30 de povești de prietenie autentice și inedite ale unor cupluri româno-germane

Zilele acestea, în capitală, la 2/3 Galeria are loc expoziția Wir2-Noi2 – Portrete româno-germane care celebrează 30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa. În acest sens, Goethe-Institut a reunit, într-un proiect expozițional, 30 de povești de prietenie autentice și inedite ale unor cupluri româno-germane, iar naratorii sunt duo-uri care formează o pereche. Printre cei expuși se numără și persoane influente cum ar fi primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, și viceprimarul său Ruben Lațcău – a căror experiență este relatată în imagini și texte în cadrul expoziției, primarul orașului Görlitz, Octavian Ursu, și primul ministru al landului german Saxonia, Michael Kretschmer, a căror prietenie este unică și remarcabilă sau regizoarea și scenarista româncă, Adina Pintilie, premiată cu Ursul de Aur la ediția din 2018,

„Ne preocupă în special legătura dintre cultură și societatea civilă. Una dintre particularitățile expoziției WIR2-Noi2 este că, pe de o parte, este de natură documentară, spunând povești reale, iar pe de altă parte, aceste povești au fost surprinse în mod artistic și estetic de Adi Tudose și Patricia Moroșan. Expoziția noastră arată cât de multe asemănări și punți există între cele două culturi: române și germane. Personal, fără a vrea să par prea egalitarist, cred că scenele de artă tânără din Germania și România sunt relativ similare.” Dr. Joachim Umlauf

În luna iunie ați deschis expoziția NOI 2 | WIR 2 – Duo-uri germano-române în portret – un proiect care celebrează 30 de ani de prietenie între România și Germania prin portretizarea unor cupluri autentice cu poveștile lor complexe de prietenie. Cum ți-a venit această idee? Care a fost punctul de plecare de la care ați dezvoltat această idee?

Dr. Joachim Umlauf – Director Goethe-Institut: Punctul de plecare al proiectului a fost, bineînțeles, cea de-a 30-a aniversare a Tratatului de prietenie germano-român, încheiat în 1992, care a deschis un nou drum pentru relațiile germano-române după desființarea Cortinei de Fier. Cu ocazia acestui tratat, ne-am gândit la o modalitate optimă de a sărbători aniversarea. În proiectul nostru, am dorit să arătăm legătura între societatea germană și cea românească, care este influențată atât istoric – de exemplu, de minoritățile germane – dar și, mai ales în ultimele decenii, de migrația puternică între cele două țări: Românii au fost cel mai mare grup care a imigrat în Germania în 2019. Și am vrut să arătăm unde și cum au apărut legături germano-române. După cum am aflat, ele există peste tot și într-un număr uimitor.

Am citit că proiectul a fost documentat de o echipă de 7 experți pe o perioadă de 6 luni. Cât de dificil a fost să realizați conceptul expoziției?

Dr. J. U.: Exact. Am lucrat cu 5 jurnaliști din Germania și România și cu doi fotografi extraordinari, Patricia Moroșan și Adi Tudose. Adi și Patricia sunt amândoi din România, dar Patricia locuiește și lucrează în Germania de mulți ani și a făcut fotografiile acolo. Deci, într-un fel, colaboratorii proiectului au fost și ei duo-uri germano-române. În plus, bineînțeles, există și angajații de la Goethe-Institut care au depus multă muncă în acest proiect. Să nu uităm de curatorul Ovidiu Hrin, responsabil de design de proiect și de expoziție, fără de care Noi2 I Wir2 nu ar fi luat naștere în acest fel, și de Claudia Retegan, fondatoarea 2/3 Galeria. Apropo, amândoi vorbesc și germană! Cu siguranță, cu atât de mulți oameni nu este ușor să coordonezi o colaborare. Dar, în principiu, totul a funcționat bine și s-a dovedit că proiectele de colaborare interculturală sunt posibile și uimitor de productive. Și, mai presus de toate, rezultatele sunt destul de bune, cred eu.

Poveștile tuturor cuplurilor, fie că sunt artiști, politicieni, oameni căsătoriți, oameni de știință sau reprezentanți LGBTIQ+, sunt adevărate. Cum ai găsit aceste cupluri și ce te-a inspirat în poveștile lor?

