Now Reading
Succesul financiar și moștenirea transgeneraţională

Succesul financiar și moștenirea transgeneraţională

anca-maftei-2022
succesul-financiar-și-moștenirea-transgeneraţională

Oricât am vrea să ne rupem de trecut, suntem legați în mod indestructibil de acesta, purtăm în noi moștenirea strămoșilor noștri și repunem în scenă povestea lor. Chiar dacă nu mai ținem legătura cu familia, chiar dacă nici măcar nu știm cine au fost părinții, bunicii sau ce povești au avut ei, primim această moștenire transgenerațională, care se va manifesta în toate domeniile vieții noastre, inclusiv în cel financiar.

Preluăm, de mici copii, de la părinți felul lor de a gândi despre ceva anume, felul lor de a simți, de a se raporta la acel domeniu. Dar ce facem atunci când mama se raporta într-un fel la bani, de exemplu era foarte atentă la cheltuieli și își dorea să facă economii, iar tata se raporta în cu totul alt mod, pe principiul plăcerii de moment, indiferent de preț? Deja avem două modele pe care le putem prelua. Pe care îl urmăm? La rândul lor, părinții noștri au avut părinți, deci încă patru modalități de raportare la bani. Poveștile „financiare” ale familiei se transmit din generație în generație. Care este povestea strămoșilor tăi și care a fost relația lor cu banii?

Dacă străbunicii sau bunicii au avut vieți grele, au muncit mult, însă chiar și așa au suferit lipsuri financiare, faptul că banii se câștigă cu eforturi foarte mari se va întipări în genele urmașilor. La nivel energetic, suntem legați de toți strămoșii noștri, chiar dacă nu i-am cunoscut. Simplul fapt că unul sau mai mulți dintre aceștia nu au avut bani să își procure hrana, de exemplu, și au suferit de foame, se va transmite mai departe ca teamă, va reprezenta o traumă. Banii, în acest caz, au fost foarte importanți, echivalând cu supraviețuirea familiei. Era obligatoriu să fie foarte bine gestionați, reprezentau ceva foarte prețios. Acest lucru se va transmite generațiilor viitoare și va exista, latent, o nevoie foarte mare de siguranță, înainte de orice.

Ideea transmiterii traumelor familiale este un concept relativ nou, dar din ce în ce mai studiat de epigenetică. Poveștile, dar mai ales traumele strămoșilor noștri se vor imprima în codul genetic al familiei, se vor transmite din generație în generație și, din păcate, vor deveni parte din identitatea noastră pentru că, de cele mai multe ori, ne va fi greu să realizăm că nu este povestea noastră.

Gândiți-vă, așadar, la diferențele sau asemănările dintre situația financiară și mentalitatea părinților voștri, credințele lor pe această temă. Poate că aveți moșteniri diferite și vă simțiți împărțiți între unii și alții, iar la nivel inconștient, neștiind pe cine să onorați, preferați să blocați acest flux al banilor.

Pentru a înțelege mai bine, imaginați-vă cazul unui bărbat care, oricât de mulți bani câștiga, nu reușea să îi păstreze: banii i se scurgeau pur și simplu printre degete. Mama provenea dintr-o familie înstărită, însă tatăl era foarte sărac. Până la urmă, cei doi s-au căsătorit, iar tatăl s-a mutat în casa socrilor bogați. La un nivel mai profund, acolo exista multă rușine: mama era rușinată pentru că și-a dezamăgit părinții, tatăl se simțea rușinat pentru că nu fusese capabil să aibă o situație financiară care să îi permită construirea propriei case, unde să locuiască împreună cu soția.

Copilul, devenit adult, era loial ambilor părinți: era loial mamei sale și familiei acesteia, câștigând mulți bani, dorind să demonstreze că face parte din familia lor, o familie înstărită, însă, în același timp, era loial și tatălui sărac, cheltuind rapid toți banii câștigați și rămânând în situația de a nu mai avea nimic – exact ca acesta.

Este un exemplu simplu de loialitate și de conectare cu familia noastră, pentru că, la nivel inconștient, cea mai mare dorință a noastră este să aparținem. Dar, pentru a aparține familiilor noastre, plătim un preț: ne aliniem la conștiința familială. În workshop-urile de constelații sistemice pe care le susțin atât în București, cât și online, văd multe situații de acest fel: loialitatea ascunsă și iubirea față de un anumit părinte se pot manifesta printr-un autosabotaj care blochează drumul spre succes, prosperitate sau fericire.

