Cosmina Grigore: Am ales să cred înainte de a avea dovada!
Cosmina Grigore a avut unul dintre cei mai aspri mentori: cancerul. Dar el i-a fost și un bun prieten, care a ajutat-o să se regăsească și să iubească viața. De curând am participat la un eveniment al Asociației Imunis, creat de ea pentru persoanele care au trăit/ trăiesc experiențe asemănătoare cu a ei. Mulți oameni, mai ales multe femei. Densitate de prezențe, de sentimente. Însă, poate pentru prima dată, nu am simțit nicio undă de „prea mult”, ci, dimpotrivă, un concert de trăiri, un efect de câmp, o susținere în care fiecare știa să îmbrățișeze, dar și să respecte individualitatea celeilalte. Așa am aflat, cu sufletul, că visul Cosminei se realiza, iar despre el vorbim în cele ce urmează!
Psychologies: Când a început aventura ta interioară?
Cosmina Grigore: La 13 ani, când am început să-mi scriu jurnalul. Mă simțeam singură și neînțeleasă, așa că am avut înțelepciunea să vorbesc cu mine. Recitind acum jurnalele, am reperat traume și tipare mentale. Am găsit și o filă pe care scrisesem cu roșu: „poate un cancer ar fi soluția, o moarte lentă și sigură.” Am crescut simțind că nu am loc în familia mea – era un cadru instabil emoțional și financiar, în care am învățat că viața este despre a fi dezamăgit, trădat, mințit, neiubit, respins pentru cine ești. Eram considerată rebelă și obraznică (spuneam lucrurilor pe nume și nu acceptam orice). Eram oaia neagră a familiei și am acumulat multă furie.
În 2013, când am fost diagnosticată cu cancer de sân stadiul 2, a început aventura interioară a reconstrucției. Aducându-mă aproape de moarte, cancerul m-a făcut să conștientizez că de fapt eu iubesc viața extraordinar de mult! Și nu vreau să fac rău nimănui, nu sunt un om rău, așa cum m-au făcut să mă simt! Am stat mult de vorbă cu mine după mastectomie; mi-am făcut curaj să mă descopăr. Să vad dacă chiar sunt rea și merit să nu mai trăiesc, cum mi se tot zisese și cum ajunsesem și eu să cred. Mi-a luat mulți ani să cred că nu sunt un om rău – și încă mai am momente în care mă întreb. Am descoperit că îmi place frumosul și să construiesc contexte în care oamenii să se simtă bine. Ca o gazdă a sufletelor. Cancerul mi-a devenit prieten și mentor, a fost catalizatorul întoarcerii mele la darurile pe care Dumnezeu le pusese în mine.
Citește continuarea articolului în ediția de decembrie 2022 – ianuarie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.
