Rina Gri: „Nu vei merge niciodată singură”

Într-o lume în care arta și terapia se intersectează pentru a dezvălui colţuri adânci ale subconștientului uman, filmul Secretul insulei Pin Up reînvie o poveste de autodescoperire și vindecare.

Acest film îmbină imagini vizuale puternice cu teme de regăsire interioară, inspirându-ne să reflectăm asupra propriilor traume, dorinţe și fantezii.

Cu o atmosferă de mister și un decor care răspunde unui univers simbolic, filmul devine o metaforă a procesului terapeutic, unde fiecare element al poveștii devine o piesă a puzzle-ului ce duce la descoperirea sinelui.

Interpreta rolului principal, actriţa Rina Gri ne-a împărtășit cu vulnerabilitate despre modul în care a abordat rolul și despre semnificaţiile acestuia în viaţa ei.

Psychologies: Ce te-a atras la rolul din Secretul Insulei Pin-Up și cum ai reușit să te conectezi cu profunzimea psihologică a personajului?

Rina Gri: De-a lungul timpului, am fost mereu aproape de oameni care s-au confruntat cu diverse traume. Experienţele lor m-au marcat profund; le-am simţit durerea și am încercat să le fiu alături în acele momente dificile. Unele povești au fost sfâșietoare, și deși nu am avut întotdeauna puterea de a rezolva situaţiile, am făcut tot ce am putut să ajut.
Când Secretul Insulei Pin-Up a apărut în viaţa mea, am simţit că este menit să se întâmple așa. Cred cu tărie că atragem proiectele și rolurile care rezonează cel mai bine cu ceea ce preţuim sau trăim. Acest rol a fost ca o extensie a propriului meu drum, iar conexiunea cu personajul a fost imediată și profundă. Mi-a permis să explorez nu doar emoţiile personajului, ci și propriile mele trăiri, ceea ce a fost atât provocator, cât și incredibil de valoros.

Psychologies: Filmul abordează teme precum trauma și vindecarea. Cum te-ai pregătit emoţional pentru a portretiza aceste experienţe complexe? A rezonat acest lucru cu provocări personale din viaţa ta?

Rina Gri: Da, tema centrală a acestui film este sănătatea mintală, iar călătoria Alesiei este una de vindecare – un proces marcat de pierdere și regăsire. Povestea ei este foarte personală pentru mine, pentru că oglindește, într-un fel, propria mea poveste. Alesia suferă de o singurătate profundă, după ce și-a pierdut părinţii, bunicii și sora. Din păcate, aceasta este și realitatea mea. Mi-am pierdut tatăl când aveam 13 ani, apoi pe bunicii mei. Așadar, cea mai mare frică a Alesiei – pierderea celor dragi – este ceva ce am înţeles foarte bine.
În timpul post-producţiei filmului, am trecut prin cea mai mare pierdere a vieţii mele. Sora mea mai mică, Lisa, a fost implicată într-un accident de mașină și a murit. În acea perioadă, înregistram voice-over-urile Alesiei, rostind replici despre durerea pierderii celor dragi. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată – să continui să lucrez, să-mi canalizez durerea și să aduc povestea Alesiei la viaţă, trăindu-mi propria dramă.
Această experienţă m-a învăţat cât de puternic poate fi storytelling-ul, nu doar ca o modalitate de a procesa durerea, ci și ca un mijloc de a conecta oamenii care se simtsinguri în suferinţa lor.

Psychologies: A dezvăluit interpretarea acestui personaj ceva despre identitatea ta sau a scos la lumină aspecte pe care nu le ai explorat înainte?

Rina Gri: Un lucru pe care îl am în comun cu Alesia, și pe care îl preţuiesc enorm, este determinarea de a merge mai departe, indiferent de obstacole. Povestea ei a devenit o sursă de inspiraţie pentru mine, amintindu-mi să am încredere în mine, să cred în drumul meu și să continui. Am simţit că Alesia mă povăţuia în timp ce eu îi dădeam viaţă – o lecţie puternică despre rezilienţă și încredere în sine.

Psychologies: Crezi că storytelling-ul, în special în cinema, poate funcţiona ca o formă de terapie – atât pentru actori, cât și pentru public? Cum a contribuit acest proiect la dezvoltarea personală sau la vindecare?

Rina Gri: Da, absolut. Și cred că noi, ca artiști, avem o putere extraordinară – „vocea” noastră – care poate ajunge la oameni în moduri profunde. Trebuie să folosim această voce cu un scop bine definit, nu doar pentru a distra, ci pentru a inspira, a vindeca și a transmite o stare de bine. Prin acest proiect, am simţit cât de profund poate atinge vieţi storytelling-ul, inclusiv pe a mea, reamintindu-mi de ce am ales acest drum.

Psychologies: Filmul este simbolic din punct de vedere vizual, dar și foarte emoţional. A existat o scenă sau un moment care ţi-a lăsat o amprentă psihologică profundă?

Rina Gri: Există o scenă în care Alesia trebuie să-și ia rămas-bun de la două fetiţe care reprezintă, metaforic, pe ea din copilărie și pe sora ei. Trebuie să le lase să plece, se întoarcă în trecut, să reprezinte o imagine dintr-o fotografie și să nu mai fie o suferinţă în prezent pentru Alesia.
Filmarea acelui moment m-a marcat profund – am simţit că mă conectam cu o tristeţe pe care nu o înţelegeam pe deplin în acel moment. Mai târziu, în post-producţie, după ce mi-am pierdut propria soră, scena a căpătat o semnificaţie și mai adâncă. Este ceva ce încă procesez, încă învăţ să las fetiţele să plece. Chiar și acum, în timpul premierelor, îmi este greu să rămân în sala de cinema și să privesc din nou filmul. Scena aceea poartă o greutate imensă pentru mine.

Citește continuarea articolului în ediția dublă decembrie 2024 – ianuarie 2025 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!