Dr. J. U.: Am dorit să oferim o imagine cât mai largă și mai reprezentativă a relațiilor româno-germane, în măsura în care acest lucru este posibil. Și de aceea ne-am așezat cu colegii noștri, am făcut un brainstorming și ne-am gândit: Cine își are locul într-o astfel de expoziție? Apoi am început să întrebăm oamenii, să le scriem. Unele dintre duo-uri ne-au fost sugerate. Unii au fost imediat entuziaști, alții nu au vrut să fie fotografiați. După cum se poate observa în expoziție, imaginile și poveștile sunt adesea foarte intime, nu toată lumea poate sau vrea să împărtășească astfel de lucruri private cu publicul. În orice caz, așa s-a ajuns treptat la această selecție, care sperăm că oferă o imagine cât mai amplă a relațiilor româno-germane. Dar, desigur, pot exista anumite lacune aici sau acolo; nu sunt incluși copii, de exemplu, deși există cu siguranță astfel de prietenii. Totuși, acest lucru este dificil, nu în ultimul rând din motive juridice. Am reușit însă să documentăm un duo de adolescenți.

Ei bine, ce m-a inspirat? În calitate de director al unui institut cultural german din frumosul București, mai ales că există aceste forme multiple de colaborare și relaționare germano-română. Și nu doar în lumea artei și a culturii, care este adesea un fel de bulă, ci și în societatea civilă, în cele mai diverse domenii. Cred că este grozav și cred că ar trebui să ne inspirăm cu toții din asta.

Unele dintre povești provin de la personalități cunoscute, cum ar fi primarul Timișoarei sau regizoarea Adina Pintilie. A fost dificil să îi convingem să își spună povestea în cadrul expoziției We2, organizată de Goethe-Institut?

Dr. J. U.: Am fost foarte norocoși că îi cunoșteam deja atât pe Dominic Fritz, primarul Timișoarei, cât și pe artista Adina Pintilie. Acest lucru a însemnat că am avut contact personal cu amândoi chiar înainte de începerea proiectului, motiv pentru care au avut încredere în noi. Prin urmare, din fericire, nu a fost nevoie de o muncă de convingere extraordinară.

Ce v-a plăcut cel mai mult la acest proiect, mai ales că instituția pe care o conduceți organizează multe evenimente artistice? Ce este special la el?

Dr. J. U.: Desigur, organizăm multe evenimente culturale și artistice. Dar ceea ce este frumos este că fiecare dintre ele are propriul farmec, este ceva foarte special. Acest proiect – ca toate proiectele noastre! – este foarte aproape de inima mea. În acest caz, pentru că reflectă prietenia și legătura germano-română, care este, de asemenea, de mare importanță pentru Institutul nostru. Una dintre particularitățile acestei expoziții, de exemplu, este că, pe de o parte, este de natură documentară, spunând povești reale, iar pe de altă parte, aceste povești au fost surprinse în mod artistic și estetic de Adi Tudose și Patricia Moroșan. Ambii fotografi au un stil personal, un punct de vedere propriu. Cu toate acestea, în opinia mea, imaginile lor se armonizează foarte bine între ele.

Care sunt diferențele culturale dintre români și germani? Sau… există aspecte comune între cele două culturi?

Dr. J. U.: Expoziția noastră arată cât de multe asemănări și punți există între cele două culturi. Personal, fără a vrea să par prea egalitarist, cred că scenele de artă tânără din Germania și România sunt relativ similare. În sensul temelor, al nevoilor. Una dintre principalele diferențe, însă, este că promovarea tinerilor artiști în România este mai puțin susținută decât în Germania, unde artiștii, fotografii, scriitorii și lucrătorii culturali sunt sprijiniți prin diverse programe de burse, rezidențe și altele asemenea. Și, în parte, aceasta este sarcina noastră ca institut de legătură între Germania și România: să punem artiștii din ambele țări în contact și în dialog.

Cum vedeți piața culturală (locală) din România? Ar trebui să fie îmbunătățită, diversificată?

