Cateva vorbe cu Adriana Nedelea de la Realitatea TV

A inceput ca reporter de evenimente sociale. Din iunie 2008 a trecut la pupitrul stirilor Realitatea TV.

Inainte de asta a fost in echipa Radio Romania Actualitati, reporter ÅŸi prezentator, pentru ca mai apoi sa faca presa scrisa la Adevarul. A absolvit Facultatea de Jurnalism la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Depasiti limita de viteza? Cat de des?
–  Nu, deloc. Nu sunt dependenta de viteza sau de puterea masinii mele. Recunosc ca imi fac cu ochiul mai mult o plimbare cu bicicleta, o tura de bazin sau o alergare. Ei, acolo, ma stapanesc mai greu. Ma straduiesc sa fiu cat se poate de prudenta la volan. Sunt tematoare din fire cand vine vorba de cai putere. Dar niciodata de viteza de reactie.

Erati populara in scoala? Daca nu, de ce?
–  Intotdeuna mi-a placut sa fiu prietenoasa, atenta fata de cei din jur. In timpul scolii nu am dus lipsa de oameni dragi, de prieteni adevarati si am vrut, la randul meu, sa dau tot ce-i mai bun pentru ei.

Credeti ca e ok sa spuneti o minciuna? Cand?
–  Nu este niciodata ok sa minti, chiar daca de multe ori este tentant. A-ti da incredere in minciunele nu e ceva cu care sa te lauzi, oricat de inofensiv ar suna. Nu. Chiar daca o mai facem uneori din varii motive nu as putea incuraja minciuna. Prefer un om sincer, chiar daca neplacut sau dureros pentru felul in care stie sa spuna adevarul.

Ce faceti cand credeti ca nu va vede nimeni?
–  Ceea ce nu fac atunci cand ma vede toata lumea. Sunt eu in orice ipostaza. Sunt naturala oriunde as fi, asa ca nu imi este atat de greu “in lume” ca sa ajung sa ma dezlantui in singuratate. Dar, cu siguranta, nu uit sa dansez sau sa cant.

Daca ati ramane pe o insula pustie care ar fi cele 5 carti, 5 filme si 5 oameni pe care i-ati dori cu dvs?
–  Sunt convinsa ca ne place o carte, un film in functie de starea pe care o avem, emotiile starnite, varsta, asa cum ne dorim sa iubim odata pentru totdeauna. Imi vin atatea titluri si nume in suflet… Nu m-as rataci, insa, fara un Octavian Paler, Nichita Stanescu, Dickens si alti multi altii, asa cum nu as putea trai fara filmele cu adevarat bune in care simti trairea, priceperea, genialitatea actorului.

Ar fi prea usor sa le enumar. Asa cum as muri in adancul meu sa fac o selectie a oamenilor pe care ii iubesc.

Ati fugit vreodata de acasa? De ce da si de ce nu?
–  Am fugit de atatea ori dupa florile de cires luate de vant, as fugi si acum dupa randunelele ratacite printre frunzele stejarulului din fundul gradinii si nu as rata pentru nimic in lume goana dupa Bobi, cainele meu. Am fugit de atatea ori ca nu mai tin minte… Ce-as mai fugi dupa norii grasi in zilele de vara tarzie…

Daca ati putea fi un sportiv de performanta, cine ati dori sa fiti?
–  Daca as mai fi si barbat, cu siguranta Muhammad Ali. El defineste curajul.

Cu ce ocazii ati intrat ‘in belea’ in copilarie?
–  Credeti ca fuga dupa florile de cires nu mi-a adus in cale si cativa ciulini? Si ce-au mai suferit genunchii mei! Sau urmarirea norilor nu m-a trantit pe dupa alei? Si inca de cate ori… Nici fuga cu unghiile date cu oja la scoala pe cand mergeam pe-a-ntaia nu m-a pazit de belele… Mama, sarmana, poate confirma.

Care a fost cel mai penibil lucru care vi s-a intamplat?
–  Eu zic ca nu e tocmai placut sa te prabusesti in mijlocul scenei cand mergi sa iti primesti premiul, fie el si premiul intai, iar asta in aplauzele a zeci de colegi si profesori. Pragul a fost de vina.

Ce va sperie cu adevarat?
–  Totul, uneori. Si nimic, adeseori. Ma sperie viata desi o iubesc cu neastampar. Ma sperii eu pe mine, ma sperie si altii. Dar asta face parte din noi. Ma sperie ca nu suntem in stare sa apreciem ceea ce ne-a fost dat. Nu am platit nimic pentru respectul de sine, pentru respectul fata de ceilalti dar il pretuim mai putin decat o pereche de pantofi pe care dam ceva bani. Asta ma sperie cu adevarat.

Care au fost momentele cele mai fericite ale vietii de pana azi?
–  Viata insasi traita pana in clipa asta. Cu bune, cu rele, m-a facut fericita ca sunt ca om si ca am sansa sa iubesc. Dar nu voi uita amurgul din parc, in prima zi si prima proba trecuta cu bine a bacalaureatului.

Ce dorinta neimplinita aveti?
–  Ce nu ne dorim noi? Imi doresc ca la un moment dat sa nu imi mai doresc nimic… Atunci voi fi pe deplin fericita.

Ce jucarie preferati in copilarie?
–  Nemuritorul Donald. Donald Duck. A fost camaradul meu.

Daca ar fi sa alegeti un titlu de film pentru viata dvs. care ar fi?
–  Scriu la el de ceva ani. Astept finalul, abia apoi voi fi pe delin sincera cu mine, cu voi. Sper intr-un titlu frumos, fericit.

Aveti ceva ce regretati?
–  Ar fi absurd sa spun ca nu regret nimic. Cu siguranta momentele de slabiciune, in care cu totii ne lasam coplesiti de o grija sau alta, de oboseala si nu avem taria de a ne bucura cu adevarat de actual, de ceea ce se petrece in momentul de fata. Asta, da, devine regretabil.