Angela Gheorghiu – Ma relaxeaza simplitatea
Frumoasa, distinsa, ametitor de culta. Angela Gheorghiu vine dintr-o sfera cu aer rarefiat, sfera elitei. In preajma ei, admiratia este aproape reflexa. Suntem incantati sa o avem pe coperta lunii decembrie pe cea mai celebra soprana romanca din toate timpurile.
Bio
Angela Gheorghiu este una din cele mai mari cantarete de opera din lume.
S-a nascut pe 7 septembrie 1965 la Adjud, Vrancea. In prezent, este solista la Wiener Staatsoper. A terminat Conservatorul din Bucuresti in 1990.
A fost casatorita cu Andrei Gheorghiu, violonist, si ulterior, cu tenorul italian Roberto Alagna.
Vocea ei este considerata la fel de buna ca ceea a Mariei Callas si a sopranei Renata Tebaldi.
Premii:
„La Medaille Vermeille de la Ville de Paris”, „Officier de l’Ordre des Arts et Lettres“ si “Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres“ din partea Ministerelor Culturii din Franta si Romania. Doctor Honoris Causa din partea Universitatii de Arte din Iasi si Steaua Romaniei, cea mai inalta decoratie oferita de Presedintele Romaniei. In octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit decoratia regala „Nihil Sine Deo“ din partea Majestatii Sale Regelui Mihai I pentru promovarea valorilor romanesti in lume. Premiul Grammy, Dyapason D’or, Choc du Monde de la Musique, Premiul Cecillia, Deutsche Schallplattenkritik, Musica e dischi, USA Critics Award, „Premio Zenatello“ si „Echo Klassik“. Angela Gheorghiu a primit titlul de „Artista Anului“ la Premiile Classical Brit in 2001 si 2010.
Are o aura aristocrata. Este eleganta in gesturi, asa cum numai o artista care incarneaza personaje feminine clasice poate sa fie. Dar este, in acelasi timp, o fiinta calda, prietenoasa, cu umor si autoironie, care critica direct si foarte dur, care tine la rang si la ierariile corecte (cine mai tine oare la ele azi? Si cat ar fi de necesar sa fie despartite apele!), dar fara sa rosteasca vreun adjectiv ofensator.
Am intalnit-o intr-o seara intr-un hotel bucurestean si am ramas impresionata de aerul ei calm si de frumusetea ei matura, de relaxarea si de curiozitatea ei atenta fata de ceea ce are de spus cel din fata. Distinsa fara sa fie aroganta, calda fara a fi intruziva. Are clasa unui om ce nu mai are nevoie de confirmari, peste care experientele cosmopolite – si la cel mai inalt nivel – au asezat intelepciune si detasare putin amuzata…
Psychologies: Va multumesc pentru ca ati acceptat sa vorbim si sunt incantata ca veti fi coperta la Psychologies. Stiti deja ca este revista cu publicul cel mai educat si mai bogat din Romania…
Angela Gheorghiu: Da, cunosc revista, am vazut-o si in alte tari.
Eu fac mereu o pledoarie pentru educatie muzicala, in Psychologies avem adesea articole despre acest subiect. Ce credeti despre atmosfera muzicala de azi din Romania si cum recomandati sa se faca educatia muzicala aici, la copiii de azi?
A. G.: Azi, aici, e un mare haos. Sunt cei care isi spun „muzicieni“ si cred ca, daca melodiile lor merg la MTV, sunt buni. Sunt preocupati de bani si de succesul de cateva luni, iar muzica lor nu are nicio valoare. Sunt oameni care ies pe scena si care pot lua premiul de nontalent. Sunt folositi ca prezentatori, amestecati cu profesionisti, fac zgomot in loc de muzica. Cum cred eu ca ar trebui facuta educatia muzicala?
Daca la scoala lasi un copil, el doar se joaca. Vine profesorul si le explica, uite, asta e matematica, limbile straine, desenul… Dar copiilor nu li se spune ce e muzica buna. Sa ma lase odata pentru totdeauna mass- media cu fraza „asta e ceea ce isi doreste publicul“! Pentru ca publicul nu stie, daca nu ii dai ceva de calitate, el nu stie ce vrea sa asculte, ce ii poate placea. Orice rocker, daca eu ii cant acum ceva, va plange, lesina pe loc! Pentru ca are ocazia sa asculte altceva, ceva bun… Marea majoritate a oamenilor are alte repere.
O spun raspicat: eu nu sunt cea care a cantat cu Sting, ci el a cantat cu mine! Sa intelegem totusi unde ne aflam si cine ce este! La scoala, copiilor, si acasa, tuturor, ar trebui, obligatoriu, sa li se dea Mozart si Verdi, si un tango, si un vals… Vor zice ca e muzica veche. Si ce daca e veche? Daca Michelangelo a sculptat Pietà in Renastere si eu ma consider spirit modern, nu ma voi duce totusi sa tai nasul statuii, ca sa o fac mai moderna!
Si mai cred ca artistii buni de azi sunt prea defensivi. Ei „spun pe vremea mea…“, dar e gresit. Celor tineri trebuie sa le arati ce trebuie sa consume, sa le dai informatie, sa ii faci atenti ca exista calitate. A fost crima ca s-a desfiintat TVR Cultural!