Dr. J. U.: Piața culturală românească este extrem de interesantă și impresionant de diversă. Ceea ce ar trebui îmbunătățit, după cum s-a menționat deja, este finanțarea. Artiștii ar trebui să primească mult mai mult sprijin și finanțare. Cu toate acestea, nu este o problemă exclusiv românească, lucrătorii culturali din întreaga lume trebuie să depășească multe obstacole și trăiesc adesea în condiții financiare precare, pur și simplu pentru că importanța artei și a culturii nu este suficient de recunoscută în multe țări. Iar în ceea ce privește diversificarea, aceasta este, de asemenea, o problemă universală. În multe cazuri, minorităților li se acordă încă prea puțină atenție, lucru pe care și noi, în calitate de Goethe-Institut, dorim să îl schimbăm.

Ce putem vedea în viitorul apropiat la Goethe-Institut? Ce proiecte pregătiți?

Dr. J. U.: Suntem foarte activi de câțiva ani și ne preocupă în special legătura dintre cultură și societatea civilă. Avem foarte multe proiecte în acest domeniu. De altfel, nu veți fi surprinși să aflați că avem proiecte și cu țări precum Republica Moldova, dar și cu Ucraina și țările vecine, ceea ce a devenit și mai relevant din cauza războiului actual: proiecte cu jurnaliști, proiecte de dramaturgie, proiecte de încurajare pentru minorități. În plus, suntem, desigur, foarte activi în domeniul expozițiilor, lucrăm foarte mult, ca să vă dau un exemplu, cu scena galeriilor și muzeelor din București.

Patricia, cum ți s-a părut provocarea de a fotografia persoane din diverse pături sociale: fie că vorbim despre artiști, politicieni sau oameni normali care nu sunt cunoscuți publicului?

Patricia Morosan – artist fotograf expoziție WIR 2-Noi2: Provocarea nu a fost să fotografiez persoane din diverse pături sociale, ci să fotografiez cupluri care aparțin unor identități diferite, dar care împreuna formează o identitate comună. Asta este în esență tema proiectului și provocarea ei. În grupul central al proiectului am vorbit și despre reprezentare, cine este reprezentat, de ce și în ce mod. Deși sunt doar 30 de cupluri si cu siguranța selecția nu reprezintă în totalitate fiecare aspect al relațiilor existente și al modului în care transferul cultural are loc între aceste duo-uri, mă bucur că în proiect sunt câteva duo-uri ale căror voce consider că trebuie auzită mai des și la un volum mai mare. Mă refer la duo-urile David Paraschiv și Seyram Deh și lupta lor cu antițigănismul și discriminarea, Florin Buhuceanu și Laura Hoppenheit care lupta pentru drepturile LGBTQ, Jasmina Al-Qaisi și Ralf Wendt care observă păsări și reflecta limitele comunicării și își pun foarte multe întrebări.

Din punct de vedere strict fotografic la începutul proiectului m-am gândit că o sa fie foarte complicat să fotografiez doua persoane în același timp, să fiu atentă la postura corpului, expresia feței, lumină, compoziție cu două subiecte în același timp. După aceste proiect am devenit fan sa fotografiez două persoane. Există aceste între-momente în care cuplurile uită de mine pentru o fracțiune de secundă și se direcționează unul către celălalt. În această fracțiune de secundă relația lor e autentică.

Cum ai reușit să te pliezi pe conceptul expoziției? Știu că ați fost doi fotografi care au documentat pentru Wir2: tu și Adi Tudose. Cum ați reușit să ajungeți la un “numitor comun”?

P. M.: Eu locuiesc în Germania de foarte mult timp, iar pentru mine conceptul proiectului este realitatea mea de zi cu zi. La începutul proiectului am vorbit cu Adi Tudose și am stabilit lucruri formale, de abordare fotografică. Am stabilit să fotografiem amândoi alb-negru și să ne concentrăm pe portrete sau imagini specifice, din care sa reiasă relația dintre cupluri.

Revenind la cuplurile pe care le-ai fotografiat pentru Wir2 ai vreo poveste preferată? Daca da, vorbește-ne un pic despre ea și despre experiența ta de a lucra cu protagoniștii.

