Cand nu-mi plac femeile – de Marius Chivu
Citesc prin revistele-glossy-pentru-femei, tot felul de portrete despre barbatul ideal (tandru-atent-cu simtul umorului-responsabil-generos-familist-etc.). N-am sa ma apuc sa fac si eu portretul femeii ideale (pur si simplu pentru ca nu cred in „femeia ideala“; ca, de altfel, nici in „barbatul ideal“), dar ceva tot o sa spun. Ei bine, mie nu-mi plac femeile atunci cand:
– sunt malitioase si intolerante, geloase si isterice, insistente si incapatanate, blazate si introvertite, pisaloage si capricioase, posace si plicticoase, pudice sau vulgare (prin limbaj ori vestimentatie);
– au idei preconcepute (sau primite de-a gata din revistele-glossy-pentru-femei), prejudecati (in pat) si complexe de inferioritate (fata de parti ale corpului care mie imi plac);
– nu sunt spontane;
– ma ironizeaza in fata prietenilor pentru micile/marile mele defecte;
– stau toata ziua pe Facebook, scriu sute de SMS-uri, vorbesc cu orele la telefon (si tare, pe strada sau in troleu);
– sunt preocupate mai mult de look decat de sanatate si lasa par si rimel in chiuveta;
– nu obisnuiesc sa poarte palarii si esarfe, dar se-mbraca cu articole la moda (adica la fel ca celelalte femei de pe strada) si isi dau cu prea mult parfum (uneori chiar si cand intra in pat);
– poarta unghii lungi (pe care lipesc tot felul de figurine cu sclipici), gene false, inele multe si tocuri inalte (de pe care se bataie);
– nu spun „ multumesc“ cand le tin usa in magazine sau cand le fac loc pe scara rulanta; merg doar cu masina si orice plimbare le oboseste;
– plimba caini prin parcuri sau prin fata blocului, de pe urma carora nu strang;
– fumeaza, nu beau vin, nu stiu sa gateasca, nici sa calce o camasa si nici sa faca nod la cravata;
– se plang ca nu le cumpar flori, iar cand o fac, imi spun ca oricum nu conteaza, daca gestul n-a venit din proprie initiativa;
– ma cearta ca lacrimez la filme, dar nu si la problemele lor (pe care nu mi le spun, vor sa le intuiesc);
– o dispretuiesc pe fosta iubita (adica pe cineva pe care am iubit candva) si imi antipatizeaza prietenii (adica pe cineva pe care iubesc acum);
– ma suspecteaza de vreun complex oedipian pentru ca imi ador mama (pentru ca a citit asta in nu stiu ce curs/carte/revista);
– cumpara carti pe care nu le citesc, nu inteleg de ce-mi plac atat de mult romanele pline de moarte ale lui Philip Roth si stramba din nas daca imi chem prietenii sa vedem seria Rambo;
– nu inteleg ce-i asa de minunat si de necesar in a petrece cate o dupa-amiaza cu castile pe urechi ascultand Pink Floyd sau Led Zeppelin sau alta trupa rock, veche si ciudata;
– nu se uita cu mine la desene animate (nu, n-am dat in mintea copiiilor, doar ca am mai pastrat ceva din ea) sau la sitcom-uri;
– incearca sa ma convinga ca Shakira nu e chiar asa de grozava (ESTE!);
Vi se par acestea frivolitati?
Acest articol este partial ipotetic!
M-am nascut in septembrie 1978 la Horezu, am absolvit Liceul Economic si Scoala de Arte – Clasa de coregrafie, ambele din Rimnicu Valcea, apoi Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, unde sunt si doctorand. De la debutul meu din Romania literara, in toamna anului 2000, am scris cateva sute de recenzii, cronici literare si eseuri. In ultimii ani am realizat rubrici culturale de televiziune la Antena 3, TVR Cultural si TVR 1 si am coordonat volumul caritabil Cartea cu bunici (Editura Humanitas). Sunt redactor al revistei Dilema veche, editor-coordonator al revistei Dilemateca. In rest, ascult mult rock – de la Led Zeppelin la Radiohead -, am o strungareata de 4 mm si sunt daltonist.