Now Reading
Costin Dămășaru: Felul în care gândim, muncim, iubim, mâncăm este expresia conexiunilor noastre neuronale.

Costin Dămășaru: Felul în care gândim, muncim, iubim, mâncăm este expresia conexiunilor noastre neuronale.

delia-apostol-hanzelik3
felul-în-care-gândim-muncim-iubim-mâncăm-este-expresia-conexiunilor-noastre-neuronale

Am pornit către centru cu o imensă curiozitate legată de modul în care se pot îmbunătăţi astăzi performanţele creierului cu ajutorul tehnologiei. Mă îndrept către Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanţelor Neuronale, din București, ca să stau de vorbă cu fondatorul său și directorul general – Costin Dămășaru. Doctor în management, licenţiat în psihologie, cu masterat în administrarea afacerilor, Costin a studiat la MIT (Massachusetts Institute of Technology) din Boston, SUA, în cadrul programului de Executive Education – Neuroscience for Leadership. Acolo a lucrat cu cercetători de talie mondială, folosind tehnologia Brain Mapping și Brain Computer Interface. Acum dezvoltă împreună cu o echipă de cercetători protocoale neuronale pentru optimizarea creierului. Munca lui este ca o misiune personală care vine dintr-o cunoaștere și înţelegere profundă, dincolo de lecţiile aspre ale vieţii.

Psychologies: Costin, cum te-a adus viaţa către vocaţia de a-i ajuta pe alţii?

Costin Dămășaru: Toată viaţa am căutat un rost, o semnificaţie în ceea ce făceam. Am trăit o serie de evenimente puternic traumatice, atât în copilărie cât și mai târziu, despre care nu voi povesti prea multe acum, însă, ca o dezvăluire, în prezent lucrez la o carte autobiografică pe care sper să o public la sfârșitul anului. Pentru scrierea ei am reluat întregul proces de la capăt. Mă ajută enorm toate agendele scrise pe întreaga perioadă în care nu eram tocmai bine. Acum pot să dau o nouă dimensiune celor întâmplate. Nu mergeam în direcţia potrivită deloc.

Dezvoltă puţin ideea, te rog…

C. D.: Toată viaţa mi s-a spus: nu poţi să faci cutare și cutare lucru. Am crescut crezând că nu pot să fac nimic, într-un oraș de provincie – Constanţa, unde foarte multă resursă umană de calitate a plecat datorită unor circumstanţe politice și economice. Nu am prea multe amintiri din copilărie sau adolescenţă și recunosc că am crescut fără să fi învăţat de nicăieri niciun fel de abilitate socială.  Asta n-am spus-o niciodată cuiva, într-un interviu: nu aveam nici cea mai mică noţiune legată de cum ar trebui să mă comport sau să interacţionez. După fiecare interacţiune și conversaţie îmi făceam trei zile procese de conștiinţă și chestionam tot ceea ce spusesem și tot ceea ce făcusem. Adică era o ruminaţie absolut oribilă în mintea mea. Îmi dau seama că această nesiguranţă permanentă venea dintr-o invalidare profundă. Și vorbind acum cu tine îmi vine în minte alt episod pe care nu l-am rememorat până acum. Ţin minte că eram într-a șasea, în cantonament la volei și aveam la mine o carte cu Winnetou. Toţi făceau mișto de mine că citesc. Ce să mai explic?! Acesta a fost mediul în care am crescut. Au fost multe situaţii care mi-au întărit subtil și constant convingerea faptului că eu „nu merit” nicio favoare. Acum accept și înţeleg ce s-a întâmplat. Creierul se adaptează. În orice situaţie sunt oameni mai rezilienţi și alţii mai puţin rezilienţi. Dar dacă vine traumă peste traumă, peste traumă, ai toate șansele să cedezi.

Citește articolul integral în ediția de aprilie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top