Carey Mulligan – Sunt o pragmatica

Are 28 de ani, nu e cea mai frumoasa dintre frumoase, dar are un farmec nebun si un strop de mister si de complexitate cu aer tipic european. Poate nu si-l pierde… Daisy, alias Carey Mulligan, e versatila si mobila printre identitatile pe care le incarneaza. Joaca in Shame o femeiusca borderline, in Great Gatsby o femeiusca alintata, dar, in restul timpului, e mai curand baietoasa si putin cinica. Dar mult mai matura decat pare. E casatorita cu Marcus Mumford, muzician, si deja are un premiu BAFTA pentru rolul din An Education din 2009.

 

S-a nascut pe 28 mai 1985 (zodia Gemeni) in Westminster, Londra.

Este casatorita cu Marcus Mumford din 21 aprilie 2012. Tatal ei, preot anglican, este cel care i-a casatorit.

A invatat sa conduca masina abia la 23 de ani.

Este prietena buna cu Keira Knightley.

Este ambasadoare pentru o fundatie ce lupta impotriva bolii Alzheimer. Bunica ei a avut aceasta boala.

 

Psychologies: Aveti o voce interesanta, va place sa cantati? V-a auzit lumea in Shame, o interpretare memorabila…

C. M.: Mersi. Da, acolo am cantat pe bune. A fost cam mult pentru mine, dar a fost pro-vocator. Am repetat timp de o saptamana si am inregistrat cantecul inainte de a filma.

 

Nu aveti senzatia ca ati fost aleasa sa aveti o cariera atat de speciala?

C. M.: Ba da… chiar da. Nici nu imi vine sa cred. E un mare noroc sa poti sa debutezi sus ca actor. Eu cred in noroc, nu am mandria de a spune ca totul mi se datoreaza mie. Mai ales ca acum am parte de rochii extraordinare si de sedinte foto care ma fac sa arat ca o zeita.

 

Este muzica prezenta in viata dvs. si in afara meseriei? Ascultati multa muzica? Sotul dvs. e muzician, deci, presupun ca da.

C. M.: Da, ascult mult. Nu sunt experta in vreun gen anume, dar ma relaxeaza, e o terapie pentru mine.

 

Gatsby este un film care vorbeste si despre sperante si cariera. Aveti un plan B, daca nu veti mai lucra in cinematografie?

C. M.: Depinde ce iese din meseria de actor. E cel mai bine sa poti juca mult si sa te intretii din asta, e un vis, un vis ridicol, dar de care tragem toti. Oricine e actor, aspira la viata asta improbabila.

 

Ati avut vreodata stresul unui artist care incearca sa isi gaseasca drumul?

C. M.: Habar nu am. Viata si cariera mea au fost o serie de evenimente norocoase si cu totul intamplatoare, care m-au adus la primul meu job, apoi am inceput sa lucrez in teatru si televiziune… Dar e un noroc faptul ca am avut acel prim rol. Asadar, nu pot spune ca am fost vreodata prea preocupata de strategia carierei mele. Am invatat pe parcurs.

 

Cum a fost lucrul alaturi de Leonardo di Caprio?

C. M.: Agreabil, pentru ca el este cel mai mare actor al momentului. Si are o experienta extraordinara, pe cand eu… sunt fanul filmelor sale. Am fost nelinistita, dar am fost in stare sa ii tin piept, zic eu… Si filmul a fost turnat la scala enorma la care Hollywood-ul isi facea, pe vremuri, filmele. Asa ca detaliile au fost impecabile si nu aveam de ce sa fiu ingrijorata cu privire la ceea ce avea sa iasa. Filmul acesta e ca un tablou vivant. Imagineaza-ti cum e sa filmezi o scena de petrecere cu 400 de oameni imbracati ca in anii ’20. E o nebunie!

 

Povestiti despre tinutele fabuloase pe care le-ati purtat.

C. M.: Eu nu mai jucasem un personaj care sa aiba nevoie sa fie mereu frumos si decorativ. Mereu am jucat fete cam ciudate, ca sa nu zic uratele.

 

Si a fost o schimbare majora de registru?

C. M.: Costumele stiam ca aveau sa joace un rol important, au fost ceva splendid. Si mi-au venit multe idei de creatie doar purtandu-le sau incercandu-le. In plus, am purtat diamante de milioane de dolari. In viata mea nu mai purtasem ceva atat de scump! Si asta te face sa te simti altfel, sa fii altfel.

 

In ce fel?

C. M.: Te face sa fii diferit. Dar cel mai important lucru si cel mai frumos in filmul acesta cred ca sunt baietii. Nu veti mai vedea barbati atat de frumosi ca in acest film. As vrea sa vad ca barbatii se mai imbraca si azi la fel…

 

V-a sedus acel stil de viata?

