Chestionar Psychologies cu Ana Odagiu
Ana Odagiu este actriță, cântăreață, iubitoare de câini și o persoană tonică. Ne-a mărturisit ce o enervează, dar și ce apreciază la prieteni.
Citește și:
Chestionar Psychologies cu Mihail
Chestionar Psychologies cu Fly Project
Care e demonul tău?
Demonul? Am sute.
Ce nu ai reușit să faci încă în viață?
N-am făcut încă film de lung-metraj.
Ce te enervează la maxim?
Mă enervează la maxim oamenii care fac rău gratuit.
Ce animal preferi omului?
Îmi plac oamenii. În lipsa lor, prefer câinii.
Dacă ai putea invita pe oricine din lume, pe cine ai vrea să ai oaspete la cină?
Cred că aș vrea să o am ca oaspete pe Tina Turner.
Ce înseamnă o zi perfectă pentru tine?
O zi în care sunt extrem de ocupată cu filmări, spectacole, concerte.
Dacă ai putea trăi până la 90 de ani, și să ai corpul ori mintea de la 30 de ani, ce ai prefera? Corpul sau mintea?
De când am împlinit 31 de ani, deși nu credeam, s-a produs ceva chimic în creierul meu, și iată-mă foarte preocupată de exterior. Așa că aș alege ca la 90 de ani, să am corpul de la 30.
Pentru ce ești recunoscătoare vieții?
Îi sunt recunoscătoare vieții pentru oamenii frumoși pe care i-am întâlnit și care, într-un fel sau altul, m-au făcut să învăț despre mine.
Dacă ai putea schimba ceva din felul cum ai fost crescută, ce ai schimba?
N-aș schimba nimic. Cred că am fost bine crescută.
Dacă te-ai trezi mâine cu o abilitatea deosebită, supraumană, care ai vrea să fie aceea?
Aș vrea să am capacitatea să fiu pentru câteva ore, în pielea oricărei actrițe pe care o admir.
Dacă ai avea un glob de cristal și el ți-ar putea spune ceva despre tine, despre viitor sau orice altceva, ce ai vrea să știi?
Ah, dar eu chiar am un glob și-mi spune tot felul de lucruri despre alții… Despre mine tot ce vreau să știu, aflu. La timpul potrivit.
Care e cea mai mare împlinire a vieții tale de până acum?
Nu știu. Nu pot numi o „cea mai mare împlinire”. Au fost câteva momente bune.
Ce valorizezi mai mult la o prietenie?
Sinceritatea și generozitatea.
Cum a fost relația cu mama ta?
O relație normală, pe alocuri superficială. Acum suntem mult mai apropiate…
Dar cu tatăl tău?
De maximă intensitate. Cu discuții profunde, cu certuri colosale, cu ură născuta din prea multă iubire.
Completează propoziția următoare: „Aș vrea să am pe cineva cu care să împărtășesc… ”
Aș vrea să am pe cineva cu care să împărtașesc toate temerile mele.
Când ai plâns ultima oară în fața cuiva?
Nu se întâmplă des, dar acum că m-ai întrebat… chiar ieri.
Ce e prea serios în viață pentru a fi subiect de glumă?
Nu știu. Eu am simțul umorului foarte dezvoltat și nu cred că exista vreun subiect, fie el chiar și dureros, de care să nu fi facut măcar o dată haz.
Dacă ar fi să salvezi din casa ta un singur obiect (să zicem dintr-un incendiu) care ar fi acela?
Nu aș salva obiecte.
Ce te face să ai îndoieli?
În general, creierul meu își face 1000 de probleme și-și ia 1000 de precauții. El e singurul care mă face să mă îndoiesc și să calculez de două ori… ce zic eu?! de 10 ori! un lucru.
Ce ai reținut din toată educația primită ?
Ceva ce am învățat sau am moștenit de la tata, este să pot ierta real lucruri foarte grave. Le disec, le las să mă doară, le înțeleg și le iert. Fără să mai rămână vreun pic de ranchiună.
Ce maximă, frază de înțelepciune ai vrea să le transmiți copiilor tăi?
Vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci este forță.
Care e cuvântul preferat?
Iubire.
Foto: Ovidiu Iosif