Camelia Sucu: „Imi place spontaneitatea si urasc rutina.”

O femeie frumoasa si prietenoasa, o business woman perfectionista si un fost medic ce empatizeaza si azi cu toate emotiile omenesti. Camelia Sucu  poate fi un model pentru multe cititoare. Iat-o intr-un interviu fara complexe.

 

Psychologies: Spune-mi, te rog, daca pot femeile sa aiba totul in viata, cariera, familie, bani…

Camelia Sucu: La limita, probabil ca se poate, dar intrebarea e: „totusi, ce sacrificam“? Nu se pot bifa toate casutele perfect. Ceea ce cred este, insa, faptul ca femeile pot sa aiba… din toate.

Femeia are toate capacitatile pentru a reusi cat mai multe, pornind de la atentia distributiva, cu care e inzestrata biologic, si sfarsind cu puterea de intelegere mai nuantata a lucrurilor sau cu puterea de a empatiza mai mult.

Fara sa pledez pentru feminism in mod special, chiar cred ca femeile pot, prin natura lor, sa faca mai multe lucruri, pe mai multe planuri.

Eu am trait si in comunism, erau vremuri ordonate, dar lipsite de sclipire si de orizont (nu aveam informatie multa, nu stiam ce scopuri sa ne stabilim).

Ne-am dorit schimbare, foarte bine! Am fost pe strada si eu, si am strigat, si eu, pentru libertate. Simteam atunci ca e ceva mai mult, nu stiam ce, voiam sa vad mai multe.

Dorinta mea de a sti, curiozitatea ma anima de cand ma stiu. Simt mereu dorinta presanta de a afla, de a invata.
 

Cum e Camelia Sucu femeia, mama?

C. S.: Femeia e mamoasa si mama e feminina. Le impleteste perfect. Sunt grijulie cu familia mea, imi place sa port de grija, sa daruiesc, sa surprind. Femeia si mama cauta echilibrul de a nu fi prea intruziva in viata fetelor, dar de a fi acolo, anticipandu-le nevoile.

Eu am impletit scoala cu maternitatea din anul trei de facultate. Am nascut-o pe Ioana in mai si pe 1 iunie incepea sesiunea la Medicina. Noaptea, eram buimaca, ziua, invatam, nici nu stiu cum de nu mi-am pierdut laptele.

Dar cand ma trezea noaptea si imi zambea, uitam de toata oboseala. Ma bucur ca am fost mama tanara… Ma ajutau si mama mea si bunica mea, desi am incercat sa nu sacrific mult din timpul petrecut cu Ioana.

Dar timpul de calitate, sa stai de vorba cu copiii tai care fac trei, patru, cinci ani si te intreaba orice, pe acela l-am pierdut. Sper sa am acest timp cu nepotii mei. Imi placeau plimbarile cu bebelusii mei, mergeam kilometri intregi cu caruciorul.

Imi doream multi copii, imi plac enorm copiii, eram atrasa de medicina pediatrica si am lucrat in dispensar. Dar, in general, m-am simtit nefolosita in primii ani de cariera medicala.
 

Mai ai nostalii legate de Medicina?

C. S.: Oh, da! De cate ori pot, pun umarul sa fac ceva pentru copii, pentru medicina romaneasca. Pentru mine, facultatea a fost determinanta.

Pentru multi, e liceul; la mine, a fost facultatea de Medicina. Dorinta mea de a cunoaste a fost implinita atunci. Ca orice student, eram selectiva, nu invatam pentru economie politica sau filozofie, de pilda.

Recunosc, am picat la Filozofie si am dat restanta. Dar, azi, regasesc in comportamentul de afaceri comportamentul medicului Camelia.

Am capacitatea de a acumula multa informatie, dar si de a ma relaxa si a o pune in sertarase. De a lua decizii pe baza multor informatii simultane.

Daca studenta Camelia Sucu medic a fost pasionata de anatomie, la fel e Camelia de dupa ’93. Atunci am facut curatenie in viata si am decis ca nu pot imparti timpul intre familie, cariera medicala si business. Am luat decizia de a merge pe calea necunoscuta, pe cea a afacerilor.

Din dorinta mea de a face ceva nou, de a afla ceva actual, de a ma simti folosita la maximum de potential. Trebuia sa rezolv probleme, la banca, la vama, etc., asa ca am decis sa merg spre ceva care ma „vrea“ mai mult.

Medicina nu este o meserie pe care sa o lasi, sa te reapuci, deci am abandonat-o definitiv, dar nu fara nostalgii. Azi sunt prezenta in fundatii de sanatate, sunt atrasa de lucruri care fac bine, ma concentrez pe preventie.

In continuare, imi tratez copiii fara multa medicatie. Pe fetele mele le tratam mereu cu ceaiuri si unguent de galbenele. Eu sunt, in continuare, adepta preventiei, nu a tratamentelor.