C. M.: O, da! Desi cred ca sunt mai timida si nu as rezista la acel stil de viata, sa merg la acele petreceri somptuoase… rochiile acelea sunt destul de greu de purtat, asta sa fie clar. Dar cand hainele sunt facute pe masura ta, arata mai bine. Si am muncit toti sa aratam impecabil. Si duminica, in zi de odihna, eram extenuati…

 

Ce credeti despre Daisy?

C. M.: E o fata naiva si usor de manipulat. Si este atrasa de cea mai puternica forta din incapere. Ea e genul reactiv. Dar nu cred ca reactioneaza prea bine. Nu cred ca ia cele mai bune decizii.

 

Daisy doreste ca fata ei sa fie prostuta si fericita… Sunteti de acord?

C. M.: Deloc! Eu cred, insa, ca ea da glas lumii in care traieste. E mai simplu sa nu ai creier deloc daca esti draguta. Pentru ca o fata, pe vremea aceea, trebuia sa se marite bine, asta era valoarea ei. Si asa vedea si Daisy valoarea.

 

Empatizati cu Daisy?

C. M.: Absolut deloc! Eu incerc sa fiu ceva mai desteapta ca ea. Si buna. Deci nu am prea multe in comun cu personajul meu. Si nici nu am acceptat la inceput rolul. Dar, in final, m-am razgandit. E rolul vietii mele. Insa Daisy ajunge sa iti placa. Iar mie imi place sa ma joc cu personaje pe care nu le pricep. Apoi sa le decodez lent. Asta face meseria asta atat de incitanta, ca toate fetele viseaza la un moment dat la ea.

Revenind la mine si la Daisy: ea, spre deosebire de mine, e mult mai feminina si mai ingrijita. Si nu are nicio directie in viata. Eu am. Personajul e foate usor de detestat, insa ar trebui sa ne amintim ca e doar un copil. Si alegerea pe care o face, de a trai cu Tom, este, evident, una care denota slabiciune, insa are si un copil de protejat. Este superficiala, dar sa nu uitam ca are si profunzimea maternitatii. Are convingeri, desi nu prea are o baza. Si isi schimba starea de spirit cum clipeste.

 

Deci, cum ati intrat in capul ei?

C.M.: Nu prea greu. E o fata care traieste intr-o inchisoare de aur. O casatorie incheiata pentru bani. Iar faptul ca traieste intr-o casnicie fara iubire, e ceva usor de inteles de oricine.

 

Cum asa?

C. M.: Ea e rupta intre doi oameni. Oscileaza intre stabilitate si confort, si romantism, poezie si magie. Si lucrurile astea sunt simplu de priceput. Dar ea nu se cunoaste pe sine prea bine, e rupta intre dorinta de a se simti bine si in siguranta si dorul de iubire. Cand le-am spus amicilor mei ca o voi juca pe Daisy, au fost dezamagiti, au spus ca e o nevrotica. Iar eu ma bucuram.

Nu incercati sa judecati un personaj. Ele nu sunt morale sau imorale, ele sunt, pur si simplu. Cand o interpretam, incercam sa gandesc rational ce alegeri ar fi facut ea. Nu ca s-a maritat pentru bani, ca asta se astepta de la ea. A avut o aventura, pentru ca traia intr-un mariaj abuziv. Si pentru ca putea, pur si simplu. Deci, nu facea alegeri morale, ci alegeri simplu de inteles. Mie imi place de ea.

 

Ce ganditi despre femeile de atunci?

C. M.: Cred ca nu traiau asa de bine. Sper ca azi suntem mai libere. Insa si azi oamenii se inchid in mariaje fara dragoste. Mereu si mereu. Dar cred ca societatea se mai maturizeaza.

 

Ce fel de muzica ati ascultat pentru a va inspira?

C. M.: Jazz, mult jazz.

 

Cum au fost inceputurile carierei dvs.?

C. M.: Parintii mei s-au opus cat au putut. Voiau ca eu sa merg la universitate. In familia noastra nu au fost actori. S-au speriat cand le-am vorbit de teatru.

 

Ce gen preferati?

C. M.: Imi place sa fac filme romantice, povesti de iubire. Ador povestile romantice. Cred ca am o parte mai romantica, dar, in general, sunt destul de pragmatica. Asta, pentru ca imi place sa am control mereu asupra a ceea ce fac. De aia nu am fost prea rebela niciodata. Tot ceea ce am facut mai extravagant a fost o petrecere cu supereroi, pe la 16 ani.