Catherine Deneuve – Am un spirit concret

Ce faceti in perioadele dintre filmari?

C.D.: Depinde. In zilele fara multe intalniri pot sa merg la cinema, sa ma vad cu o prietena, ceea ce eu numesc zile normale, si imi fac bine. Dar cel mai adesea, din nefericire, sunt zile pe jumatate normale, pline de chestii de facut, de oameni de vazut… Imi place si sa stau sa nu fac nimic.

Asta nu va angoaseaza? Vorbiti de actiune, de avansare…

C.D.: Nu, dar e dificil. Apropiatii mei ma iau in ras cand le spun ca nu vreau sa fac nimic, pentru ca trec drept o hiperactiva. Sa zicem ca imi este mai usor sa nu fac nimic atunci cand sunt la mine sau la un amic, sau in avion, in strainatate… Acolo stiu sa nu fac nimic si apreciez starea asta.

Va place sa gradinariti?

C.D.: Da si e importanta pentru mine aceasta activitate. Nu doar sa am mainile pline de pamant; natura, asta ma linisteste. Ma ajuta sa vad adevarata proportie a lucrurilor. Vegetalul, mineralele, florile, plantele, arborii… ma impresioneaza.

Daca am indrazni o interpretare pripita, am spune ca este partea dumneavoastra masculina, poate… Gerard Depardieu spunea despre dumneavoastra: „Deneuve este barbatul care as fi vrut sa fiu eu…“.

C.D.: Da, si eu i-am zis : „Depardieu este femeia care as fi vrut sa fiu eu“. El e un barbat feminin, eu sunt o femeie virila.

De unde credeti ca vine aceasta virilitate?

C.D.: Tata era atat de feminin… Am aceasta trasatura de caracter care face sa am relatii bune de prietenie si cu barbatii, si cu femeile.

Ati facut un film alaturi de fiica dvs., Chiara, in regia lui Christophe Honoré (Les Bien-Aimés, 2011)… E dificil de imaginat ca puteti fi sub regia cuiva…

C.D.: Si totusi, imi place sa fiu sub regia cuiva. Sunt actori care au tendinta de a da prea mult, ei trebuie temperati. Eu sunt dintre cei care dau mai putin, am nevoie sa fiu sub regia cuiva in care am incredere, care ma duce mai departe.

In Les Yeux de sa m¨re, personajul dvs. spune aceasta fraza, apropo de jurnalisti: „Ma intreaba daca e plicticos sa imbatranesti! Evident!“.

C.D.: Desigur ca e plicticos sa imbatranesti. Barbatii spun asta mai putin, pentru ca la ei batranetea e mai putin vizibila si fizicul e mai putin important. Dar sufera si ei, sunt sigura. Toata lumea sufera.

Dar in cazul dvs. lucrurile stau diferit, sunteti in continuare dorita si de regizorii tineri…

C.D.: Ma vor intr-un anumit tip de roluri, ce corespund varstei pe care o am azi, si asta nu inseamna ca imi place sa imbatranesc.

Ce va displace cel mai mult la ideea de batranete?

C.D.: Decrepitudinea. Decaderea, sa nu mai poti face lucrurile care iti placeau in felul in care iti placea. Si atunci cand imbatranesti ca actor trebuie sa accepti, pe de o parte, varsta si, pe de alta parte, sa fii filmat intr-o maniera care sa fie accepabila pentru toata lumea – pentru personaj, pentru film, pentru tine… Am incercat sa ma impac cu ideea batranetii, sunt zile mai bune, altele mai putin… Din ce in ce mai multe zile mai putin bune… Apoi, batranetea inseamna sa vezi cum totul se dizolva: puterea nu mai e, energie nici atat, oasele se fragilizeaza, muschii dispar, pielea se usuca. E ca o uscaciune lenta… In primul rand, trebuie sa te tii tare.

Va preocupa moartea?

C.D.: Foarte mult.

Cea proprie sau a altora?

C.D.: Ambele.

Cum imblanziti aceasta frica?

C.D.: Nu o imblanzesc, ii plang pe cei care mor, incerc sa traiesc fara ei, dar fiecare pierdere lasa o urma…