Crina Semciuc – „Umorul este o monedă universală“

Crina Semciuc e mama unui băiețel de câteva luni. Este o perioadă de oboseală maximă dar tot arată excepțional. Frumusețea ei clasică e versatilă, astfel că poate juca și o Cordelie shakespeariană, dar și o blondă nurlie, în #Selfie 69…

 

Viața din prezent

După o vară minunată, în care  m-am răsfăţat cu plimbări lungi, mers la mare, citit şi în care am petrecut timp cu familia, am început cu forţe noi stagiunea şi repetiţiile la spectacolul Regele Lear de William Shakespare, unde o interpretez pe Cordelia, în regia lui David Doiashvili.

Mă simt norocoasă că o voi juca pe Cordelia, şi îmi aduc aminte cu emoţie de casting-ul susţinut în vară, când încă eram însărcinată şi-l aşteptăm pe micuţul Radu. Simţeam nevoia să fiu din nou pe scenă.

Citește și: 

5 cupluri din filme care în realitate nu se suportă

7 actori celebri care nu au urmat cursuri de actorie

Selfie 69

Efervescent! M-am bucurat să repet şi să filmez alături de colegi, de prieteni şi de o echipă faină. Lucrul la personajul Yasmine a fost ca o bijuterie, pe care am şlefuit-o până în ultimul moment.

E minunat să interpretezi personaje care nu îţi seamănă, de care îţi e teamă şi cărora crezi că nu le vei face faţă! De multe ori, frica, bucuria, neîncrederea te ajută să evoluezi… Am învăţat mult de la Yasmine.

Yasmine este un caracter complex, în ciuda aparenţelor, surprinde prin dinamică, prospeţime şi nebunie, a fost o provocare să o interpretez. Îmi doresc să pot juca cât mai multe roluri de acest gen.

 

Noroc

Eu cred că norocul ni-l mai facem şi cu mâna noastră, cel puţin în meseria mea. Însă nu poţi supravieţui doar cu noroc, mai ai nevoie şi de educaţie, de şcoală, de bun simţ, punctualitate, talent şi nebunie…

Mă simt norocoasă în fiecare zi în care mă trezesc lângă cei pe care îi iubesc, când îmi fac meseria, pe care o ador, când îi pot ajuta pe cei din jur, pentru că eu cred că a fi generos în viaţă, pe scenă, cu oamenii, în general, este o sursă a binelui, care mereu îmi vine înapoi, sub o formă sau alta.

Iar ghinionistă…, nu cred în ghinion. Cred că sunt doar lecţii. Ştachete pe care ţi le ridică viaţa pentru a evolua mereu.

De fiecare dată când dau de greu, îmi pun întrebări, îmi fac ordine în minte, în suflet şi merg înainte. Asta cred că înseamnă evoluţie – prin urmare, şi ghinioanele sunt bune la ceva.

 

Simțul umorului

Este greu să-ţi poţi păstra umorul în zilele noastre, dar e minunat când reuşeşti. Umorul sălășluieşte undeva în noi, dar durează până-l descoperim! Eu am jucat şi roluri de comedie şi aud că mi-am făcut bine treaba.

Nu cred că duc lipsă, însă e un drum anevoios atunci când construieşti un personaj şi trebuie să-i cauţi stilul lui de umor, ca apoi să-l aduci către tine.

Însă dacă aş întreba-o pe sora mea, sigur mi-ar răspunde că nu am, dar prietenii mei ar contrazice-o, susţinând că sunt foarte comică în momentele tensionate.

 

Maternitate

Mi-am imaginat o lume şi am descoperit un univers. Este totul atât de nou pentru mine, încât nu-mi găsesc cuvintele! Esenţa şi puterea feminină, o bucurie de nedescris. Recomand!

 

Echilibru

Pentru a privi viaţa cu haz, ai nevoie de echilibru. Echilibrul vine din încredere, încrederea din interiorul tău, interior care trebuie crescut cu iubire. Nu cred în perfecţiune, cum am mai spus, cred în lecţiile universului.

Astfel, privind cu o uşoară detaşare, intuiţie şi încredere, hazul şi umorul ies la suprafaţă. Umorul e o monedă universală. Cu ajutorul lui putem construi o relaţie bună cu cei din jur.

„A şti să râzi în clipe tragice înseamnă a stăpâni tragicul“, spunea Marin Preda. Fă un pas înapoi şi, pentru câteva momente, fii spectatorul vieţii tale şi încearcă să realizezi ce oameni ai în jur, gândeşte-te că sunt alţii care au trecut prin lucruri mai rele decât momentul tău de deznădejde.