In Romania sunt multe falsuri, nonvalori. Si nu se spune adevarul. Auzi ca unul a cantat la Scala, dar poate ca el a fost violonist la Piccola Scala; sau zice altul ca a cantat la MET, dar el, de fapt, facea cover. In tara asta trebuie spuse niste adevaruri. Aici, multa lume se da ceea ce nu e. Si ceilalti nu vad ca imparatul e gol…
Ierarhia valorilor trebuie rearanjata, in media trebuie sa existe oameni care sa aiba intelegere, cunoastere, cultura. Madam X a cantat numai doua spectacole la Viena, atunci oare ce inseamna ea international?! Toate astea inseamna knowledge. Media trebuie sa se cultive, iar in scoala trebuie sa educi copiii, sa le spui exact ce trebuie sa asculte.
Presa are un rol educativ pentru adulti…
A. G.: Exista si o mica elita in Romania, care nu se uita la ce se da in media. Victor Rebengiuc, de pilda, el e ca o stanca! Sunt oameni pe care ii cunosc si care stiu cu cine sa stea de vorba, si cu cine sa nu stea. Sunt pursange, nu fac compromisuri!
Va voi adresa acum niste intrebari mai ludice, ca sa schimbam registrul. Ce va relaxeaza?
A. G.: Imi place sa zac… sa nu fac nimic… Majoritatea colegilor mei au o nevroza: se simt si se declara mereu obositi, ocupati… Aiurea! Hai, domnule, recunoaste ca stai si tu in pat uneori, nepieptanat, ca nu vrei sa vezi pe nimeni, mananci paine cu unt sau iesi pe strada fara machiaj (ca femeie)… Pe mine ma relaxeaza simplitatea. Imi iau liber sa fac ce imi place.
Apoi, ma relaxeaza arta. Nu pot sta fara muzica. Nu neaparat opera. Ascult orice. Sunt o biblioteca muzicala vie. Asta, si pentru ca am cunoscut oameni de la care am invatat mult. Mie mi-a placut scoala, la 17 ani l-am cunoscut pe Iosif Sava, am fost in anturajul elitar al Bucurestiului. Faceam serate cu Leopoldina Balanuta, cu Johnny Raducanu, Caramitru… crème de la crème.
Profesoara mea imi spunea ca e bine sa fii in compania celor mai buni, pentru ca asta iti da o stare inalta, de elevatie… Mi-a placut asta. In fiecare seara eram la un film, la teatru, la Opera, nu ratam nicio premiera de film. La liceu, aveam o matricola cu o lira superba, care atesta ca sunt la Liceul de Muzica, si asta inspira incredere si ma lasau sa intru oriunde voiam.
Aveam si o uniforma foarte feminina, facuta de mama. Mereu am fost mai cocheta, asa… Imi place si azi teatrul, filmul, sunt maniaca dupa aceste forme de arta. Stiu film, ma pasioneaza cinema-ul mare din Japonia pana in Anglia. Dar cinema-ul de acum ceva vreme, clasic, nu cel comercial, de azi.
Ce le recomandati cititorilor Psychologies, acum, la sfarsit de an?
A. G.: Pai… sa dea si la altii! Sa molipseasca si pe altii cu ceea ce stiu ei! Pentru ca ne obisnuim prea repede cu binele, de aceea trebuie amintit din nou si din nou. Mai spuneti la familie ca ati descoperit ceva de calitate, la prieteni, dati mai departe vestea lucrurilor bune…
Vorbiti, va rog, de melodia Copacul, melodia initial cantata de Aurelian Andreescu. Si de colindele romanesti…
A. G.: Eu intotdeauna cant muzica romaneasca la concerte. Si, intr-o zi, ma intrebam ce sa mai cant eu oare… Am ascultat melodia aceasta de cand eram mica, imi placea Aurelian Andreescu, dar am vrut ca piesa aceasta sa poarte amprenta mea. Sigur, nu e Verdi sau Puccini, am reorchestrat-o si am vrut sa aiba un clip.
Am avut apoi confirmarea de la Bobby Paunescu, ca vom face clipul impreuna, de la Viorel Sergovici, cu al carui tata am filmat cand eram mica, deci „cunosc mana“. Le stiu gustul, ce au facut anterior. Mi-am zis ca, atunci cand va fi ceva care sa imi placa din muzica romaneasca si voi dori sa cant, va fi cum spun eu, cum imi place mie. Eu lucrez serios orice, asa cum se poate mai bine in Romania, ingredientele au fost bune de data asta, asadar a fost momentul sa fac aceasta piesa.
Si colindele?
A. G.: Am pe CD doua feluri de colinde: cele internationale si cele romanesti. Toti cei care au lucrat la CD-ul acesta au pus inima. Sunt alese de mine, tot eu am ales oamenii cu care am lucrat, orchestratorii, sunetistul este elvetian, sunt cei mai buni. Am vrut sa sune romaneste, am implicat Madrigalul. Dar am dorit sa sune si putin modern, sur mesure, dupa gustul meu. Rezultatul e foarte bun.
Am cantat prima data O ce veste minunata la Covent Garden, le-a placut teribil. Apoi, la Saint Patrick, pe 5th Avenue, de unde se transmite in toata tara slujba de Craciun. Eu cantam ceva la MET in perioada aceea si le-am zis ca vin sa cant la ei doar daca ma lasa sa cant un colind romanesc. Mereu mi-am dorit sa cant colinde romanesti si sa iasa asa cum vreau eu. Si a iesit!
