Cartea de pe chip – de Sorin Lavric
Relatia cu cartile ne defineste intr-o masura la fel de pregnanta ca relatia cu oamenii. Iar intimitatea lecturii si memoria afectiva ce ne leaga de rafturile unei biblioteci ni se citesc pe chip.
E vorba de rezonanta unor trairi care ajung sa ni se intipareasca pe fizionomie. Nu-i nici umbra de exagerare aici: unui om ii poti citi antecedentele lecturii pe expresia fetei. Din pacate, constatarea aceasta are o dubla semnificatie: de pe urma cartilor putem castiga sau, alteori, putem pierde.
Si cand spun asta, ma gandesc la copilarie. A copilari fara biblioteca in casa nu e doar o nesansa a vietii, e o catastrofa. E ca si cum ai vrea sa ridici o casa fara sa torni mai intai fundatia. Ti se fura cel mai important mijloc de imbogatire a imaginatiei si, totodata, cel mai eficient instrument de rafinare a psihicului: cuvantul.
Nu s-a inventat inca un mijloc mai eficient de surprindere a detaliilor decat cuvantul. El iti da putinta de a trasa cat mai multe nuante pe unitatea de suprafata a unei teme date. Tocmai de aceea, a nu fi de timpuriu in legatura cu cartile mareste riscul de a te abrutiza prematur. Aceasta abrutizare ar putea insemna sa traiesti viata in felii largi si in calupuri brute, din neputinta de a le imparti in secvente mici: nu esti capabil decat de actiuni compacte.
E ca deosebirea dintre degustarea unui vin si bautul lui. Primul act cere finete, adica sesizarea a cat mai multe nuante pe unitatea de gust, in timp ce al doilea nu cere decat sa deschizi gura. Pe de alta parte, a creste in preajma rafturilor cu carti poate fi nu numai o binecuvantare, ci si un handicap. Caci, desi cartile te scutesc de abrutizare, ele te hipersensibilizeaza in mod periculos: handicapul vine, asadar, din excesul de sensibilitate, adica din acea ascutire mentala pe care ti-o da lectura.
Pentru ca cititul cartilor are efectul unui filtru interior: iti incetineste reactiile, amplificandu-le. Le creste intensitatea, dar le scade viteza. De aceea, omul cartilor are parte de un ciudat recul interior care il poate adesea defavoriza in cursa vietii. Cel care citeste mult, in timp, reactioneaza mai incet decat omul trairilor brute. Ii lipseste spontaneitatea gesturilor directe.
Concluzia care rezulta din acest rationament „trait“ nu e greu de intuit: pe termen scurt si in situatii de urgenta, omul cartilor pierde competitia. In schimb, o castiga pe termen lung, prin acele atuuri pe care numai lumea cartilor i le poate da: idealul si caracterul..