În momentul acela n-ai nimic altceva de făcut decât să zâmbeşti şi să continui. Orice tristeţe rămâne marcată pe faţa ta, în ochii tăi – nu e păcat? O singură viaţă avem, iar eu încerc s-o trăiesc cât se poate de frumos.

 

Hobby

Vorbele transformate în paşi de dans… baletul. Îmi place să mă pierd în poveşti… cărţile. În mod special, Zăpada de primăvară de Yukio Mishima.

Văd foarte multe filme, îmi place să studiez actorii, să le urmăresc jocul, să văd firul roşu al regizorului. Îmi place mult să călătoresc. Cumva, în timpul liber, sunt pasionată tot de lucruri care îmi îmbogăţesc resursele pentru meseria mea.

 

Insomnii

De la o cafea proastă şi o carte bună!

 

Peste cinci ani

Nu ştiu unde o să fiu. Îmi place să cred că o să fiu foarte departe, sănătoasă, fericită, alături de familie, că am să trăiesc şi am să învăț. Învăţ să respect viaţa, aşa cum face bunica.

Mi-aş dori să ajung la vârsta ei,  să fiu un om atât de frumos ca ea, care să-şi poată creşte strănepoţii cu atâta bucurie şi căldură. Probabil că voi face tot ce fac acum, pentru că eu mă simt împlinită la momentul acesta, însă, sper eu, mult mai bine şi cu mult mai multă înţelepciune.

 

Visele de noapte

Îmi place să visez, visez, iar visele devin parte din viaţa mea. Mi-ar plăcea să am aripi şi să pot să zbor, visez foarte des că sunt pasăre.

Visele sunt o altă realitate şi-mi place să mă las surprinsă de fiecare dată. Dacă ne-am lăsa purtaţi de val şi conduşi de vise mai des, am fi mai fericiţi.

 

Buna dispoziție

De multe ori, tac şi aleg să mă plimb; când sunt foarte încărcată, reuşesc să mă descarc plângând, dar, de obicei, caut umorul şi prietenii mei, care mă binedispun.

De multe ori, când eşti foarte supărat, e bine să te comporţi fix pe dos, dar, pentru a grăbi procesul, îmi cumpăr multă îngheţată şi mă uit la desene animate.

Sunt o fire puternică şi optimistă. Nu mă las pradă durerii, cu atât mai mult dacă ştiu că nu ţine de mine să pot schimba lucrurile.

 

Prieteni

Nu ştiu, nu m-am analizat niciodată cum îi amuz pe alții; cred că încep să vorbesc şi să vorbesc, şi tot vorbesc, până se satură sau uită pur şi simplu motivul pentru care erau supăraţi.

Încerc tot timpul să fiu prezentă când cineva are nevoie de mine, motiv pentru care mă mulez pe situaţie. Îmi aduc aminte când o prietenă era prost dispusă şi mi-a propus să mergem la mare.

N-am mai stat pe gânduri, am urcat în maşină şi pentru câteva ore a uitat. Dar depinde de persoana supărată. Uneori, nu vorbesc, ci doar ascult, ca s-o ajut să se descarce.

Este ca în teatru. Răspunzi la ce primeşti. Nu te poţi comporta cu toate persoanele la fel, nu există reţetă. Suntem oameni, suntem diferiţi şi avem nevoi distincte.

 

Tata

Am tot căutat un răspuns, nu ştiu să descriu în cuvinte magia care mi-a fost insuflată de mic copil şi mă conduce mai departe.

Fără susţinerea, iubirea, sinceritatea, educaţia pe care tatăl meu m-a învăţat să le conţin, nu aş fi prietena, soţia, mama, sora, copilul, omul de azi, Crina.

Este mult de spus, însă cred că e atât de frumos ce mi-a dat el şi atât de personal, încât s-ar pierde în cuvinte mărunte dacă aş încerca să explic.

 

Copilăria

Colorată. Încă mai copilăresc. E superb să ai tot timpul, lângă tine, familia! Îmi aduc aminte că mama ne spunea foarte multe poveşti şi ne-a spus până târziu, cred că aveam cam 11 ani.

Când am împlinit 13 ani, a sosit pe lume şi surioara, iar mama a început iar să ne spună poveşti. Crăciunul a fost şi este sărbătoarea mea preferată, ador să împodobesc bradul, cred că bucuria asta am moştenit-o de la tata.

Ai mei tot timpul au ştiut să ne coloreze fiecare moment. Şi uite aşa, datorită acestei atmosfere din copilăria mea,  am crescut sănătos. Cred că asta-i calea spre o viaţă cât mai liniştită. Cuibul.

Locul unde ai tăi te înconjoară cu iubire, locul unde ţi se spun poveşti, locul unde sărbătorile sunt calde şi bune alături de toţi ai tăi. Sper ca-n viitor să-mi iasă şi mie!

 

Foto: Matei Buță