o planificare nouă, de regulă, încerc să identific obiectivul clientului pentru a vedea despre ce este vorba pentru a planifica ședința. Având în vedere că lucrez atât în ședințe individuale, cât și cu familii, cupluri, copii, adolescenți, este important să îmi dau seama cu cine și pentru cine stabilesc ședinta. De exemplu, în cazul copiilor, adolescenților, prima ședință se realizează cu părinții, pentru a dezbate pe larg despre ce este vorba și a clarifica câteva aspecte.

Ședințele de terapie le țin online sau la cabinet, după fiecare ședință îmi las un interval de timp până la următorul client pentru a-mi clarifica informațiile legate de ședința precedentă.

Psihoterapia este un domeniu provocator și separat de întâlnirile de unu-la-unu, un aspect important îl reprezintă învățarea continuă, pot spune că psihoterapia este o specializare în care procesul de învățare nu se încheie nicioadată. Și mă refer aici la formările pe acest domeniu, documentarea care implică cursuri, cărți, materiale, studii.

Cum reușești să fii mereu prezentă, ancorată în momentul de acum, și cum reușești să nu te lași copleșită de problemele întâlnite în ședințele de terapie?

I. S.: O întrebare pe care adesea o primesc de la prieteni și cunoștințe, „Dar nu te încarci cu problemele oamenilor?” În cadrul școlilor de formare pe care le-am parcurs, am învățat despre acest aspect, am învățat cum să nu mă identific cu problemele clientului. Dacă intervine o rezistență, analizez să văd despre ce este vorba și la ce mai am eu de lucrat la mine. Tot în cadrul școlilor de formare, parcurgem sute de ore de dezvoltare personală pentru a ne cunoaște, înțelege și aprecia propriul sine. Și desigur pentru a conștientiza anumite aspecte ale vieții noastre.

Cu toții avem o poveste de viață, dar în cabinet încerc să ofer acel cadru de siguranță fizic și emoțional de care are nevoie clientul, cadru în care el se simte în siguranță să poată vorbi despre problemele lui. Sunt prezentă pentru ceea ce îmi spune clientul, pentru ceea ce simte, îl respect, validez și înțeleg.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai avut până acum, în practica de terapeut?

I. S.: Este o întrebare destul de grea, pentru că în cabinet fiecare client vine cu o poveste de viață. Pentru mine, una dintre provocările care a călătorit cu mine o vreme a fost momentul în care clientul îți spune că nu a vorbit cu nimeni despre durerea lui și ești prima persoană cu care vorbește despre asta.

Provocările există în toate ariile, de la psihoterapia individuală, de cuplu, de familie, însă pentru mine cel mai provocator este lucrul cu adolescenții și cu părinții acestora. Pentru că în terapia adolescentului e necesar de lucrat și cu membrii familiei. Din păcate, încă există tendința din partea unor părinți de a-și aduce copiii la terapie pentru „a fi reparați”, alții, în schimb, recunosc că își aduc copiii pentru că se simt depășiți de situație și nu mai știu cum să comunice cu ei.

Adolescența este o perioadă provocatoare atât pentru părinți, cât și pentru adolescenți. Terapeutul lucrează la relație, o relație care ori nu a existat niciodată, ori a existat, dar s-a deteriorat pe parcurs, și de asemenea ajută membrii familiei să găsească împreună sprijin și strategii de intervenție pentru a fi în echilibru.

Povestește-ne puțin și despre cele mai frumoase realizări, despre momentele bune pe care le prilejuiește această meserie.

I. S.: Sunt foarte multe momente frumoase în această profesie. Cu fiecare client cu care lucrez există astfel de momente frumoase, ele apar uneori mai repede alteori mai târziu, în funcție de ritmul fiecăruia.

Și aici aș putea porni de la mesajele pe care le primesc, de mulțumire pentru ajutorul dat, de conștientizare a faptului că intrarea în terapie a fost cea mai bună decizie la acel moment.

Sau conștientizările pe care le au părinții pe parcursul procesului, cât sunt de recunoscători pentru ce au învățat, iar implicarea se vede în relația cu adolescentul. Mă încântă de-a dreptul acele momente în care părinții realizează cât este de important să lucreze la relația cu copiii lor.

Mă bucură implicarea clienților în procesul terapeutic și cât de mult își doresc unele persoane schimbarea. Practic, de aici pornește totul.

Iar pe lângă decizia de a intra în terapie, conștientizare, schimbare, clientul învață despre cine este el cu adevărat.

Tu contribui la dezvoltarea personală și profesională a altora. Cum arată pentru tine dezvoltarea în viața personală și în carieră?

I. S.: E important de știut că dezvoltarea personală, dincolo de a citi cărți, de a participa la diverse cursuri în acest sens, de a viziona podcast-uri, înseamnă să acționezi, să pui în practică ceea ce ai învățat, pentru a reuși să schimbi ceea ce îți dorești. E important să acumulezi cunoștințe, dar e important să știi ce faci cu aceste cunoștințe.

În ceea ce privește orele de dezvoltare personală pe care le-am parcurs în cadrul programelor de formare, pot spune că au avut un impact major și asupra dezvoltării mele ca om, dar și a relaționării cu cei din jurul meu. Am reușit să mă descopăr, să mă cunosc, să-mi descopăr abilitățile și aspectele la care mai e nevoie să lucrez, am învățat să le îmbunătățesc și lucrez cu toate acestea în fiecare zi.

Am învățat să ascult mai mult și să nu presupun. Toate acestea mă ajută atât personal cât și profesional.

Ce recomandări ai pentru cititorii noștri în materie de dezvoltare (cărți, filme, cursuri, etc.)?

