Curajul de a spune ”multumesc’ – de David Servan-Schreiber
Exista un moment extraordinar atunci cand scriem o carte, acela in care nu ne mai ramane decat sa adaugam multumirile.
Este de departe cel pe care il prefer si la care ma gandesc adesea ca la un obiectiv indepartat, la sfarsitul lunilor in care am scris. Cand ajung la acel moment, tot ce era de spus a fost spus, toate ideile etalate, cifrele citate, referintele enumerate. Lumea abstracta a conceptelor si cea miscatoare a istoriilor s-au estompat. Ele lasa acum locul pentru ceea ce este cu adevarat prezent, viu: legaturile care ma unesc cu ceilalti. Cu cei care au contribuit la istoria mea, cu toti cei care mi-au imbogatit viata.
De zece ani curentul psihologilor americani, care se refera la «psihologia pozitiva», exploreaza caile ce permit fiecaruia sa obtina mai multa fericire, altfel decat doar prin simpla reducere a suferintei. Una dintre metodele pe care le recomanda acestia cel mai frecvent consta simplu in a nota, de mai multe ori pe saptamana, de-a lungul a cateva minute intr-un jurnal intim, ceea ce ne-a adus bucurie. De cele mai multe ori, este vorba de lucruri simple – o masa reusita, mersul cu bicicleta cand este soare, un zambet neasteptat la casa de marcat din supermarket. Simplul fapt de a nota in mod regulat aceste experiente pozitive amelioreaza in mod evident starea de spirit si sentimentul de satisfacte, pentru ca ne concentreaza spre ceea ce ne face sa ne simtim bine.
Insa profesorul Martin Seligman, initiatorul acestei miscari, prefera in locul jurnalului multumirilor un alt exercitiu pe care il considera chiar mai eficient: scrierea unei scrisori de multumire unei persoane pentru ceea ce ne-a adus in viata. Pentru a face acest lucru este nevoie de curaj. Acela de a permite sa creasca in interior emotiile care sa ne poata face sa spunem «multumesc» din inima, nu doar prin cuvinte. Trebuie, de asemenea, relatata o povestire: sa ii reamintim celei sau celui care ne-a ajutat atunci cand am avut nevoie, ceea ce a facut pentru noi si cum ne-a afectat concret acel lucru. A spune, spre exemplu: «Eram complet descurajat. Incercasem totul pentru a trece acel examen si am esuat. Tu m-ai luat la tine la tara si mi-ai povestit despre esecurile tale de cand aveai varsta mea, mi-ai adus aminte de curajul si forta mea. Mi-ai dat incredere in mine. Fara tine nu as fi incercat niciodata din nou. Demult voiam sa iti spun cat a contat acel moment pentru mine. Si, de asemenea, sa iti spun pur si simplu, multumesc».
Seligman ne recomanda sa mergem sa ii dam scrisoarea personal destinatarului si sa i-o citim cu voce tare. Nu este usor sa faci asta fara a avea lacrimi in ochi. Dar sunt lacrimi care intaresc, care hranesc viata. Cand lucram la Pittsburgh cu un doctor amerindian, care era si putin saman, acestuia ii placea sa spuna o povestire pe care am regasit-o apoi pe internet: un indian batran ii explica nepotului sau ca in fiecare fiinta umana exista doi lupi care care se razboiesc fara incetare. Unul intruchipeaza furia, gelozia, mandria, frica si ura; celalalt reprezinta dulceata, bunavointa, recunostinta, speranta, zambetul si dragostea. Baietelul a intrebat nelinistit: «Si care lup e cel mai puternic, bunicule ?» Iar batranul indian i-a raspuns: «cel caruia ii dai sa manance»”.
Cronicar foarte citit al revistei « Psychologies » inca de la lansarea acesteia, David Servan Schreiber este fiul lui Jean Jaques Servan Screiber, politician si jurnalist francez. Astazi, scriitorul si doctorul David Servan Schreiber este profesor de psihiatrie la University of Pittsburgh School of Medicine. De asemenea, este lector la Facultatea de Medicina Lyon I. David Servan Schreiber este co-fondator al Centrului de Medicina Integrativa de la University of Pittsburgh Medical Center. In 2002 a primit Premiul pentru cariera exceptuionala in psihiatrie al Pennsylvania Psychiatric Society. Intre cartile pe care David Servan Schreiber le-a scris se numara “Vindeca depresia fara psihanaliza sau medicamente” tradusa si in romaneste la Elena Francisc Publishing. Cartile lui cunosc un succes imediat la scara internationala pentur ca ele descriu metode de vindecare accesibile oricui, noninvazive si care respecta dreptul omului la vindecare prin puterea proprie.