Va deranjeaza ca sunt bolnav?
In momentul in care biopsia Martinei a confirmat ca avea cancer, primul ei gand a fost: „Cum o sa ii spun asta sotului meu?“.
Avea dreptate sa fie preocupata, pentru ca lui Jacques a trebuit sa ii stearga lacrimile, sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a-i ameliora suferinta…
Istoria s-a repetat si la birou. Cand a anuntat ca va lipsi cateva saptamani pentru a incepe tratamentul, tot ea a fost cea care a trebuit sa ii linisteasca pe colegii inlacrimati si sa ii asigure de faptul ca nu aveau motive de ingrijorare.
Griji si-a facut si pentru copiii ei. La 10, respectiv 12 ani, acestia nu au maturitatea necesara pentru a „gestiona“ lucrurile… Deodata, din cauza oboselii, mama lor va fi incapabila sa le mai prepare cina… Cum vor reactiona cand ii va cadea parul si va trebui sa poarte peruca?
Vorbindu-i doctorului despre toate aceste griji, Martine si-a dat seama ca in realitate ea este cea bolnava si nu apropiatii ei!
Medicul i-a explicat amabil ca probabil acesta este momentul cel mai prielnic sa renunte la rolul de protectoare si sa invete sa se lase ajutata.
Martine nu este singura care a reactionat in acest mod. Intr-o ancheta realizata pe aproape 176 de femei cu cancer de san, echipa doctorului Grace Yoo, de la Universitatea din San Francisco, a observat ca foarte multe paciente se preocupau mai mult de apropiatii lor decat de ele insele.
Conform unui alt studiu, femeile care invata sa ceara ajutorul prietenilor – mai ales al prietenelor – se pare ca au de doua ori mai multe sanse de a supravietui cancerului de san decat cele care se izoleaza si isi interiorizeaza emotiile si suferinta.
Pentru Martine, ajutorul a venit treptat, din mai multe directii, adesea fara a fi nevoie sa il ceara. O mama ai carei copii mergeau la aceeasi scoala cu ai Martinei, s-a oferit sa ii ia la ea acasa si sa ii supravegheze in momentele cele mai dificile ale chimioterapiei.
Sotul ei, dupa cateva zile in care a trebuit sa se obisnuiasca cu ideea, a luat decizia sa o insoteasca mereu la medic si sa o ajute sa cantareasca avantajele si dezavantajele fiecarei decizii.
Sora Martinei, cu care nu mai vorbise de cativa ani, a venit sa o vada, a invitat-o la cinema, a facut-o sa rada, i-a oferit sprijinul in timpul momentelor de deznadejde.
Copiii au invatat sa o maseze atunci cand aproape ca nu mai putea sa se miste si i-au descarcat un program special pe calculator pentru a „proba“ peruci.
La scurt timp dupa terminarea tratamentului, Martine a redevenit femeia care era dintotdeauna. Dar ceva special se instalase in sufletul ei.
Pentru ca s-a lasat dusa de val si a putut sa isi arate fragilitatea, a capatat si mai multa incredere in viata.
Cronicar foarte citit al revistei « Psychologies » inca de la lansarea acesteia, David Servan Schreiber este fiul lui Jean Jaques Servan Screiber, politician si jurnalist francez. Astazi, scriitorul si doctorul David Servan Schreiber este profesor de psihiatrie la University of Pittsburgh School of Medicine. De asemenea, este lector la Facultatea de Medicina Lyon I. David Servan Schreiber este co-fondator al Centrului de Medicina Integrativa de la University of Pittsburgh Medical Center. In 2002 a primit Premiul pentru cariera exceptuionala in psihiatrie al Pennsylvania Psychiatric Society. Intre cartile pe care David Servan Schreiber le-a scris se numara “Vindeca depresia fara psihanaliza sau medicamente” tradusa si in romaneste la Elena Francisc Publishing. Cartile lui cunosc un succes imediat la scara internationala pentur ca ele descriu metode de vindecare accesibile oricui, noninvazive si care respecta dreptul omului la vindecare prin puterea proprie.