Charlotte Gainsbourg – Sunt o timida
Charlotte Gainsbourg are 42 de ani si este fiica actritei englezoaice Jane Birkin si a cantaretului francez Serge Gainsbourg. Lars Von Trier, controversatul regizor, o considera muza lui. A distribuit-o in filmele lui, in I‘m Not There, Antichrist, Melancholia, si, recent, in Nymphomaniac. Rol explicit sexual, provocare, drama si tupeu…
Bio
Cu Yvan Attal s-a intalnit pe platourile filmului Aux yeux du monde de Eric Rochant. Erau anii 1990, putin inainte de moartea lui Serge Gainsbourg. Ea avea 19 ani, el, 25.
Jane Birkin spunea ca veselia si rabdarea lui au ajutat-o pe fiica ei sa depaseasca moartea tatalui.
Yvan a facut doua filme inspirat de ea: Ma femme est une actrice (2001) si Ils se marièrent et eurent beaucoup d’enfants (2004).
Au impreuna trei copii si au cariere remarcabile. Despre ea, Yvan Attal spune: „Charlotte e prietena mea cea mai buna si amanta mea“.
O femeie foarte delicata…
Dincolo de ecran, Charlotte traieste discret, alaturi de regizorul franco-israelian Yvan Attal si ii cresc impreuna pe cei trei copii ai lor: Ben, nascut in 1997, Alice, in 2002, si Joe, in 2011. Ea mai are doua surori, pe Lou Doillon si Kate Barry, fotografa decedata recent intr-un accident. Dialogul cu Charlotte e firesc si vezi in ea aproape o copila.
Cum s-a transformat viziunea dumneavoastra asupra sexualitatii odata cu filmul lui Lars von Trier?
Charlotte Gainsbourg: Nimic schimbat, doar ca am inteles mai bine ce e o nimfomana. Nu stiam inainte ca apetitul pentru sex poate fi atat de consumant si ca poate distruge. Si ca presupune atata suferinta. Nu aveam idee despre lucrurile astea.
Credeti ca e un film pornografic?
C. G.: Cred ca spectatorii, daca vor sa vada un porno, nu ar trebui sa vina la acest film. Am vazut versiunea integrala, de patru ore a filmului, si am fost surprinsa de el. Stateam pe scaun si nu ma puteam desprinde din vraja filmului, era deopotriva stimulant si calmant.
Ce diferenta e intre cele doua versiuni? Cea scurta si cea lunga?
C. G.: Multe parti au fost cenzurate, din povestea personajului meu si ce i se intampla ei. Au fost cenzurate si multe scene de sex.
Se spune ca ati mostenit gustul pentru provocare de la parinti. Ce credeti despre asta?
C. G.: Da, se spunea asta si cand eram mai tanara. Eu eram la scoala, nu prea aveam tangenta cu activitatea parintilor mei, dar presa ii urma peste tot si eu, cumva, eram sub presiune din cauza asta, se rasfrangea si asupra mea aceasta nebunie.
Personajul lui Stellan Skarsgård din film spune ca ati fi fost receptata altfel daca erati barbat intr-un astfel de rol. Ce credeti despre stigmatul aplicat femeilor care au un apetit sexual prea mare?
C. G.: Cred ca e adevarat ce spune. O femeie cu astfel de pofte e privita altfel decat un barbat. Asta e lumea, societatea. Femeile mai au de luptat pentru o perceptie fara discriminare pe mai multe planuri. La un barbat, asa ceva e acceptabil, la o femeie, nu prea.
Credeti ca exista o diferenta reala intre felul cum percepe un barbat sexualitatea si cum o percepe o femeie?
C. G.: Sigur ca este, e de domeniul evidentei. Eu cred ca femeile ca Joe ar trebui sa fie acceptate si intelese.
Este al treilea film al lui Trier in care aveti rol principal, ceva ce nu i se intampla altei actrite… Ce relatie aveti cu acest regizor controversat?
C. G.: Nu ma compar cu alte actrite. Dar am fost surprinsa cand mi-a propus rolul din Melancholia si pe cel din Nimphomaniac, pentru ca nu credeam ca il interesez. Cred ca imi va mai propune cate ceva, pentru ca deja avem un fel de relatie de familie care ne amuza pe amandoi. Nu e nimic misterios aici.
A fost greu sa lucrati la rolul din Nimphomaniac?
C. G.: Da, pentru ca la momentul filmarii eu eram proaspata mama si alaptam in timpul filmarilor, era aproape suprarealist sa fac acest rol. Eram la doua extreme: in timpul zilei traiam in intunericul rolului, apoi, seara, reveneam la bebelusul meu si ii priveam fata inocenta…
Va este teama de ziua cand copiii dvs. vor vedea filmul?
