Ana Ularu – Admir oamenii deschisi, cu umor si fara preconceptii

Ana Ularu este inventiva, vesela, trasnita. Un om placut in fiecare secunda de interactiune. Si o fata desteapta si creativa, asa cum reiese din interviul urmator.

 

La 17 ani, a fost Lolita, alaturi de Stefan Iordache, partitura regizata de Catalina Buzoianu. A devenit cunoscuta odata cu Italiencele. Vine dintr-o familie de artisti (parintii ei sunt scenografi) si i-au fost un sprijin permanent si neconditionat. Intr-un interviu, Ana spunea: „Mama e primul si cel mai important critic al meu. E la examene, vede prima filmele. E si cel mai temut critic. Nu am sa uit niciodata senzatia de a sti ca e in sala la premiera de la Lolita. Partea haioasa a venit cand, la un spectacol cu Hamlet, mama nu a mai putut intra in sala si atunci a intrat in spatele scenei, langa culise, si a vazut tot spectacolul de langa scara de incendiu. Ne-am amuzat, toata distributia, sa o avem partener din umbra, de fapt, din contre jour. E de-a casei.“

 

Psychologies: Cine esti tu, Ana, in anul de gratie 2014? Cum te-ai defini?

Ana Ularu: Vezi, aici devine bizar: ajungi sa incepi sa te cunosti, sa cercetezi si realizezi ca e mult mai greu sa te definesti decat inainte, in adolescenta, de exemplu. Sunt o persoana foarte curioasa si cu o capacitate uluitoare de empatie si afectiune. Nu ma definesc neaparat prin meserie – e un maraton, iar eu abia am inceput, nici prin relatiile cu ceilalti – imi e greu sa zic „sunt o femeie care…“, pentru ca ma surprind foarte des fiind imatura. Si tot asa. Poate ca e mai bine sa imi acord misterul asta…

 

Ce experiente te-au marcat pozitiv puternic in copilarie?

A. U.: Momentul in care am aflat care urma sa fie alegerea mea in viata la capitolul meserie (aici e o mica pacaleala, eu zic mereu ca e doar o meserie, dar isi intinde radacinile adanc in mentalitate, inclusiv in ritmul biologic) – am mai povestit de o mie de ori asta, asa ca nu ma repet cu toata argumentatia. Eram la o repetitie, la un spectacol la care lucra mama, si am vazut-o pe Maia Morgenstern pe scena spunand un monolog. Si am invatat din familia mea, din cercurile apropiate, ce inseamna sa ai o minte deschisa si umor. Nu au fost neaparat revelatii clare, e mai degraba un arrière-gout placut al faptului ca ai fost crescut bine.

 

Dar negativ?

A. U.: Am o capacitate uluitoare de a trece peste experientele negative personale, fara sa acuz ulterior. Sunt ca un mic tanc. Asa ca am uitat sau reprim cu mare gratie. Sau ascund, lasa ca e frumos si cu putin mister…

 

Crezi in semnificatia viselor? Ti se intampla sa stai sa ti le analizezi?

A. U.: Da, cred. Cred in nevoia subconstientului de a rezolva sau de a defula, asa ca, ce tin minte, analizez. Mereu am zis sa imi notez, am tot felul de imagini fabuloase in vise si poate ca as avea de furat de la mine insami, creativ, pentru starea de veghe. Am citit mult despre asta, am trecut prin perioada Freud in adolescenta, cand eram o mica suprarealista, fara sa imi dau seama. Acum observ doar si pun cap la cap informatiile din cele doua stari doar.

 

Esti o persoana terestra, realista sau mai curand visatoare si… mai cum? Defineste-te in cateva adjective bine alese.

A. U.: Visatoare, idealista, expansiva (exaltata, cum imi zicea mama mai demult, cand eram mica), dar am un simt al realitatii si ma surprind devenind foarte pragmatica uneori. Inca ma descopar, ce e volatil in mine. De fapt, ce e uman. Ma intereseaza foarte mult natura umana cu toate caderile, meschinariile si momentele ei superbe. Tot! Si la mine si la ceilalti.

