Catherine Deneuve – Am un spirit concret
22 octombrie 1943 Se naste la Paris (a treia fiica din patru fete) din parinti actori.
1963 Se naste Christian, cu Roger Vadim.
1964 Les Parapluies de Cherbourg de Jacques Demy, Palme d’or la Cannes.
1967 Sora ei, Françoise, moare intr-un accident.
1972 Se naste Chiara, fiica lui Marcello Mastroianni.
1981 Le Dernier Métro de François Truffaut (César, pentru Cea mai buna actrita).
1992 Indochine de Régis Wargnier (César, pentru Cea mai buna actrita).
2010 joaca in Potiche de François Ozon.
Este una dintre cele mai frumoase si mai enigmatice actrite ale secolului.
Figura ei impasibila, dar intens expresiva, parul blond, vocea grava si silueta fragila au marcat istoria cinematografiei europene.
Plonjata inca de la 17 ani in universuri enigmatice, sumbre, torturante, fantasmatice sau feerice (Bu±uel, Polanski, Truffaut, Demy…), ea a devenit repede o incarnare a partii celei mai insondabile a feminitatii.
Pentru toate aceste motive, a fost invitata pe divanul Psychologies Franta… Ani la rand a refuzat, in numele unui intangibil gust al secretului…
Spune ca nu o intereseaza psihanaliza, l-a descoperit Freud de putina vreme si nu e prea introspectiva.
Fiind vorba despre Catherine Deneuve, aura ei se datoreaza marii sale discretii. Figura ei nu se misca aproape deloc, ochii nu privesc direct in cei ai interlocutorului…
Se impune. In ciuda stapanirii de sine insa, va devoala urmele unor suferinte: durerea unor cicatrice niciodata vindecate, frica in fata timpului care trece, dar si bucuria familiei…
Distanta si intimidanta, rece, dar binevoitoare: ea e Deveuve.
Psychologies : De multa vreme voiam sa o intalnim pe femeia care se ascunde in spatele actritei Catherine Deneuve, a mitului Deneuve. Pe Catherine Dorléac…
Catherine Deneuve: Va previn: nu sunt deloc dispusa sa discut despre chestii personale! Am venit aici pentru ca am un film despre care vreau sa vorbesc.
Bine, sa vorbim despre cinema. Ce faceti cand va vedeti in filme?
C.D.: Am revazut Belle de jour (de Luis Bu±uel, 1967) de putina vreme, in cadrul unei prezentari, dar de obicei nu-mi revad filmele. Nu am timp sa vad toate filmele care ies acum, daramite sa le vad pe cele vechi.
Nu va place sa fiti confruntata cu propria imagine?
C.D.: Nu e vorba despre asta, pur si simplu imi place sa merg inainte. Am un spirit concret. Actionez. Nu e genul meu sa ma asez si sa reflectez asupra a ceea ce am facut. De altfel, nu cred ca asta mi-ar permite sa merg mai departe…
Avansati mentinand controlul asupra carierei si imaginii dvs…
C.D.: „Control“ ? Nu, nu e un cuvant bun. In fine… trebuie sa fiu prezenta cumva si in viata, si in cinema. Sansa si hazardul intalnirilor intre aceste doua dimensiuni e prea evident.
Regizorul Benoit Jacquot a spus despre dumneavoastra ca sunteti un „ecran“. Oricine poate proiecta asupra dvs., regizorul sau publicul, ceea ce explica in parte talentul dvs.
C.D.: Da, sunt echivaletul unei papusi pentru un copil. O papusa nu trebuie sa fie prea expresiva, pentru ca acel copil sa poata fantasma, sa ii imprumute sentimentele pe care le are, sa ii povesteasca lucruri… Da, poate ca asta e talentul, asa cum spuneti dvs.
Pareti a spune asta cu cinism…
C.D.: Deloc. Cred ca e, mai inainte de orice, o chestiune de temperament. Eu sunt flegmatica, lenta… Am tendinta sa nici nu-mi termin frazele… Am aceasta tendinta de a lasa sa se inteleaga, nu spun totul. Este firea mea, nu e un joc.