C. G.: Evident!
Le veti explica de ce si cum?
C. G.: Le-am explicat deja celor mai mari, pentru ca mi-e teama de internet si de faptul ca Antichrist e deja pe piata. Oricum, cred ca e tot mai greu sa protejezi copiii de sex, pornografie… Pentru mine, cantecul parintilor mei Je t’aime. Moi non plus a fost socant la vremea aceea pentru mine. Dar nu pentru mult timp. Eram mica, aveam patru ani, si nu am suferit de pe urma experientei, sper ca nici copiii mei nu vor suferi de pe urma filmelor pe care le fac eu acum.
Cum s-a desfasurat filmarea scenelor acelora asa de toride?
C. G.: Nu foarte usor, dar in final m-am relaxat. Lars era in spatele camerei si cu el ma simt in largul meu. Ca actor, te expui la nenumarate scene si gesturi care in viata de zi cu zi sunt umilitoare sau ciudate pentru ceilalti. Spectatorii isi imagineaza ca e meseria ta, ca faci acele scene atat de usor… Dar nu e chiar asa. Esti om si ai si tu sensibilitati, mai ales ca nu joci, precum un exhibitionist, in fata tuturor. Si te vor vedea milioane de oameni. E greu sa mimezi orgasmul in fata camerei, asta va pot spune sigur. Iar eu sunt o timida.
Lumea se asteapta sa fie un film despre sex. Dar e despre altceva. Ce anume va deranjeaza in receptarea filmului?
C. G.: Eu nu am fost socata de scenele de sex si ma deranjeaza sa vad ca altii le considera exagerate. Nimic nu e exagerat in natura umana.
Credeti ca filmul este o celebrare a sexualitatii feminine sau aduce la lumina ideea exploatarii femeii de catre barbat?
C. G.: Eu cred ca este un film despre un singur personaj: Joe. Nu cred ca trebuie generalizat nimic. E un film despre femei si barbati, faptul ca personajul principal e femeie, mi se pare secundar.
Ce lucruri curajoase sau extravagante ati face in viata de zi cu zi pe care nu le-ati facut inca intr-un rol? Cat de conservatoare sunteti in viata de zi cu zi?
C. G.: Conservatoare? Nu sunt conservatoare. Banala, da. De aceea imi place sa joc personaje iesite din comun. E o modalitate de a experimenta emotii pe care nu le am in viata de zi cu zi. Ma calmeaza.
Sotul dvs. se implica in cariera dvs.?
C. G.: Da si se amuza pe seama mea. De fapt, ne amuzam impreuna citind cronicile filmelor mele.
Sunteti o pudica si totusi va expuneti atat de mult. Cum vine asta?
C. G.: Sunt pudica, dar nu in exces. Imi face placere sa fiu privita, sa ma aflu in fata camerei de filmat. Imi place sa ma priveasca altcineva. Cand ma pot refugia in spatele unui rol, al cuvintelor care nu sunt ale mele, pot sa depasesc lucrurile pe care nu stiu sa le
fac de obicei sau nu pot. Ma pot elibera. Toti avem nevoie de asta, nu?
Da, dar dati impresia ca faceti exact pe dos fata de personalitatea dvs. introvertita. De ce? Ce cautati?
C. G.: Am aceasta problema pe care o au multi timizi. Poate nu stiati, dar multi actori sunt persoane timide. Este sindromul exhibitionistului. Ne detestam, ne adoram pe noi insine… este ceea ce ne face sa crestem, dorinta de a placea.
Puteti spune ca va cunoasteti pe dumneavoastra inseva mai bine odata cu timpul?
C. G.: Chiar deloc! Ma privesc pe ecran, dar totul parca se sterge, uit, este un inceput etern. Dar imi spun ca, odata si odata, voi ajunge sa spun ca stiu ce vreau.
Va este frica de privirea celorlalti? De receptarea publica?
C. G.: Nu poate fi mai critica decat privirea mea asupra mea insami… Mi se pare ca sunt urata, vreau sa ma vad in miscare si nu static in pozele din reviste. Nu sunt fotogenica.
Ati crescut intr-o familie fara de inhibitii. Cum a fost experienta?
C. G.: Am avut destule inhibitii, mult timp. A fost foarte greu sa ma dezbrac. Libertatea parintilor mei nu mi s-a transmis si mie. Eram o hipercomplexata. Am incredere azi in operatori, regizor… Imi place sa vad nuduri, in cinema, in pictura.
