Now Reading
Viitorul este deja aici

Viitorul este deja aici

costin-damasaru
viitorul-este-deja-aici

„Sunt foarte multe povești de succes despre recuperarea copiilor, povești care m-au impresionat profund. De la copii care nu puteau articula cuvinte și care au început să vorbească sau care erau extrem de agresivi cu ei înșiși ori cu cei din jurul lor și au devenit calmi, la copii care nu erau deloc prezenți și s-au transformat în micuți care înțeleg ceea ce li se spune, care răspund și au inițiativă”.

Acestea sunt cuvintele lui Costin Dămășaru, specialist în neuroștiință, fondatorul Neuro Performance Enhancement Center din București. În acest loc, cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, se fac progrese notabile în ceea ce privește îmbunătățirea capacităților neuronale ale copiilor cu Autism, ADHD, Sindrom Down, sau ale adulților care se luptă cu depresia, anxietatea, diferite dependențe, tulburări de atenție sau boli neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer etc.).

Progresele sunt dobândite cu ajutorul antrenamentului neuronal BM-BCI (Brain Mapping- Brain Computer Interface), ce are ca scop eliminarea disfuncțiilor neuronale și optimizarea rețelelor existente prin îmbunătățirea modului în care acestea comunică între ele, antrenamentul neuronal fiind un proces de învățare accelerată, eminamente non-invaziv.

Evoluția impresionantă copiilor cu TSA

Autismul este o tulburare de neurodezvoltare care afectează aproximativ unul din 45 de copii. Aceste tulburări se caracterizează prin disfuncții în ceea ce privește interacțiunea socială, comunicarea, sau prin elemente de autostimulare ce pot căpăta forme multiple.

În urma antrenamentului neuronal de tip BM-BCI, realizat în România la Neuro Performance Enhancement Center, s-au constatat progrese considerabile la copiii cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA). Peste 500 de asemenea SuperEroi au beneficiat de eficiența acestor antrenamente, cu rezultate vizibile și cuantificabile.

Unul dintre acești SuperEroi este Gabriel, un băiat de 9 ani, diagnosticat cu TSA de când avea aproximativ 3 ani. Gabriel a înregistrat, pentru prima dată, progrese considerabile în ameliorarea simptomelor aferente afecțiunii, după șase ani în care a urmat o serie de terapii clasice, însă fără rezultate notabile.

„De când am început antrenamentul la București cu domnul Costin Dămășaru, progresele sunt foarte mari. Gabi a început să facă diverse lucruri, ajută la treabă, dacă vede dezordine, adună obiectele, ceva ce nu făcea înainte. Este mult mai iubitor și mai atent, vine la mine și îmi cere iubire. După cea de-a treia ședință am fost pe terenul de fotbal, unde a dovedit inițiativă, a luat mingea și alergat cu ea la picior dintr-o parte în alta la a terenului! Nu ne-a venit să credem!”, povestește mama lui Gabriel.

Integrarea adolescenților cu Sindrom Down în societate

Copii și adolescenți cu Sindrom Down au trecut pragul centrului din București și, în urma ședințelor de antrenament, au semnalat evoluții considerabile. Timeea, o adolescentă în vârstă de 16 ani, a depășit anumite blocaje, despre care alți specialiști au mărturisit că ar fi imposibil de învins și a avut rezultate superioare la examenele din cadrul Evaluării Naționale. Conform declarațiilor mamei sale, antrenamentul BM-BCI a ajutat-o pe Timeea să fie mult mai comunicativă, să-și extindă vocabularul și să devină interesată de activități specifice vârstei sale. Astfel, tânăra adolescentă a putut absolvi școala generală, în prezent fiind în clasa a IX-a în cadrul unui liceu din Pitești.

Importanța mediului familial

Specialistul subliniază cât de important este ca mediul în care trăiesc copiii, care urmează antrenamentele la Neuro Performance Enhancement Center și nu numai, să fie unul echilibrat care să susțină și să sedimenteze performanțele atinse în momentul antrenamentului. „Un mediu disfuncțional poate îngreuna procesul de optimizare. Este important ca cei mici să se afle într-un mediu armonios, să-și simtă familia aproape, nicidecum să asiste la manifestări violente verbale sau fizice sau să fie ținta frustrărilor lor acumulate de-a lungul zilei. De multe ori am venit în ajutorul familiilor care ne-au trecut pragul, cu protocoale de antrenament personalizate sau cu soluții ce pot fi implementate la domiciliu, astfel încât să putem asigura atât optimizarea părinților, cât și progresul celor mici. Așa cum spun cu fiecare ocazie: Secretul evoluției celor mici stă în părinți!, iar noi facem tot posibilul ca acest proces să fie unul de succes!”, declară Costin Dămășaru.

Ce evoluție au copiii care urmează antrenamentul neuronal

„În medie, după un număr de 10 ședințe de antrenament neuronal se observă o îmbunătățire considerabilă la nivel comportamental: copiii devin mai prezenți, înțeleg mult mai bine ceea ce li se spune, dorm mult mai profund, devin mai liniștiți iar autostimulările se reduc semnificativ. Își diversifică foarte mult vocabularul și încep să compună fraze tot mai lungi și care fac sens. În plus, aceștia devin mult mai independenți, capătă inițiativă și încredere în propriile forțe și se bucură de o creștere gradului de socializare”, spune specialistul.

Diferența față de alte terapiile convenționale

„Antrenamentul neuronal de tip BM-BCI (Brain Mapping- Brain Computer Interface) este extrem de eficient în optimizarea la nivel structural a rețelelor neuronale printr-un mecanism eminamente non-invaziv, fiind un proces accelerat de învățare. 10 ședințe de antrenament au capacitatea de a produce schimbări care ar fi imposibil de replicat prin metode terapeutice standard”, spune Costin Dămășaru.

Investiție în inovație

„La Neuro Performance Enhancement Center investim constant în cercetare și inovare.  Dezvoltăm în permanență noi și noi metode de a optimiza prin metode non-invazive rețelele neuronale. Tulburările din Spectrul Autist, ADHD, depresia, anxietatea, tinnitusul sau vertijul sunt disfuncții care în viitorul apropiat vor putea fi eliminate utilizând neuroștiința aplicată!”, încheie Costin Dămășaru.

Tehnica BM-BCI, implementată de Costin Dămășaru în România, este considerată soluția viitorului pentru augmentarea performanțelor neuronale, aplicată atât managerilor, antreprenorilor și sportivilor, persoanelor care suferă de anxietate, depresie, insomnie, dependențe, cât și copiilor cu ADHD sau Tulburări din Spectrul Autist.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top