Cateva paradoxuri – de Sorin Lavric
Cu riscul de a parea sarcastici, trebuie sa recunoastem ca, la originea multor capodopere, sta ascunsa o veritabila dorinta de revansa.
Imboldul de a spala o rusine, de a plati o umilinta sau, mai pe sleau, de a razbuna o suferinta indurata a facut minuni in cursul istoriei. Altfel spus, nevoia de a-ti lua revansa – de a te ridica din cadere si de a triumfa asupra adversarului – reprezinta o formidabila parghie de autoafirmare. Si, implicit, de creatie.
Statistic vorbind, pe baza urii s-a cladit tot atat de mult ca pe seama iubirii. Ceva durabil si dainuitor se poate construi nu doar in numele a ceva, ci neaparat impotriva cuiva. De ce „neaparat“? Fiindca intotdeauna cand ai un tel, vor aparea si cei care te vor impiedica sa-l atingi. Ardoarea pe care o vei pune in realizarea scopului va fi insotita de ranchiuna impotriva celor care ti se pun in cale.
Cand respiri intr-un camp de forte cum e societatea umana, e obligatoriu sa intampini rezistente. Iar acele rezistente sunt, fiecare in parte, o sursa a urii. Realitatea aceasta e tot atat de incontestabila pe cat de sigura e arta cu care stim s-o infrumusetam.
O infrumusetam in sensul ca ii simplificam structura pana la a o face de nerecunoscut, trecand sub tacere dimensiunea vindicativa sau punitiva pe care o iubire o poarta in trena ei. Cand iubesti sau te zbati pentru cineva drag, e imposibil sa nu treci prin momentul cand vei vrea sa pedepsesti sau sa te razbuni. Fiecare din noi a savarsit in gand macar o crima. Ideea ca ura e un sentiment injositor, care il declaseaza pe cel care nu are taria de a o tine departe de suflet, e una dintre fermecatoarele aberatii ale moralei sociale.
Pe deasupra, seninatatea cu care afirmam ca ura e distructiva, ca, asadar, e o patima malefica care, acolo unde apare, atrage dupa sine prapadul, tine de recuzita de basm a brasoavelor adultilor. Dimpotriva, ura e constructiva si deseori benefica. Cu o conditie insa: sa fie consecinta unei iubiri, ecoul reactiv al piedicilor de care se izbeste iubirea. Orice ura e buna daca apare ca reactie la un rau suferit sau drept consecinta a lezarii unui orgoliu. Orice ura e justificata daca vine in prelungirea unei iubiri umilite.
Uitati-va la lumea in care ne miscam: un spectacol iscat de coliziunea unor iubiri divergente care nasc scanteile urii. Iar ura, o stim din proprie experienta, are o neasteptata capacitate de mobilizare a energiilor. Poti manca jaratic nu doar iubind, ci urand cu intensitate.
Sorin Lavric – Nascut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Medicina Generala, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila“ (1987–1993) si Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucuresti (1991–1996). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucuresti (2005). A lucrat un an (1993-1994) ca medic stagiar si apoi a renuntat la practica medicala. Din 1997 este redactor la Editura Humanitas. Din 2003 tine cursuri semestriale la Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, a caror tematica este axata pe filozofia lui Constantin Noica. Scrieri: Cartea de Craciun (Humanitas, Bucuresti, 1997); Ontologia lui Noica. O exegeza (Humanitas, Bucuresti, 2005); Noica si Miscarea Legionara (Humanitas, 2007) Traduceri (împreuna cu Bogdan Minca): Martin Heidegger, Parmenide (Humanitas, Bucuresti, 2001); Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (Humnitas, Bucuresti, 2006)