Cum sa-ti detesti mama cu talent – de Marius Chivu

Relatiile de familie nu sunt niciodata simple. Iar literatura le cauta cu incapatanare pe cele mai stranii.

Nascut la Targu-Mures, Attila Bartis este unul dintre cei mai importanti si mai tradusi prozatori maghiari contemporani. „Tihna“, romanul care l-a impus in Europa, este confesiunea unui tanar scriitor care locuieste cu mama lui nebuna de care are grija. Relatia dintre cei doi este dramatica si plina de tensiune, penduland intre frustrare si loialitate, intre simtul datoriei si tentatia parasirii, o relatie dominata de ura, complicata, aproape bolnavicioasa.

Dominatoare, aroganta si nerecunoscatoare, mama nu vorbeste cu nimeni si n-a mai iesit din casa de ani buni, iar pe Judit, fiica ei plecata din tara, a inmormantat-o fictiv intr-un acces dement de renuntare la ea. Daca pe fiica o ucide simbolic, fiului incearca sa-i controleze viata amoroasa si ar vrea sa renunte la cariera lui de scriitor. Predispusa deopotriva la cearta violenta si la umila compasiune de sine, mama este o „leguma“ claustrata in propria paranoia, care strica viata singurului om caruia ii mai pasa de ea. De cealalta parte, tanarul Weer este captivul datoriei de a o ingriji, este prins intre sacrificiu si infinitele frustrari induse de nebunia mamei fata de care, scriind, incearca sa se distanteze pentru a-si controla resentimentele si chiar pornirea de a o ucide.

Teribilul trecut al acestei familii se dezvaluie treptat, dar asupra secretelor de familie nu insist pentru a va pastra curiozitatea si resursele de consternare intacte. Eszter, iubita lui, foarte bolnava si ea, este singurul punct de sprijin intr-o lume in care nimic nu pare normal. Dar inclusiv dragostea lor trece prin situatii la limita nebuniei. Romanul abunda in povesti secundare stranii si la fel de puternice, cu intamplari, situatii, dialoguri si personaje extraordinare, aceasta fiind, de fapt, lumea, fascinanta in pitorescul, misterul si patologicul ei, lumea in care traieste, care il inspira si despre care scrie tanarul scriitor.

Iata un scurt dialog-onolog, mostra de dezgust, ura si regret filial, de rabufnire si luciditate: „Mars in camera ta! Cine nu iese timp de zece ani la soare e nebun, mama! O nebuna de legat, intelegi?! De-ai pieri odata! De-ai crapa in sfarsit! Am urlat trantindu-i usa-n nas, apoi m-am intins pe pat, tremuram si asteptam sa-mi plesneasca venele sau cel putin sa ma sufoc, pentru ca spusesem ceea ce un om n-are voie sa spuna niciodata..