P. M.: M-a impresionat întalnirea cu Florin Buhuceanu și Laura Hoppenheit. Am mers în Stuttgart ca sa îi întâlnesc: Florin venise de la București, Laura locuiește în Stuttgart. Atât Laura, cu experiența ei de viață și generozitatea activității politice pe care o practică, cât și Florin, care luptă pentru drepturile comunității LGBTQ din România, sunt niște surse de inspirație atât prin activitățile lor, dar și dincolo de ele. Unul dintre motivele pentru care am devenit fotografă, este că această muncă permite întâlniri și împărtășiri. În general, dacă persoanele îmi acordă timp, încerc să stabilesc o formă de încredere și empatie, apoi începe un proces creativ de căutare a unei situații care sa reprezinte conținutul unui aspect al relației cuplului, dar care sa fie și tradusă într-o forma artistică.

Dincolo de aspectele de reprezentare, cele de lumină și cele tehnice, perspectiva e un element important al compoziției: mă mișc foarte mult în spațiu când fotografiez și caut să aliniez toate aceste elemente într-o formă finală.

Cum ai reușit să îți convingi subiecții să se lase fotografiați și să fie parte din povestea Wir2? Nu toată lumea se simte comod sub lupa unui fotograf. Care a fost tendința lor de a se comporta în fata camerei?

P. M.: Cred că în contextul proiectului lui Goethe-Institut e mai simplu decât în proiectele mele personale; doar prin simplul fapt că Goethe este o instituție culturală credibilă. O mare parte dintre cuplurile selectate au consimțit ușor la participarea în proiect și Goethe chiar a avut și un open call în care foarte multe persoane și-au exprimat dorința de a participa în proiect.

Situațiile sunt foarte diferite de la duo la duo; însă munca de convingere a fost în general negocierea timpului pe care oamenii mi-l acordă. Cu mulți dintre ei am petrecut cel puțin o jumătate de zi. În acest proiect am lăsat cuplurile să propună locații care au legătură cu relația lor. De aici, începe o colaborare între persoanele fotografiate și mine, apoi o negociere a corporalității și reprezentării corpului în spațiu. În general, oamenii sunt tensionați când sunt fotografiați, așa că de multe ori fac niște exerciții cu ei pentru a-i detensiona. Însă un anumit tip de tensiune provoacă concentrare și intensitate, așa că apoi încerc să îi tensionez din nou, și să le surprind emoțiile.

Ce face fotografia să fie specială printre arte?

P. M.: În teoria/ filosofia fotografiei se vorbește despre aparat, despre posibilitățile și limitările specifice aparatului în reprezentarea realității, despre transferul emoțional al aparatului, și chiar despre relația fotografiei cu magia. Însă mai multe ca toate, în centrul discursului despre medium este relația fotografiei cu timpul, prin asociere deci și în centrul practicii mele. Practica mea fotografică este acompaniată, deci, de o serie de pauze de respirație, ca niște mici desprinderi de timpul care curge; deci ceea ce este fascinant la fotografie este că descoperim relația complexă pe care o avem cu timpul.

Ce proiecte mai ai în derulare? Unde îți mai putem admira fotografiile?

P. M.: Sunt în decursul dezvoltării unui proiect de foto-carte a lucrării mele „(I) Remember Europe”. Cartea va fi publicată  de editura austriacă Fotohof Edition și va fi lansată la începutul lunii noiembrie la Paris Photo. Proiectul este rezultatul călătoriilor mele fotografice, în care timp de câțiva ani am cercetat centrele geografice al Europei.

Diverse locuri, în șapte țări diferite, pretind a fi în centrul geografic al continentului european – și fiecare dintre aceste locuri marchează acest lucru printr-un monument propriu. Centrele geografice ale Europei sunt localizate în: Germania, Lituania, pe insula Saarema în Estonia, Polonia, Ucraina, Belarus și Slovacia. Documentarea celor șapte centre ale Europei deschide discuția despre conceptul „Europa” și construcția schimbătoare a ideii de graniță. Pe măsură ce granițele Europei s-au schimbat, de-a lungul istoriei, centrul său a fost în mod constant deplasat, putând fi măsurată astfel mișcarea perpetuă a dislocării.

După lansarea cărții la Paris Photo în noiembrie și o expoziție de lansare în Berlin în februarie 2023, voi prezenta proiectul și în București.