Now Reading
Terapia cu cel mai frumos nume: terapia florală Bach

Terapia cu cel mai frumos nume: terapia florală Bach

gabriela-moldovan
terapia-cu-cel-mai-frumos-nume-terapia-florală-bach

Din fericire, nu a fost nevoie să merg de foarte multe ori la medic, însă pot spune că, per total, incluzând și membrii familiei, am fost mult mai des decât mi-aș fi dorit. Am avut experiențe diverse, cu personal mai mult sau mai puțin răbdător, cu tratamente care au dat rezultate mai devreme sau mai târziu, consultații gratuite, dar și mai piperate, atât în sectorul de stat, cât și la clinici private.

Personal, prefer tipul de consultații pe care să nu le percep ca fiind mecanice, în sensul că întotdeauna m-am simțit mai aproape de medicul sau terapeutul care pune accentul pe cauză. Sau care pune multe întrebări pentru a vedea situația în ansamblul ei; pentru a putea face corelații, pentru a cunoaște mai bine pacientul și a reuși să ofere un tratament cu adevărat vindecător.

Datorită cunoștințelor de psihologie pe care le am, lucrând cu mulți adulți, dar și cu copii, nu am putut să nu remarc legătura atât de evidentă în unele cazuri dintre starea emoțională și starea de sănătate a individului. Acest lucru apare în numeroase tratate de specialitate, iar în urmă cu aproximativ 100 de ani, doctorul Edward Bach a pus bazele unei terapii de excepție care îi poartă numele, Terapia florală Bach. Renumitul specialist a mers pe ideea – deloc singulară, aceasta fiind împărtășită de multe personalități cu nume sonore în diverse domenii – că trupul se îmbolnăvește atunci când armonia dintre suflet și minte lipsește. Starea mentală a individului este cea mai importantă, ea fiind aducătoare de echilibru sau dezechilibru – caz în care este nevoie de intervenție pentru vindecare.

Terapia florală Bach restabilește acest echilibru, vindecă, te face bine. Unde am întâlnit-o? La Clinica Eliade, unde a venit la pachet cu un personal profesionist, empatic, discret, totul într-o ambianță care m-a făcut să mă simt respectată, valorizată și în siguranță. Clinica Eliade rămâne pentru mine locul în care mă simt confortabil, un loc de suflet în care de fiecare dată revin cu drag și încredere.

De ce prefer această terapie și care sunt beneficiile terapiei florale Bach?

  • Produsele folosite sunt în totalitate naturale, făcându-le astfel eficiente și netoxice, prietenoase și blânde cu organismul,
  • Nu au efecte adverse și se administrează ușor,
  • Ajută în refacerea stării emoționale, în regăsirea echilibrului,
  • Se pot administra cu orice alte forme de tratament,
  • Asigură obținerea, dar și menținerea pe o perioadă lungă de timp, a unei stări de bine la nivel emoțional și, prin urmare, la nivel fizic.

Sunt folosite 38 de remedii preparate din flori pe care le ador. Cadrul unei ședințe terapeutice este unul prietenos și liniștit. Specialistul rămâne alături de tine în procesul de vindecare, proces care are ca scop identificarea, conștientizarea și mai apoi înlăturarea emoțiilor negative acumulate. Cu toții avem astfel de emoții, ele nu trebuie ascunse sub preș pentru că se acumulează și, în timp, o să crească în intensitate și o să ne provoace răni sau o să iasă la suprafață asemenea unui vulcan. Vindecarea începe întotdeauna din noi, iar acceptarea noastră cu bune și mai puțin bune, cu tot spectrul de emoții, este o etapă extrem de valoroasă. Dezechilibrele emoționale pot cauza boala fizică prin slăbirea sistemului imunitar, afectând mecanismele de apărare ale organismului. Ședința de terapie se încheie prin recomandarea remediului potrivit și explicarea modului de administrare.

Această terapie nu are contraindicații și este eficientă, fiind folosită în peste 45 de țări. Remediile terapiei florale Bach se adresează următoarelor situații: anxietate, stări de panică, diverse fobii, lipsa încrederii în propria persoană/ stima de sine scăzută, dificultate de adaptare la situații noi/ rigiditate distructivă, neatenție, deznădejde, insomnii, gânduri distructive, obsesive, de invidie, vinovăție, regret, etc.

Când suntem în echilibru, evoluăm, creștem. Tot atunci putem să (ne) oferim persoanelor dragi nouă într-o manieră sănătoasă, armonioasă, pozitivă. Dacă noi nu suntem bine, atunci cei din jurul nostru suferă, sunt afectați. De aceea este esențial să avem grijă de propria noastră persoană, să ne tratăm cu respect, să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să ne acceptăm. Doar așa suntem pe drumul spre vindecare. Iar vindecarea noastră vine ca un cadou de neprețuit pentru oamenii de lângă noi, abia atunci reușind să ne facem iubirea resimțită la cote maxime.

Această terapie mi-e fost recomandată de o bună prietenă și îi sunt recunoscătoare. Iar eu o recomand mai departe, deoarece, cu cât mai mulți oameni vindecați în jurul meu, cu atât o să îmi fie și mie mai bine. Îmi place să spun că avem capacitatea de a crește Binele împreună, iar binele naște Frumos, așa cum această terapie cu nume frumos, naște stare de bine.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top