 

Ce carte te-a influentat cel mai mult? Ce piesa de teatru si ce film?

A. U.: Nu am putut niciodata sa fac liste. Nu am o singura carte, piesa de teatru sau un singur film. La capitolul acesta, sunt cosmarul oricarui interviu. Nu am un actor preferat, ci o sumedenie. Am iubit mult Pendulul lui Foucault si Meteorii. Si pe Vian, dar asta era acum zece ani, acum il ador pe Hitchens, pe insusi Foucault, am lecturi foarte diverse si vad multe, multe filme, dar nu pot sa aleg intre Woody Allen, Mel Brooks, Leos Carax sau Pasolini, stii? Poate ca una dintre piesele mele preferate ramane Zoo Story a lui Albee, e sfasietoare si geniala, dar am mai descoperit mii de texte intre timp. Si spectacole, desi sunt total indragostita de Sound of Silence al lui Alvis Hermanis sau de muuuulte spectacole ale lui Nekrosius.

 

Unde ai vrea sa traiesti, daca ar fi sa pleci din Romania?

A. U.: Nu stiu. Uite, ca dovada ca inca nu plec. Nu am avut virusul fugii deloc! Poate ca mai cochetam cu Berlinul sau idealizez New York-ul, dar atat…

 

Ce hobby-uri ai?

A. U.: Vad multe filme. Ce chestie: hobby-ul meu e bizar de apropiat de meseria mea! Dar asta e, iubesc cinema-ul. Citesc mult. Am seri intregi cand descopar muzica alaturi de iubitul meu, e un adevarat hobby, vanam muzica. Imi place sa cant, dar nu am mai facut-o demult, imi place sa pictez, dar si de asta m-am delasat groaznic. Imi place sa caut si sa cumpar haine, ma pasioneaza moda.

 

Ce te sperie si ce te entuziasmeaza?

A. U.: Ma sperie fluturii de noapte, podurile suspendate, moartea survenita absurd, boala, ratarea, voluptatea rautatii si a distrugerii din oameni. Si ma entuziasmeaza ludicul din oameni, imaginatia lor si a mea, arta care imi place mie (e greu sa zici „de buna calitate“, e subiectiv), dolce far niente-ul pe care ti-l oferi ca pe o recompensa, indragostirea, atunci cand survine la mine si la altii; imi place sa vad oameni indragostiti, inceperea unui nou proiect cu energie egala (adica atunci cand toti participantii sunt la un nivel apropiat in cariera, nu neaparat profesional, si au aceeasi forta si acelasi chef de lupta).

 

Pe cine admiri cu asupra de masura si ce defecte detesti cel mai mult la oameni?

A. U.: Detest parvenitismul. Ma scoate din minti! Oamenii care nu isi merita pozitia, care au luat-o pe scurtaturi nu tocmai elegante – conex, ma enerveaza cand ceilalti nu realizeaza ca imparatul e gol. Admir oamenii deschisi, cu umor si fara preconceptii, pe cei care isi iubesc meseriile si sunt in stare sa iubeasca, persoanele expansive si pasionale. Mi se pare frumos sa vezi viata clocotind in cineva.

 

Cum te vezi peste zece ani?

A. U.: Habar nu am! Ma autoeduc sa nu fac planuri. Sper sa mai castig in intelepciune si sa ma detasez. Sa nu mai fiu atat de patimasa.

 

Dar peste 25?

A. U.: Cu atat mai putin!

 

Ai consultat vreodata un psiholog? Citesti carti de dezvoltare personala?

A. U.: Da, am fost o singura data la un psiholog. Cred cu tarie ca trebuie sa trecem peste presu¬punerea aberanta ca e rusinos. Intreaga fiinta trebuie ingrijita, cu atat mai mult mintea, care, deseori, se razbuna pe trup. Dar carti de dezvoltare personala nu am citit niciodata. Nu cred in retete.

 

Cu cine ai vrea sa semeni?

A. U.: Cu nimeni! Ba chiar m-ar jigni sa seman cu cineva. Si asa e atat de putin timp ca sa descoperi ce si cum esti, de ce sa contrafaci asta sau sa oglindesti pe altcineva?!