Now Reading
Crina Semciuc – Doar sufletul conteaza

Crina Semciuc – Doar sufletul conteaza

O fata de o frumusete care impregneaza ecranul, cu trasaturi clasice, fotogenice si telegenice din orice unghi. Un amestec de inocenta si senzualitate. De spirit tineresc, adolescentin si cool, si de feminitate infloritoare, triumfatoare. O actrita precoce si un om modest, dedicat cu religiozitate actoriei, profesia din care spune ca invata enorm despre viata…

 

BIO

  • Nascuta pe 8 ianuarie 1986 la Galati, Crina Semciuc a absolvit Liceul de Arta, specializarea actorie. In 2008, a absolvit U.N.A.T.C. Ion Luca Caragiale.
  • Crina a debutat in scurt-metrajul lui Adrian Sitaru Mincinoasa (2006).
  • In 2010, a intruchipat-o pe Laura, din Websitestory, filmul de debut al lui Dan Chisu.
  • A mai jucat in Daria, iubirea mea si Cu un pas inainte.
  • Crina Semciuc a jucat si in nenumarate piese de teatru precum: Leonce si Lenna in regia lui Horatiu Malaele, Un barbat si mai multe femei in regia lui Marius Gilea, O noapte furtunoasa in regia Marius Gilea, Pescarusul tot in regia lui Marius Gilea.

 

O fata frumoasa si discreta, cu valori traditionaliste, dar precoce profesional si cu un apetit (si instincte bune) pentru roluri care provoaca, pun probleme, o fac sa traiasca identitati noi. A jucat si in productii de televiziune (Daria, dragostea mea, Mincinoasa, Cu un pas inainte, California Dreamin’) unde camera s-a „indragostit“ de fiecare data de ea.

Telegenica si fotogenica, un amestec tulburator de senzualitate si inocenta, jongland cu usurinta intre ipostaze cool, tineresti, si romantice-glamour, Crina Semciuc poate fi… orice. In serialul HBO In deriva joaca un personaj tulburat si tulburator, o fiica rebela, pentru care nu a ezitat sa-si tunda parul la zero, proband ca nu seductia este centrul artei actorului, ci expresivitatea extrema.

Am intervievat-o pentru Psychologies dorind sa aflam ce gandeste aceasta fata linistita, echilibrata, dar capabila sa produca furtuni cathartice in cei care o privesc.

 

Psychologies: Cine esti tu, Crina Semciuc? Cum te-ai descrie?

Crina Semciuc: Sunt un om foarte norocos, si spun asta pentru ca am o familie minunata, care a fost si este tot timpul langa mine. Ei stiu cel mai bine cand am nevoie de ei, stiu cand, ce sa-mi spuna sau cum sa ma ajute. Am prieteni, iar asta consider ca este un lucru mare in zilele noastre, ii am si sunt bucuroasa ca imi sunt mereu alaturi si ca ma pot baza pe ei. Dar cel mai bun prieten este logodnicul meu, Ducu. Sunt un om bogat spiritual.


Vorbeste-ne despre personajul tau din serialul In deriva.

C.S.: Depinde din ce perspectiva privim lucrurile. Pentru tatal sau, Beatrice este un copil debusolat, dar pentru mine este o adolescenta cu o gandire matura, care se afla intr-o perioada agitata a vietii, de ratacire, cauzata pe alocuri chiar de iubirea excesiva a tatalui si greutatea numelui acestuia.

Zbuciumul interior o determina sa ia decizii radicale, bune pentru ea, dar gresite din punctul de vedere al celor apropiati ei. Nu isi mai gaseste locul langa famila sa, isi doreste doar sa fie libera, fara ca cineva sa-i ingradeasca miscarile sau sa incerce sa ii influenteze deciziile. Doar pentru a demonstra ca s-a maturizat, Beatrice ia hotarari drastice de una singura, isi rade parul, isi gaseste un prieten de varsta tatalui ei, incercand sa marcheze desprinderea de tatal sau, pe care il iubeste foarte tare, dar nu reuseste sa il mai inteleaga.

Dragostea paterna o sufoca, ii induce o stare de nesiguranta, ceea ce o impinge sa ia decizii gresite, dar tot ceea ce face este pentru a putea demonstra ca s-a maturizat, ca a crescut, ca nu mai este un copil incapabil sa isi ia viata in maini. Gata! Nu mai are nevoie de ajutor, poate si singura sa aiba grija de viata ei. Este un copil bun, la varsta dificila, care isi cauta locul in lume si drumul in viata.

