Celulelor noastre le place adevarul – de David Servan-Schreiber

Am o pacienta care e nefericita cu sotul ei. Dar prefera sa nu vorbeasca despre asta cu el; e mai bine sa se prefaca, spunandu-si ca totul este in regula. Altcineva stie ca deseurile uzinei de care se ocupa sunt to­xice pentru mediul inconjurator; el face totul pentru a evita sa se afle asta, chiar daca nu se simte in largul lui.

O cu­nostinta, femeie de treizeci de ani, ascunde tututor faptul ca tatal ei este imigrant nord-african; ea se gandeste ca in societatea ei nu da bine.

Alta cu­nostinta e medic si consultant pentru mass-media; are cancer de zece ani si nu vrea sa se afle acest lucru; a urmat un tratament in secret.

Cel mai mare stres pentru o primata aflata in laborator este sa i se schimbe cusca si sa fie mutata intr-un grup nou, in mijlocul ca­ruia trebuie sa-si asigure din nou pozitia sociala, luand-o de la zero. Omul este o maimuta goala care tine, ca si aceasta, la locul ei in trib. Nu-i place sa-si riste pozitia.

Chiar atunci cand suferim pentru ca rolul nostru social nu este – sau nu mai este – la nivelul valorii si aspiratiilor noastre, este foarte dificil sa ne eliberam, sa incetam sa ne conformam la ceea ce credem ca se asteapta de la noi. Sistemul nostru imunitar are nevoie sa simta ca traim cinstit cu noi insine.

Aristotel vorbea deja despre procesul de „autoimplinire” a omului. Pentru el, fiecare fiinta este ca un bulb care va deveni o planta unica. Fiecare trebuie, deci, sa porneasca de la ce vrea sa devina si sa faca totul in functie de potentialul pe care-l are.

Peste doua mii cinci sute de ani, Abraham Maslow, mare psiholog umanist, la originea miscarii dezvoltarii personale in anii ‘60, s-a dedicat unui studiu asupra oamenilor fericiti. A ajuns si el la con­­cluzia lui Aristotel, ca acestia s-au „actualizat” mai bine, adica au mers mai departe in realizarea „eului” propriu. Ei s-au acceptat mai intai asa cum sunt si numai du­pa aceea si-au indreptat privirea catre cei din jur.

Recent, pro­fesorul Cole de la Universitatea din San Francisco a demonstrat ca trupul nos­tru are nevoie ca noi sa acceptam ceea ce suntem. El a urmarit mai mult de doua sute de bar­bati homosexuali timp de cinci ani. La finalul studiului, mai mult de trei sferturi dintre cei care alesesera sa-si ascunda homosexualitatea facusera cancer sau o infectie serioasa.

Mai multi autori con­cluzioneaza ca, pentru a functiona la nivelul cel mai bun, sistemul nostru imunitar are nevoie sa sim­ta ca traim cinstit cu noi insine, ca sun­tem autentici, chiar cu riscul sa nu ne placa mediul in care tra­im. Mici si mari, ne afisam cu totii propriile masti. Dar curajul de a fi tu insuti pa­na in maduva oaselor face parte din insusi procesul vietii. Tine de fiecare dintre noi sa respectam acest semnal pe care ni-l lanseaza biologia..