Să ne facem griji și să ne punem întrebări este normal
DepreHUB s-a lansat la sfârșit de 2019. La doar patru luni de la lansare, pandemia debuta oficial în lume și toată structura lui a trebuit schimbată. Dacă primul obiectiv al depreHUB-ului fusese prevenția în corporații, pandemia a făcut necesară creșterea activităților în domeniului social.
În prezent ne confruntăm cu probleme acute, care necesită intervenții rapide și care ne-au determinat să extindem procesele și direcțiile din depreHUB. Abordarea holistică de intervenție nu este altceva decât o sintagmă rece dacă nu găsim soluții imediate. În zilele noastre, munca în corporații ne face să ne simțim utili și ne aduce beneficii materiale, dar ne expune și la riscuri de sănătate, afectându-ne la nivel individual și familial. În paralel cu tratarea adulților este nevoie și de acțiuni dedicate pentru tineri și copii, educația emoțională fiind la fel de importantă ca cea formală. Este imperios necesar să conștientizăm că bazele emoționale greșite în rândul tinerilor de azi vor afecta mâine resursa umană atât de importantă pe piața forței de muncă. Nu vorbim doar de politici de sănătate mintală, vorbim de efecte concrete asupra afacerilor, într-un context dificil, nemaiîntâlnit până acum. Am tot vorbit despre potențialul de boală și de dezechilibru, acum însă este necesar să înțelegem urgența de a beneficia simultan de prevenție, intervenție, suport și dezvoltare.
Revenind însă la ceea ce este deja istorie, imediat după declanșarea lockdownului în 2020 noi în depreHUB am crescut rapid numărul specialiștilor și am optimizat procedurile pentru serviciile on-line. În seara când s-a anunțat lockdown, ne-am adunat trei colegi, am folosit toate resursele de până atunci și am dat drumul la primul helpline anti-anxietate covid. Au fost luni de foc! Apeluri foarte multe, cazuri care nu mai erau din competența noastră, însă ne-am străduit să rezolvăm toate cazurile. Am strâns bani și am repatriat români, ne-am parteneriat cu alte ONG-uri care asigurau hrană persoanelor în dificultate, am manageriat cazuri care aveau nevoie de informații de la autorități din țară. Am căutat parteneri locali care au preluat bătrânii aflați brusc în situația de a rămâne fără ajutor. Fiind pandemie, îngrijitorii la domiciliu nu mai veneau. Îmi aduc aminte de un bătrân care era paralizat și singur în casă, undeva în provincie. Nu aveam cu cine să colaborăm în teritoriu și am luat legătura cu preotul din comună.
Citește continuarea articolului în ediția de noiembrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.