Evident, nu orice blocaj financiar sau lipsă a succesului profesional poate avea legătură cu moștenirile și loialitățile transgeneraționale. Nu este vorba despre a găsi o scuză în plus sau a plasa responsabilitatea în altă parte. Însă, dacă o persoană depune eforturi, își dă toată silința și acționează în consecință, dar, cu toate acestea, undeva se blochează sau repetă aceleași tipare, recomandarea mea ar fi să ne uităm și la povestea familiei.

Dacă tata sau alți bărbați importanți pentru mine, de exemplu, nu au reușit să depășească un anumit nivel financiar limitat, eu, din aceeași loialitate familială inconștientă, nu îmi voi da voie să am succes și prosperitate. „Vreau să fiu ca tine!”, acesta este mesajul cel mai profund de iubire. Mă voi autosabota, în mod inconștient, de fiecare dată când aș avea șanse de reușită, pentru a nu depăși nivelul lor. În caz contrar, dacă aș avea succes, aș simți că îi trădez. Dorința aceasta secretă de a fi ca ei și nevoia de a aparține pot fi atât de puternice, încât să blocheze orice încercare de a fi diferit.

Evident, la nivel conștient voi declara și voi face tot posibilul pentru bunăstarea financiară… care nu va veni! Poate voi avea anumite comportamente sau emoții pe care nu le voi înțelege și nu voi ști de unde provin, de ce sunt atât de furios, deprimat sau speriat. Însă, privind în spate, la trecutul familiei, pot identifica anumite legături și loialități, pentru că nimic nu este întâmplător și noi toți suntem interconectați.

Teoria sistemică, punctul de pornire pe care eu mi-am construit metoda de transformare profundă ReGeneration, consideră că orice sistem va tinde să se echilibreze atunci când ceva sau cineva este exclus. Cercul se va închide, iar ceea ce a fost exclus o să reapară, mai devreme sau mai târziu. În categoria „excludere” intră și critica și judecata. Cu atât mai mult în cazul în care ne judecăm părinții, vor exista șanse mari să trăim fix ceea ce am condamnat în cazul lor: dacă i-am disprețuit pentru că au avut o viață modestă și nu au reușit să aibă succes financiar, există mari șanse să nu avem nici noi succes financiar, deși ni-l dorim. Este aceeași loialitate ascunsă față de părinții noștri, pentru că, de fapt, ne dorim să fim ca ei, să le demonstrăm că suntem alături de ei în problemele lor, că nu sunt singuri. Deși pare contraintuitiv, undeva adânc, acolo este multă iubire.

Loialitatea inconștientă față de părinții sau strămoșii noștri ne poate complica viața, paralizându-ne mai degrabă decât a ne inspira. Pentru a putea transforma aceste blocaje în trambuline care să ne propulseze spre succes, primul pas constă în a descoperi asemănările cu părinții sau cu persoana din familie care a avut experiențe și sentimente similare.

După descoperirea asemănărilor, următorul pas este să identificăm loialitățile și legăturile existente în spatele acestor asemănări. Acestea au la bază o iubire veche și ascunsă odată cu trecerea timpului, este iubirea copilului care are nevoie de mama și de tata pentru a supraviețui. Este important să readucem la suprafață această iubire ascunsă, să o aducem în lumină și să o conștientizăm, astfel încât ea să ne ofere putere, în loc de blocaj. Aș rezuma acest pas într-un mod simplu: iubește persoana respectivă!

Acest lucru ne conduce la pasul următor: onorarea părinților/ persoanelor cărora le eram fideli, însă în mod conștient, prin oferirea respectului și recunoștinței noastre, privindu-i prin ochii adultului care înțelege situațiile prin care au trecut și motivele pentru care au procedat în felul în care au procedat. Fără a-i mai judeca sau critica și acceptându-i așa cum au fost. Are mai puțin legătură cu a face ceva anume, ci mai degrabă cu o nouă perspectivă și atitudine. Relația cu părinții poate fi îmbunătățită la orice vârstă, lucru ce va conduce la un flux de energie și împuternicire dinspre părinți spre copii, în loc de blocaje.

Este important, în viziunea mea, să identificăm aceste loialități, să le aducem la suprafață și să începem să ne onorăm strămoșii într-un mod care să nu mai stea în calea succesului nostru din toate punctele de vedere, inclusiv financiar! Să aparținem, fiind, în același timp, independenți!

În încheiere, consider important să conștientizăm și să integrăm un adevăr simplu: atât părinții, cât și oricare din strămoșii noștri, și-ar fi dorit pentru noi fericire, succes și abundență. Așa că cel mai frumos mod de a-i onora este să ne dăm voie să trăim viața în fericire, succes și abundență.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top