Angelina Jolie: Am incercat sa ma autodistrug
Ce se intampla cand copiii merg la scoala?
Maddox e deja la scoala. Invata la Lycée Français, o scoala internationala, facuta pentru parinti care au activitati in toata lumea, din Kenya pana in Laos.
Imi amintesc ca am vazut poze cu dvs. si Maddox in Africa. Maddox inota cu rechinii?!
Erau intr-o cusca. Nu sunt chiar asa de nebuna.
Spuneati ca nu veti avea niciodata copii. Cum v-ati schimbat parerea?
Ca sa fiu sincera, credeam ca va fi diferit, dar nu este deloc. Cea mica seamana cu Brad. E simpatic faptul ca ea pare sa fie dintr-o alta familie, pentru ca este blonda cu ochii albastri. Dar toti copiii mei vin catre mine in felurile lor specifice. Fiecare din momentele lor memorabile, fie ca a fost cel al primei intalniri cu Zahara sau momentul cand am nascut, sunt atat de importante pentru mine si de interesante.
Dar experienta nasterii – naturala sau prin cezariana – v-a marcat intr-un fel?
Nu prea. Pentru ca ceilalti copiii ai mei au fost nascuti de alte femei si eu i-am vazut doar crescand. Nu cred ca e ceva special doar pentru ca un copil are genele mele. Dar e ceva special pentru un cuplu. E ceva atat de emotionant cand vezi pentru prima data o ecografie alaturi de partenerul tau. A fost foarte frumos. La fel a fost insa si cand am vazut primele poze cu Zahara, am fost foarte emotionata. Au fost zile si situatii diferite, dar sentimente la fel de intense.
Credeti ca erati „salbatica” la varsta de 20 de ani si ca acum sunteti mai matura?
Cred ca depinde de cat de salbatic esti. Cred ca sunt mai salbatica acum, pentru ca fac alegeri tot mai indraznete. Cred ca vremea in care eram autodistructiva nu inseamna mare lucru. Caci am incercat, intr-adevar, sa ma autodistrug.
„Vremea In care eram autodistructiva nu inseamna mare lucru“
Simteati ca va autodistrugeti?
Da. Cred ca fiecare are perioadele lui in viata. Ne pierdem si cautam echilibrul. Suntem prea absorbiti in durerea si angoasa noastra. Acum fac alegeri concrete, fac presiuni asupra vreunui congressman care ma sperie sau merg cu copiii mei intr-un loc unde nu exista mare confort si facem ceva special acolo. Incerc sa fac destule lucruri si ceea ce fac azi este mai greu, iar acum riscurile si ceea ce am de pierdut sunt lucruri mai importante. Presiunea cu care ma confrunt zilnic nu e usor de dus. La 20 de ani ma enervam prea repede.
Ce inseamna pentru dvs. sotul perfect? Mariajul perfect?
Nu exista. Din fericire, eu nu sunt maritata. (Rade.)
Mai sustineti ca va veti casatori atunci cand toata lumea va avea acest drept, inclusiv persoanele gay?
Cred ca Brad a spus asa ceva despre persoanele gay. Eu nu voi comenta ce a spus el, pentru ca noi nu asteptam sa ne casatorim. Dar si daca ei vor putea sa se casatoreasca maine, nu cred ca noi o vom face.
Brad era un superstar inainte sa fiti impreuna. Ce v-a surprins cel mai mult la el?
Faptul ca era foarte pragmatic. Brad e un tip cu picioarele bine infipte in pamant. Si mi-a mai placut ca are una dintre cele mai iubitoare si mai stabile familii. Si asta ma asigura ca nu se va schimba.