Terapia CRANIOSACRALĂ
Civilizații cu tradiții ancestrale vorbesc de capacitatea de autovindecare a corpului, pe care o avem încorporată prin design. În același spirit, dar cu baze științifice, doctorul John Upledger vorbea despre medicul din noi („Inner Physician”), poziționând terapeutul drept facilitator al acestei inteligențe native. O astfel de formă de vindecare si prevenție o reprezintă terapia CranioSacrală.
În zilele noastre şi în condițiile poluării omniprezente – de la aerul pe care îl respirăm, mâncarea pe care o consumăm, până la știrile cu care suntem bombardați sau credințele societății –, lumea a devenit tot mai conștientă de importanța sănătății fizice, mentale și emoționale. Așa cum facem sport sau ne bucurăm de un hobby, este necesar şi benefic să ne îngrijim şi de emoțiile și subconștientul nostru.
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei noiembrie-decembrie 2020 al Revistei PSYCHOLOGIES.