Andreea Raicu: Emoţii, prezenţă și echilibru
„Intri în toate cotloanele, în toate fricile de care tu te-ai ferit și le-ai băgat prin colţuri, toate părţile care nu ţi-au plăcut sau cu care nu ai fost de acord, despre care societatea îţi spunea că nu sunt bune și tu le-ai dus undeva, într-un ungher. Dar ele sunt acolo. Ca să poţi ajunge să ai casa aceea frumoasă în care vrei să locuiești – casa sufletului tău – ai nevoie de acest proces de conștientizare și acceptare, care nu este deloc ușor.”
Psychologies: Andreea, aș vrea să explorăm împreună etapele parcurse de tine în dezvoltarea personală, să vorbim despre conceptele de viaţă conștientă și de echilibru cu sine, la care ai construit temeinic și în jurul cărora ai creat o comunitate care continuă să crească.
Andreea Raicu: În momentul în care am făcut switch-ul de la televiziune la zona de dezvoltare personală, cineva cu care mă știam foarte bine mi-a zis „Doamne, ai avut un plan de marketing incredibil! Ai lucrat cu o agenţie?” Zic „nu, nu am lucrat cu nicio agenţie, nu am avut niciun plan de marketing, pur și simplu, asta a fost o comunicare firească a ceea ce sunt eu în momentul acesta”. Și îmi spune „Mi se pare incredibil că ai făcut asta!” Deci nu, nu a fost un plan de marketing, ci a fost o expunere a transformării mele de-a lungul timpului. Venind dintr-o anumită zonă, în care oamenii mă știau într-un anume fel, așa cum probabil și tu mă știai, în care accentul se punea foarte mult pe partea exterioară, pe frumuseţe, pe felul în care te îmbraci, pe ceea ce faci, am simţit să mă duc în extrema cealaltă, în care accentul e pus strict pe partea interioară, pe emoţii, pe esenţa ta, pe felul în care te simţi, pe nevoile și pe dorinţele tale, pe cine ești tu cu adevărat atunci când nu ești înconjurat și identificat de lucrurile și oamenii pe care îi aveai în jurul tău. Este o distanţă foarte mare între cele două extreme.
Citește continuarea articolului în ediția dublă decembrie 2021 – ianuarie 2022 a revistei Psychologies.
Crescută la granița dintre România și Serbia, la confluența dintre două culturi, între două religii și vorbind trei limbi în casă, Delia Apostol-Hanzelik este o persoană deschisă și comunicativă, receptivă la noi provocări, mereu dornică de cunoaștere, cu o apetență deosebită pentru limbi străine și comunicare, literatură, teatru, medicină, psihologie și lucrul cu oamenii. Delia a urmat de-a lungul timpului mai multe direcții de formare de management și relașii publice la Universitatea de Medicină, FSJC și UNATC București. În prezent, este în proces de formare acreditată de psihoterapeut. Delia a călătorit foarte mult și a participat la multe formări și inițieri extracuriculare, din sfera medicinei complementare, naturiste și nu numai. În căutare de răspunsuri, a urmat cursuri de Qi-Gong, Medicină Energetică cu Donna Eden, Metoda Călătoria cu Brandon Bays, terapie florală Bach, cu formator acreditat de școala-mamă din Anglia, tehnici de eliberare emoțională EFT – metoda Matrix Reimprinting, practică tehnici de respirație conștientă după metoda lui Dan Brulé, tehnici de vizualizare și imagerie mentală, tehnici de meditație ghidată, dans energetic, Yoga, etc. Este formator și lector în diverse comunități de femei din România.