I. S.: Cu toate că îmi place să fac recomandări personalizate, voi recomanda câteva cărți: Darurile imperfecțiunii & Curajul de a fi vulnerabil, Brené Brown; Mai bun decât părinții tăi, Janet Voititz; Spațiul dintre noi, Harville Hendrix & Helen LaKelly Hunt; John Gottman, Irvin Yalome, etc.

Recomandări ar fi multe, însă fiecare persoană este unică, tocmai din acest considerent încurajez persoanele care își doresc o cunoaștere mai profundă să caute un specialist care să le poate ghida și ajuta.

Unde și cum îți găsești inspirația pentru fiecare zi din viața ta?

I. S.: Cred că inspirația este în noi, în tot ce ne înconjoară și cel mai important lucru, pentru a ne putea găsi inspirația, este felul în care noi trăim și funcționăm în această lume, mă refer aici la cât de mult ne dam voie să fim prezenți în propria noastră viață.

Așadar există situații când îmi găsesc inspirația în discuția cu cineva, există situații când am insight în relația de cuplu. Există situații când citesc o carte și ceva din pasaj face click în mintea mea. Sau ascult o melodie și ceva din acea melodie rezonează cu ceva din mine.

Nu pot spune că în fiecare zi am inspirație. Sunt o fire curioasă, mă documentez mult, inspirația aș putea spune că vine și din această zonă. Dar nu întotdeauna, uneori rezonez cu o idee sau aud o discuție la televizor și atunci apare insight-ul. Dar în momentul în care nu am inspirație, încerc să nu forțez.

Ce tehnici și metode folosești pentru a depăși situațiile mai dificile din viață?

I. S.: Când mă confrunt cu situații mai delicate, încerc să practic tehnica respirației, reflectez la ce simt în corp și unde simt. Încerc să identific gândurile care îmi trec prin minte în acel moment și cât sunt ele de adevărate. După care încerc să evaluez situația, să o definesc și să o înțeleg.

În acest fel îmi dau seama dacă există doar o problemă sau sunt mai multe și atunci le analizez pe rând. Apoi încerc să identific cât mai multe soluții posibile, după care aleg cea mai bună soluție și o implementez.

Cum îți place să petreci timpul liber? Ce pasiuni ai?

I. S.: Îmi place foarte mult să petrec timp împreună cu familia și cu prietenii. În ceea ce privește timpul cu familia, atât eu cât și soțul meu încercăm să ne corelăm cu programul fiicei noastre adolescente. Este perioada în care își dorește să petreacă mai mult timp cu gașca, iar noi încercăm să mai identificăm momentele când putem petrece timp împreună, că vizionăm un film împreună, că mergem în oraș la un restaurant, la cumpărături, ascultăm muzică, ne jucăm de-a ce își dorește ea.

Și ne mai bucurăm încă de momentele în care o strângem în brațe. Nu ratez nici un astfel de moment, mai ales atunci când situația o cere.

Îmi place să petrec timp liber împreună cu soțul meu și beneficiem la maxim de el, acum că fiica noastră a crescut. Ne place să mergem la un film împreună, să ne plimbăm, să mergem la un restaurant, să ascultăm muzică, să râdem împreună.

Îmi place să citesc, am descoperit asta mai târziu, nu a fost o pasiune de-a mea dintotdeauna. Citesc cărți din zona profesională, beletristică, dezvoltare personală. De regulă, în weekend-uri, mă întâlnesc cu prietenii, mă încarcă foarte mult întâlnirile cu ei.

Ce relație ai cu spiritualitatea, cum o privești și cum te raportezi la ea? Ai vreo practică în acest sens?

I. S.: Îmi place să spun că am o relație aparte cu Divinitatea, am fost crescută în acest spirit creștin. Practic rugăciunea și recunoștința ori de câte ori simt nevoia. În plus, cred că perseverența, curiozitatea, puterea de a face alegeri și dorința de a reuși m-au adus în acest moment, în care sunt acum.

Ai întâlnit până acum situații pe care le poți descrie ca miraculoase?

I. S.: Cred că un miracol se poate întâmpla în viața noastră, a tuturor, în momentul în care permitem lucrurilor să se întâmple, în momentul în care învățăm să acceptăm că anumite aspecte ale vieții noastre nu se pot schimba. Și în cabinet se întâmplă astfel de miracole.

În momentul în care învățăm că a deține controlul sau a ne dori cu tot dinadinsul să avem dreptate nu merge decât cu consum de energie și epuizare.

Cum îți închei ziua de lucru?

I. S.: Depinde cum a decurs ziua. La finalul zilei, încerc să-mi notez și să-mi clarific anumite aspecte ale ședințelor din timpul zilei, iar dacă am avut o zi mai aglomerată, îmi iau timp pentru a face o plimbare și pentru a-mi limpezi gândurile. Apoi îmi reintru în viața de familie și încerc să folosesc timpul liber pentru mine și cei dragi.

Ce faci la sfârșitul zilei pentru a te relaxa?

I. S.: Nu pot spune că de fiecare dată se întâmplă la fel, însă în fiecare zi încerc să-mi aloc timp pentru mine și pentru activitățile care îmi fac plăcere. Îmi place să mă răsfăț cu o baie caldă, să citesc o carte bună, să ascult o muzică bună.

În fiecare zi încerc să-mi aloc cel puțin 20 min de mișcare, iar dacă mă simt foarte obosită, mă las pradă unui somn bun, fără a regreta că nu am terminat toate activitățile.

Îmi place tare mult să petrec timp cu familia, să vorbim despre cum a decurs ziua noastră, să petrecem timp de calitate împreună.