In timp ce invatam sa fac business, am descoperit o Camelie plina de creativitate. Optimismul nu mi-a lipsit niciodata, am descoperit ceea ce numim noi acum „antreprenoriat“.

Pentru ca aveam nebunia necesara si viziunea si pasiunea de a sta pe ideea mea pana o faceam sa se intample.
 

Care au fost momentele de prag pe care le-ai trecut si te feliciti pentru felul cum le-ai depasit?

C. S.: Am momente in care ma imaginez drept un copil care cade, se juleste, plange un pic, se ridica si a uita ca a cazut! Din cauza asta, va mai cadea, pentru ca a uitat ca l-a durut.

Acest optimism si felul acesta efervescent al meu ma fac sa trec usor peste obstacole. Apoi imi place spontaneitatea si urasc rutina.

Am impresia ca pot face mult, nu imi pasa ca timpul e doar de 24 de ore pe zi si nu se poate sa le folosesti mereu pe toate cele 24 de ore, nu pun la socoteala varsta, faptul ca nu dorm…

Mi se pare ca atunci cand dorm mai putin arat mai bine… Si ma ajuta si genetica.
 

Pui presiune pe tine?

C. S.: Da, de cand ma stiu. Trebuia mereu sa fie foar­te cu­rat in casa – asta venea de la mama, din e­du­catia mea traditionala, de la mama mea per­fectionista.

Cu varsta, ne-a trecut la amandoua perfectionismul. Eu functionez bine daca e ordine in viata, in casa etc. Si am invatat, in timp, ca perfectiunea doare.

Acum, recunosc, caut mai mult echilibrul decat perfectiunea. Echilibrul intre mine si ceilalti, intre timpul meu personal si cel dedicat afacerilor, intre spatiul meu privat si cel public etc.
 

Ai pus presiune pe fiicele tale?

C. S.: Nu prea, am realizat in timp ca nu face bine. Le-am lasat sa se bucure de timpul lor si sa invete in ritmul lor.
 

Care e sfatul dat fiicelor tale, de care esti mul­tumita ca l-au preluat?

C. S.: Le-am sfatuit sa fie ele insele, sa-si urmeze dorinta si vointa. Chiar daca unui parinte nu ii convine ca odrasla schimba dupa doi ani facultatea, ar trebui sa fie bucuros ca acel copil e liber, are opinii, ca se poate razgandi.

Eu, prin vorbe, le-am dat putine sfaturi, dar am incercat sa le inspir prin ceea ce am facut eu. Sa se iubeasca pe ele insele. E o dovada de altruism.

Daca tu esti bine, faci bine tuturor. Mie nu mi-a spus nimeni asta, in copilaria noastra de dinainte de ’90 nu era bine daca nu luai note mari, premii etc.

A fost o perioada inchistata, mai ales pentru o fire ca a mea. Era o lipsa de libertate personala, pe care o resimtim toti la 18-19 ani. Eu, daca vad la copiii de azi ca iau decizii, chiar daca nu sunt bune, ii las si ma bucur ca iau decizii.

Invata din greseli. Le-am spus fetelor mele sa isi asculte instinctul de fiecare data. Eu numesc instinct acel noroc de la Dumnezeu care ne da un semnal cumva de fiecare data si ne arata drumul care ni se potriveste.
 

Care sunt compromisurile in cuplu care se fac si care nu se fac?

C. S.: Nu trebuie sa renunti niciodata la tine. Sa te uiti pe tine total in fata celuilalt… Daca nu te respecti, ce pretentii ai de la celalalt sa te respecte?

Se poate ajunge la asta usor, din simpla dorinta de a-i fi celuilalt aproape, de a-i indeplini dorintele, chiar fara ca el sa le exprime. Dar in loc ca eforturile tale sa il faca sa te aprecieze, te degradezi tu.

Nu imi este deloc jena sa spun ca au fost ani buni din viata cand si eu m-am pierdut pe mine. Daca nu te iubesti pe tine insuti, vine un moment cand ajungi sa te simti gol pe dinauntru.
 

Ce crezi ca e mai important in viata si ce nu este? Banii? Sa fii casatorit? Liber?

C. S.: Sa fii sanatos fizic si echilibrat mental. Indiferent prin ce treci, cat de multi sau de putini bani ai, sa nu ii vezi ca pe motorul vietii tale, ci ca pe consecinta fireasca a alegerilor tale.

E linistitor sa inveti de la fiecare varsta. Sa poti spune: da, am gresit, nu am castigat aici, asta e! Si sa ramai om, sa nu te preocupe aparenta, lucrurile superficiale. Din pacate, noi, aici, in Romania, punem in continuare accent pe lucruri superficiale.