 
Ce inseamna actoria pentru tine?

C.S.: Actoria este frumusete, muzica, dans, armonie si multa viata. Nu cred ca as putea sa fac altceva, chiar daca prima mea dragoste a fost baletul. Atunci cand sunt in vacanta, imi este dor de platoul de filmare, mi-e dor de scena teatrului, mi-e dor de lumea asta frumoasa si fascinanta, fara inceput si sfarsit. Acesta este locul unde ma redescopar incontinuu, ma transform in ceea ce n-am visat vreodata ca voi fi.

 
Unii iau lectii de actorie pentru ca au sentimentul unei importante dezvoltari personale. Ce crezi ca gasesc ei in arta actorului?

C.S.: Lectiile de actorie implica si cunoasterea sinelui, multa putere de concentrare, ceea ce necesita exercitii, atat cu mintea cat si cu sufletul. Interiorul nostru este cea mai puternica realitate. Doar sufletul conteaza. Se intampla, ca in momentul in care faci aceste exercitii, sa simti mai mult, sa te indragostesti cu adevarat, sa te bucuri, sa urasti sau sa plangi mult mai intens decat o faci in viata, si asta pentru ca nu-ti este frica de reactii, nu te sperie ce ar putea crede ceilalti despre tine. Cred ca aceste exercitii, acest lucru cu interiorul te ajuta sa te cunosti mai bine, ii ajuta pe oameni sa-si gaseasca echilibrul in viata de zi cu zi si sa se cunoasca mai bine pe ei insisi…

 
Care sunt pasiunile tale? Cand le-ai descoperit si ce iti ofera ele in continuare?

C.S.: Dansul, muzica, lectura sunt pasiuni care ma ajuta sa ma linistesc, sa fiu doar eu cu mine. De ce sa nu recunosc, sunt momente in care ma simt coplesita de oboseala, iar in astfel de clipe am nevoie sa ascult muzica mea preferata sau sa ma plimb prin parc, sa citesc o carte buna, iar atunci cand sunt suparata, imi place sa dansez.

 
Cum te vezi peste zece ani?

C.S.: Nu-mi place sa vorbesc despre viitor. Desigur ca am multe dorinte, insa aleg sa nu le spun, pentru ca-mi doresc sa se implineasca.

 
Cum a fost copilaria ta? Dar adolescenta?

C.S.: Am avut o copilarie minunata. Ma numar printre copiii norocosi, cu o familie fericita, care m-a ajutat sa fac tot ce am dorit: gimnastica, balet, calatorii alaturi de bunica si de fratele meu mai mare. La varsta de 13 ani, am primit un cadou minunat: o surioara, pe Andreea. Spun „cadou“, deoarece imi doream foarte mult o surioara, iar mama a venit intr-o zi si ne-a spus fericita ca are o surpriza pentru noi, si ca vom avea o surioara. M-am bucurat enorm…

 
Ce citesti?

C.S.: Tot ce-mi pica in mana. Acum citesc Inger luptator de Pearl S. Buck.

 
Ce sporturi faci?

C.S.: Sincer, nimic. Imi tot zic de doi ani ca am sa incep sa merg la sala, la inot, dar recunosc ca pana acum nu am reusit.

 
Ce femeie din cinema iti place cel mai mult si de ce? Dar personaj de film si de teatru? Ce crezi ca transmite peste timp?

C.S.: Meryl Streep. Este preferata mea pentru ca este o actrita extrem de buna, o femeie minunata, care reuseste sa imbine armonios cariera cu viata de familie.

 
Te intereseaza psihologia? Citesti carti de dezvoltare personala?

C.S.: Da, imi place sa ma cunosc si sa-i cunosc pe cei cu care interactionez, oamenii din jurul meu. Este un defect profesional. Invat de la ei.

 
Care e cea mai importanta valoare umana pentru tine?

C.S.: Respectul! Respectul este calitatea umana principala la care ma pot gandi. Inseamna atat de multe, inseamna sa iei in considerare sentimentele, nevoile, ideile, dorintele celui de langa tine. Sa iesi din tine. De fapt, consider ca a respecta pe cineva este similar cu a-l pretui pe el ca persoana si gandurile sale, sentimentele. Fara respectul fata de sine, fara respectul fata de cei ce te inconjoara, nu cred ca poti sa faci lucrurile bine. Nu poti evolua, nu poti avea prieteni, nu-ti poti construi o familie sau o cariera!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top